ANNIVERSARIUM
_______________
EUGEN DORCESCU
_______________
ÎN PIAȚA CENTRALĂ
Cad porumbei peste
Piața Centrală,
cad primăvăratice ploi
peste străzi, peste piețe.
Oamenii poartă pânze de
soare pe fețe
și-n suflet un straniu amestec
de-azur și lentoare letală.
Iarăși cresc muguri în
ceața podgoriei,
iarași cresc ierburi și flori din
sinistra țărână.
Și-asemenea ierbii, și-asemenea frunzei,
urcă, tacit,
din latență, din
țărâna istoriei,
urcă-n priviri, urcă-n
gând și în sânge,
urcă, în vidul
lăsat de pârjolul ateu,
lumea păgână.
Întâlnim, așadar, pretutindeni,
aceiași străvechi idolatri,
deghizați sub un proaspăt veșmânt,
întâlnim zei citadini și
zeițe agreste
Toate aceste-ntrupări iluzorii
îi dau primăverii un aer
dement și-un zadarnic avânt.
Toate înoata, absente, în golul imens.
Toate par că nu sunt
Și ai zice că sunt
Numai Tatăl nu este.
TOTEM
Potăile au încolțit un lup.
Le-aude hămăind tot mai aproape.
Fac cerc în jurul lui, să nu le scape,
Se bucură că-l latra și că-l rup.
Iar el sta neclintit în luminiș,
Sub grei copaci, sub cerul greu, în soare.
Privește-n tulburi lumi interioare
Cu ochii verzi și reci, întredeschiși.
Apoi dispare lin, el știe cum,
Căci haita latră laș, dar nu se-arată.
Dispare în pădurea eterată
La care nu ajunge nici un drum.