PROIECTELE CULTURALE ALE BIBLIOTECII JUDEŢENE CHRISTIAN TELL GORJ PENTRU ANUL 2015
9 noiembrie 2015
CONSTANTIN BRÂNCUȘI
16 noiembrie 2015

S-a născut la 12 noiembrie 1947, la Țicleni, județul Gorj. Urmează cursurile primare la Tunși, Țicleni, cele gimnaziale la Târgu-Cărbunești și Țicleni.

În 1967 a absolvit Liceul ”Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, iar în 1971 este licențiat al Facultății de Filologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca.

Este repartizat pe catedra de limba și literatura română la Liceul Viticol din Isaccea, județul Tulcea. În această perioadă activează la cenaclul literar ”Panait Cerna” din Tulcea și publică versuri în presa regională. În 1972 revine în Gorj unde funcționează ca documentarist la Casa Corpului Didactic până la desființarea acesteia, apoi ca profesor la Liceul nr.2 din Târgu-Jiu și Liceul ”Ecaterina Teodoroiu” până în 1994 când este numit consilier șef al Inspectoratului pentru Cultură Gorj. Din 1996 este inspector de specialitate pentru Cultură Gorj. Din 1996 este inspector de specialitate în aceeași instituție până în vara anului 2005.

A fost director fondator al revistei Brâncuși și al Fundației ”Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu (1995 – 2005). A debutat cu versuri în revista Ramuri (1968) și a activat la cenaclurile literare ”Columna” și Hyperion” (Târgu-Jiu), ”Echinox” (Cluj-Napoca), ”Ramuri” (Craiova).

A fost redactor la revistele ”Echinox”, ”Ramuri” și a colaborat la ”Luceafărul”, ”Literatorul”, ”Viața Românească”, ”Tomis”, ”Tribuna”, ”Steaua”.

Este primit în Uniunea Scriitorilor în ianuarie 1990.

În 1996 primește de la Ministerul Culturii o bursă la Universitatea Perugia din Italia (Cultură și civilizație).

A trecut la cele veșnice la 26 iulie 2005.

 

Este prezent în antologiile:

Semnul că nu cunoaștem eclipsa, coord. Gheorghe Anca, Ed. Didactică și Pedagogică, 1978;

Ca un fagure de miere, coord. George Mitrea, Editura Eminescu, 1978;

Caiet de poezie, Ed. Eminescu, 1973;

Hyperion, coord. Nicolae Dragotă și Nicolae Diaconu;

Scriittori del’ messagio, coordonator și traducător Romeo Magherescu, Reggio Calabria (Italia), 1996;

Sud-Vest, coord. Bucur Demetrian, Ioan Lascu și Constantin M. Popa, Ed. Aius, Craiova, 1998;

La masa Tăcerii – Dinner at the Table of Silance, (română – engleză), coord. Liliana Ursu și Sean Cotter, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 2002;

Sorescu’ s choice, young romanian poets, Belfast (Irlanda), 2002.

 

Este cuprins în Dicționarul general al literaturii române, editat de Academia Română, Editura Univers Enciclopedic, București, 2004;

Dicționar biografic al literaturii române, Ed. Paralela 45, Pitești, 2006.

 

Volume publicate:

Călătorie spre ceilalți, versuri, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1976;

Doar o transcriere, versuri, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1990;

Prima carte albă asupra capodoperei, Editura Fundației ”Constantin Brâncuși”, Târgu-Jiu, 1996;

La ”Colocviul internațional de traducere activă a poeziei” din Portugalia (1996) i-a fost tradus în portugheză volumul Sau mult mai simplu.

A doua carte albă asupra capodoperei, Editura Fundației ”Constantin Brâncuși”, Târgu-Jiu, 2000;

În voia literaturii, eseuri, critică literară, Editura Fundației ”Constantin Brâncuși”, Târgu-Jiu, 2000;

Cel de-al treilea destin al casei Brâncuși, coautor, Editura Fundației ”Constantin Brâncuși”, Târgu-Jiu, 2002.

 

Premii obținute:

– Premiul II pentru poezie la cea de-a IV-a ediție a Festivalului ”Primăvara studențească”, Cluj – Napoca, 1970

– Premiul I pentru poezie al revistei ”Steaua”, la cea de-a V-a ediție a Festivalului ”Primăvara Studențească”, Cluj-Napoca, 1971;

– Premiul I la Festivalul Național ”Nicolae Bălcescu”, Râmnicu-Vâlcea, 1975;

– Premiul revistei ”Ramuri” pentru critică literară pe anul 1987;

 

Post mortem:

– Premiul ”Brâncuși” pentru contribuția excepțională la punerea în valoare prin cercetare a moștenirii brâncușiene – ”Brâncușiene” – martie, 2007.

– Titlul de ”Cetățean de onoare” al orașului Țicleni, pentru merite deosebite în timpul vieții pe tărâmul culturii gorjene, 12.11. 2007.

 

 

Sari la conținut