Ziua Învățătorului
5 iunie 2020
MIRCEA POSPAI
9 iunie 2020

Cu ceva timp în urmă m-am aflat într-un sejur prin Atena, într-o concentrată plimbare în aflarea importantelor urme ale civilizației ateniene și trăirea ”ad locum” sub forma ”văzând cu ochii”, nu doar citind și imaginând locuri și fapte, care pot vibra și transmite emoția timpurilor istorice. De la a vrea până la a reuși este o cale destul de lungă și într-o astfel de întreprindere simți nevoia de odihnă sau de o împrospătare a forțelor. Cum timpul nu stă pe loc, mi-am zis să încerc o cafea știind că licoarea trebuie să aibă, acolo, un gust deosebit. Am ales în treacăt primul spațiu care mi-a ieșit în cale, în calea simțurilor chemate de aromă, unde un bărbat de vreo 70 de ani m-a întâmpinat cu întrebarea cuvenită despre cum anume doresc să fie cafeaua, urmată de un scurt schimb de amabilități. Așa am fost surprins de faptul că la dezvelirea obârșiei mele românești, amintind de Oltenia, respectivul s-a luminat la față întărind faptul că știe despre ce este vorba: ”Aha! de la prietenul nostru, al Eteriei, care ne-a ajutat la revoluție, Tudor!”. Așa se face că m-a cuprins un sentiment plăcut – eram, cumva, un urmaș de-al lui Tudor!

Prin urmare, gorjeni fiind, suntem moștenitorii ai realității istorice, noi ieșim în timp amprentați și încărcați de identitate comunitară pe care trebuie să o îmbogățim la rândul nostru cu ceva, fie chiar și cu păstrarea memoriei locului.

Anul acesta se împlinesc 240 de ani de la nașterea lui Tudor Vladimirescu, ”Domnul Tudor, al nostru”. Născut în anul 1780 (asupra date exacte încă nu s-a stabilit o certitudine), în satul Vladimir, județul Gorj într-o familie de moșneni. Fiind orfan de tată a crescut în casele boierului Glogoveanu din Craiova, împreună cu fiul acestuia și a învățat carte și limba greacă în casa boierului, mai târziu prinzând și graiul rus și german.  ”Ca înfăţişare era, după mărturia unui contemporan, om de statură mai înalt decât de mijloc, talia bine proporţionată, faţa blondă, mustaţa galbenă, părul castaniu, obrazul mai mult rotund decât oval, nici prea durduliu, nici slab, cu o mică bărbie, om nu urât;sta drept, ţanţoş, vorba brevă (scurtă), răstită şi… destul de elocventă, aier de comandant… Netăgăduit este că era om de inimă. Cine ştie ce ar fi fost într-o altă sferă, într-o altă epocă, cu spiritul mai cultivat, un asemenea om! Avea stofă de om mare, dar timpul, locul şi mijloacele i-au lipsit.

Cunoscut de noi, gorjenii cei de acum, din cărțile de istorie dar și din poveștile locurilor prin care a trecut lăsând în urma lui mărturii, Tudor Vladimirescu este una dintre personalitățile emblematice pentru istoria Țării Românești, de la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul Revoluției de la 1821, al pandurilor și domn al Țării Românești, moment marcant pentru istoria moderna a României.

Pe 23 ianuarie 1821, Tudor Vladimirescu a declanşat „Revoluţia de la 1821”, adresând o Proclamaţie locuitorilor Ţării Româneşti (Proclamaţia de la Padeş) prin care îi chema la luptă.

Primul monument construit pe ”Câmpia Soarelui” de la Padeș în cinstea lui Tudor Vladimirescu a fost un obelisc, de fapt o troiță  din lemn, cu însemnarea “Tudor Vladimirescu, 1821-1921”. Troița a fost ridicată de Comitetul Școlar din Padeș, în urma unei întruniri organizate din inițiativa învățătorului Nicolae I. Spineanu, prin care se decidea ca „în ziua de 9 iunie 1921, când se va sărbători centenarul lui Tudor Vladimirescu în județul Gorj, să sărbătorim și în comuna noastră o sută de ani de la moartea marelui Țăran Român…” Ulterior, în 1927, sub conducerea aceluiași comitet școlar, localnicii au început demersurile pentru construirea unui monument de piatră. Fondurile au fost strânse prin subscripție publică, învățătorul Nicolae Spineanu făcând apel în acest sens și la Mihai Gușiță din Mehedinți, directorul revistei „Datina”.

 

 

Vorbind despre mărturiile lăsate în urma trecerii Domnului Tudor, prin Târgu-Jiu trebuie să enumerăm două dintre ele, care fac parte din existența noastră cotidiană:

Statuia lui Tudor Vladimirescu, care este amplasată în zona centrală a orașului, în vecinătatea unor clădiri de patrimoniu precum liceul “Tudor Vladimirescu”, casa Vasile Moangă, casa Grigore Iunian, ansamblul statuar ridicat în onoarea lui Tudor Vladimirescu. Statuia inaugurata în anul 1898, aduce un omagiu celui care a inițiat și condus mișcarea revoluționară de la 1821, reamintind trecătorilor legăturile sale cu orașul de reședință al Gorjului. Statuia avea sa fie prima din orașul Târgu-Jiu. Ansamblul sculptural turnat din bronz, a fost realizat de către sculptorul gorjean Constantin Bălăcescu. A fost turnată într-un atelier din orașul Milano și amplasată într-un părculeț amenajat în fața intrării principale a liceului “Tudor Vladimirescu”, în vecinătatea caselor ce au aparținut pitarului Vasile Moanga, locul unde Tudor Vladimirescu a poposit atunci când s-a aflat la Târgu-Jiu, în cursul anului 1821.

 

– Vasile Moangă a fost un apropiat al lui Tudor Vladimirescu şi a deţinut funcţia de ispravnic. Se spune că i-ar fi salvat viaţa Domnului Tudor, găzduindu-l în clădirea respectivă. „La 21 ianuarie 1821, Tudor Vladimirescu a venit de la București la Târgu Jiu cu o ceată de arnăuți și a poposit lângă casele lui Vasile Moangă, pe locul unde astăzi este statuia lui Vladimirescu. Vreo 20 de panduri au mers la Conacul clucerului Dinicu Oteteleșeanu, unul dintre cei doi ispravnici ai județului Gorj. (…) La sosirea lui Tudor Vladimirescu în Târgu Jiu, Vasile Moangă nu era acasă, dar a fost așteptat până ce a sosit. Tudor Vladimirescu i-a destăinuit într-o taină de-o noapte, retrași în cameră, planul lui, rugându-l să îl însoțească la Tismana. Vasile Moangă i-a răspuns că nu poate pleca. (…) Moangă l-a avertizat pe Tudor că fapta lui este cutezătoare și că nu va putea scăpa cu viață din această răscoală. (…) La casa lui Vasile Moangă din Târgu Jiu, după plecarea lui Tudor Valdimirescu s-au adunat boierii din oraș, dar n-au putut afla nimic de la Moangă despre planurile pandurului“. (Alexandru Doru Şerban, în volumul „Personalități care au fost în Gorj“.)

Referitor la cele spuse în începutul articolului de față despre prezența numelui lui Tudor Vladimirescu în memoria grecului întâlnit în Atena, iată un extras din revista Historia: Pentru autorii compendiului de istoria României din 1974 (Miron Constantinescu, Constantin Daicoviciu, Ştefan Pascu şi alţii), legământul lui Tudor cu Eteria nu era unul de subordonare, ci „o convenţie care consemna o alianţă politică între revoluţionarii români şi greci”. Pentru Constantin C. Giurescu şi Dinu Giurescu în a lor masivă Istorie a românilor din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, faptele sunt şi mai nuanţate:„Dacă Eteria s-a servit de Tudor, credem că şi Tudor s-a servit de Eterie spre a-şi atinge scopurile proprii. Este exclus ca o fire şi un temperament ca al lui, aşa cum apar din proclamaţiile proprii şi din mărturiile contemporanilor, să se fi mulţumit cu rolul de simplu agent al altora, să nu fi căutat să realizeze şi dezideratele păturii din care se ridicase, deziderate care corespundeau de altfel intereselor maselor largi ale poporului”. Alt istoric român, Vlad Georgescu, aflat în exil şi deci departe de presiunea ideologică din ţară, reia în Istorie a Românilor(1984) tezele lui Andrei Oţetea, afirmând că, în fond, răscoala se baza pe două elemente esenţiale:„alianţa cu Eteria şi convingerea că Rusia va sprijini necondiţionat cele două mişcări anti-otomane”. (Historia) https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/ce-stiati-si-ce-nu-despre-tudor-vladimirescu-de-ce-a-fost-asasinat-domnul-tudor

Sari la conținut