ZIUA DRAPELULUI
26 iunie 2020
APA TRECE, MÂLUL RĂMÂNE
28 iunie 2020

ȘTEFAN LUCHIAN
(1/13 februarie 1868 – 28 iunie 1916) a fost un pictor român, supranumit poetul plastic al florilor.

Evenimente
1358: Primul privilegiu comercial cunoscut acordat negustorilor brașoveni pentru Țara Românească; se confirmă existența unui drum comercial ce pornea din Transilvania pe Valea Prahovei și pe Valea Buzăului spre Dunăre, cunoscut, mai târziu, sub numele de „drumul Brăilei”.
1581: A ieșit de sub tipar „Evanghelia cu învățătură” sau „Cazania”, ultima și cea mai de seamă carte tipărită de diaconul Coresi.
1883: Mihai Eminescu este arestat la Baia Mitrașevschi și internat la spitalul doctorului Alexandru A. Suțu.
1914: Atentatul de la Sarajevo: Arhiducele Franz Ferdinand al Austriei, a fost asasinat împreună cu soția sa, Ducesa Sofia, de către un extremist sârb, Gavrilo Princip. Acest eveniment a declanșat Primul Război Mondial.
1919: A fost semnat Tratatul de la Versailles, act ce a dus la încheierea Primului Război Mondial.
1940: Al Doilea Război Mondial: România cedează Uniunii Sovietice Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța, după ce URSS îi pune ultimatum.[1]
1982: Are loc vizita în România a fostului președinte al Statelor Unite, Richard Nixon.
1993: Andrei Șerban, director al Teatrului Național București, își prezintă demisia din această funcție, unul dintre motivele acestei decizii fiind indiferența factorilor de decizie față de cultură.

Nașteri
1577: Peter Paul Rubens, pictor flamand (d. 1640)
1712: Jean-Jacques Rousseau, filosof, scriitor francez de origine elvețiană (d. 1778)
1867: Luigi Pirandello, dramaturg, prozator italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (d. 1936)
1889: Abbas el-Akkad, scriitor egiptean (d. 1964)
1912: Sergiu Celibidache, dirijor român stabilit în Franța, membru de onoare al Academiei Române (d. 1996)
1912: Elisabeta Rizea, eroina a luptei anticomuniste din Romania (d. 2003)
1928: Paul Urmuzescu, compozitor și regizor român
1951: Virgil Mihaiu, poet român
1954: Mircea Rusu, actor român

Decese
548: Teodora, împărăteasă bizantină, soția împăratului Iustinian I (n. 500)
1873: Andrei Șaguna, mitropolit al Transilvaniei (n. 1809)
1916: Ștefan Luchian, pictor român (n. 1868)
1918: Albert Henry Munsell, pictor american (n. 1858)
1922: Velimir Hlebnikov, poet și dramaturg rus (n. 1885)
2018: Harlan Ellison, scriitor american (n. 1934)
Sărbători
Aflarea moaștelor Sf. Mucenici, doctori fără de arginți, Chir și Ioan (calendar ortodox)

————————-

VELIMIR KHLEBNIKOV

MenaJeria

Pentru V. I.

O, Grădină, Grădină!
Unde fierul e asemeni tatălui care le aminteşte fiilor săi că ei sunt fraţi, astfel curmându-le sângeroasa încăierare.
Acolo unde merg nemţii să bea bere.
Iar mândrele să-şi vândă trupul.
Unde vulturii stau asemeni veşniciei,consemnând şi această zi a cărei seară e încă departe.
Unde cămila cu cocoaşă înaltă, fără călăreţ, tăinuindu-şi grimasa chinezească, ştie a tălmăci canonul budismului.
Unde cerbu-i numai spaimă, înflorind a lată lespede de piatră.
Unde straiul lumii este somptuos.
Unde oamenii umblă încruntaţi şi suspicioşi.
Iar nemţii înfloresc de atâta sănătate.
Unde, asemănătoare iernii, cu pliscu-i galben-smolit ce-aduce a crânguleţ întomnat, lebăda are privirea neagră, oarecum neîncrezătoare chiar faţă de ea însăşi.
Unde un frumusache-albastru îşi lasă câte-o pană din rotata-i coadă, ca şi cum cocoţat pe stâncile Siberiei, când peste frunzişul pestriţ, verde-naurit, atârnă mrejele norilor, în schimbătoare unduiri adumbritoare peste relieful denivelat.
Unde ai vrea să iai coada păsării-liră şi, ciupindu-i strunele, să cânţi vitejia muscalilor.
Unde noi strângem mâna, de parcă am ţine în ea o sabie, şi jurăm şoptit: chiar cu preţul vieţii, cu preţul morţii, cu orice preţ, să ne-apărăm seminţia.
Unde maimuţele se-nrăiesc în fel şi chip, demonstrându-şi delicatele părţi ale trupului şi, cu excepţia celor triste şi blânde din fire, pururi se arată iritate de prezenţa omului…
Unde, deformându-se precum munţii la cutremur, elefanţii le cer copiilor de-ale gurii, invederând un antic sens în adevărul: „Vreau haleală! Aş mânca ceva!” – şi se prosternează, de parcă ar cerşi rugător.
Unde cu destulă dibăcie urşii căţărători o iau în sus, însă privesc în jos, aşteptând poruncile supraveghetorului.
Unde liliacul nopţilor stă agăţat cu capu-n jos, precum inima oricărui rus din zilele noastre.
Unde pieptul vultanului aminteşte de norii zburliţi înaintea furtunii.
Unde o pasăre scundă duce după sine întrauritul asfinţit cu toată jariştea cărbunilor săi.
Unde în chipul tigrului, înrămat de-o barbă albă, cu ochi de musulman înaintat în vârstă, noi îl venerăm pe un discipol al proorocului şi decriptăm esenţele islamului.
Unde ne surprindem la gândul că religiile n-ar fi decât o potolire de talazuri, urmărite încă de la naşterea lor, şi că pe lume sunt atât de multe fiare, pentru că ele pot vedea-n diverse chipuri Zeul.
Unde, obosind de-a mai urla sinistru, animalele se ridică alene şi privesc spre cer.
Unde, săltând-alunecând greoi, nervos prin cuşcă şi văicărându-se a disperare, foca ne aminteşte atât de dureros de cazna proscrişilor.
Unde hazliile arătări de peşti întraripaţi sunt extrem de atente unele cu celelalte, asemeni moşierilor de Curtea Veche ai lui Gogol.
Grădină, Grădină, unde privirile sălbăticiunilor semnifică mai mult decât cetitul grămezilor de cărţi.
Grădină.
Unde vulturul se plânge de ceva anume, ca un copil ce-a obosit de-a se mai jelui, scâncind abia-abia.
Unde câinele nordului friguros, câinele-laika, îşi cheltuieşte aiurea zelul, prins în ritualul străvechii vrăjmăşii de clan la văzul vreunei pisici ce se spală nepăsătoare.
Unde ţapii se milogesc, scoţând printre gratii copita-le despicată, dând din ea, iar după ce primesc ceva de-ale gurii, îşi aprind în ochi o expresie de automulţumire sau voioşie.
Unde lat-lăţila, lungana girafă stă şi priveşte de sus în jos pigmeii.
Unde împuşcătura de tun ce-anunţă ora amiezii face vultanii să privească spre cer şi să aştepte dezlănţuirea furtunii.
Unde vulturii cad de pe înaltele stinghii, cum, la cutremur de pământ, de pe temple şi clădiri se prăbuşesc idolii.
Unde, ciufulit, zburlit ca o fetişcană, vulturul priveşte spre cer, apoi spre ghearele sale de criţă.
Unde în alcătuirea cerbului încremenit întrevedem un animal-copac.
Unde, cu gâtul întors spre oameni, însă privind ţintă zidul, vulturul stă cu aripile oarecum ciudat desfăcute. Nu care cumva i se năzare că planează peste tăriile munţilor? Sau poate, în felul său, se roagă? Sau poate-i este foarte cald?
Unde, printre gratii, elanul sărută botosul bivol cu coarnele plate.
Unde cerbii ling fierul zăbrelelor.
Unde foca neagră, coşcogea viţel-de-mare, sprijinindu-se pe înotătoarele ei lungi, galopează neîndemânatic pe podea, aidoma zvârcolirii unui om legat într-un sac, apoi, peste câteva clipe, precum un monument tuciuriu de tuci, dintr-o dată, găseşte-n căpşorul ei cine ştie ce motive de nestăvilită veselie.
Unde flocosul „Ivanov”, când supraveghetorul i se adresează cu: „Tovarăş”, sare ca ars şi prinde-a bate cu laba în fiarele zăbrelelor.
Unde leii pirotesc cu botul pe labe.
Unde renii lovesc mereu cu coarnele în grilaj ori se izbesc, berbeceşte, cap în cap.
Unde, după o ploicică scurtă, raţele de acelaşi neam prind a ţipa-n coteţul lor uscat, ca şi cum ar oficia o slujbă de recunoştinţă Zeului. (Acesta ar avea şi el picioare, plisc?)
Unde, cu gâtul gol, trufaş într-un strai cenuşiu-argintat, cusut la aceeaşi croitoreasă care dischiseşte înstelatul cer al nopţii, uneori bibilicile sunt asemeni cucoanelor strident-gălăgioase.
Unde în ursul malaiez eu refuz a-l recunoaşte şi pe cel nordic, dar desluşesc în firea lui mongolul şi-aş vrea să mă răzbun pentru înfrângerea noastră de la Port-Artur.
Unde ochii oblici ai lupilor exprimă servitute şi ataşament.
Unde, odată intrat în sufocantul adăpost, în care-i greu să rezişti mai multă vreme, papagalii trândavi, ce pălăvrăgesc destul de curgător, mă împroaşcă obraznic cu un unanim „pr-ros-tule!” şi cu coji de seminţe.
Unde, lucitoare, morsa grăsună, precum o mândruleană obosită, dă din lunecosul picior în formă de evantai, după care se prăvale-n apă, iar după ce se urcă din nou pe podeţ, pe corpu-i gras şi puternic se configurează mustăciosul, zburlitul cap cu fruntea netedă a lui Nietzsche.
Unde maxilarul lamei albe cu ochi negri şi ale bivolilor cu coarnele plate şi ale altor rumegătoare maxilare se mişcă ritmic, în dreapta-n-stânga, precum viaţa Rusiei.
Unde în ochii săi alb-roşietici rinocerul poartă nestinsa furie a ţarului detronat, el mai fiind şi unicul animal care nu-şi ascunde dispreţul faţă de oameni, de altfel ca şi pentru răscoala robilor. În el se ascunde un nou Ivan cel Groaznic.
Unde pescăruşii cu clonţul lung, cu ochii sinilii şi reci, ca şi cum încercuiţi de ochelari, par nişte afacerişti internaţionali, fapt confirmat şi de înnăscuta-le iscusinţă de-a şterpeli din zbor hrana aruncată focilor.
Unde, amintindu-ne că ruşii îşi proslăveau voievozii numindu-i vultani, şi mai amintindu-ne că ochii cazacului, adânciţi sub sprâncenele-ncruntate, sunt la fel cu ai acestei păsări – rudă a păsărilor împărăteşti –, noi prindem a pricepe cine le-au fost bunicilor îndrumători în meşteşugul militar. O, vulturi ce doborâţi cu pieptul vostru bâtlanii! Vulturi cu clonţul ascuţit aţintit în sus – bold în care foarte rar sunt trase în ţeapă gâzele! Voi, exponenţi ai onoarei, fidelităţii şi datoriei!
Unde, stând pe picioarele-i palmate, raţa roşietică ne face să ne amintim de craniile ruşilor căzuţi pe câmp de bătălie, în scheletele cărora strămoşeasca ei seminţie îşi meşterea cuiburile.
Unde în moţul auriu al păsărilor unui neam anume stă ascuns un foc de-o atare putere, cunoscută doar de cei care-au făcut legământul de-a rămânea etern celibatari.
Unde, ca şi cum ar croncăni un vultur, Rusia rosteşte nume căzăceşti.
Unde, uitând de sunetele lor de trombon, elefanţii ţipă subţire, jeluindu-se parcă de indispoziţie, de spleen. Poate din motivul că ne văd pe noi atât de mizerabili, ei găsesc drept bonton să emită sunete mizerabile?
O, munţi mohorâţi, brăzdaţi de zbârcituri gigantice! Munţi cu defileuri năpădite de ierburi şi de licheni!
Unde în firea fiarelor mor cine ştie ce aptitudini minunate, cum scris a fost în ceaslovul „Cântului despre oastea lui Igor”, în timpul incendierii Moscovei.

(Vara anului 1909; 1911)
traducerea LEO BUTNARU

Sari la conținut