ROBERT FROST
ANNIVERSARIUM -150
(n. 26 martie 1874, California, SUA – d. 29 ianuarie 1963, Boston, Massachusetts, SUA) poet american.
Prima carte a lui Frost a fost publicată în jurul vârstei de 40 de ani, dar acesta avea să câștige un record de patru premii Pulitzer și să devină cel mai faimos poet al timpului său, înainte de moartea sa la vârsta de 88 de ani.
________________
CALEA PE CARE N-AM APUCAT
Două cărări se despărțeau în luminișul pădurii
Și regret ca n-am putut s-o apuc pe-amândouă deodată
Și călător am fost și am stat mult pe gânduri
Și-am privit prin luminișul pădurii o lungă durată
Până unde una din cărări se pierdea sub pământuri.
Am apucat apoi pe cealaltă mai dreaptă se pare
Socotind că astfel aș fi avut o șansă mai mare
Iarba era mai verde, mai puțin de picioare călcată
Astfel că deși alegând să merg doar pe această cărare
Era ca și cum aș fi umblat pe amândouă deodată.
În acea dimineață erau amândouă pristine
Nici urme de pași parcă nu erau pe coline
Ah, dar am amânat o cărare pe-o altă zi apoi
Deși știam că apucând-o numai pe una prea bine
Cu greu m-aș mai fi putut întoarce înapoi.
Voi spune această poveste cu suspine mereu
Undeva, după ani și ani, drept urmare:
Două cărări s-au despărțit într-o pădure, și eu
Am apucat doar pe acea neumblată cărare,
Și asta în viață a făcut diferența cea mare.
(Traducere de Marin Mihalache)
PULBERE DE AUR
Praful se-abătea mereu peste-aşezarea noastră
Ne-ocolea doar când ceaţa mării se lăsa, albastră;
Iar nouă, copiilor, ni se spunea, la mic şi mare,
Că era aur în praful auriu sclipind în soare.
Şi-n pulberea purtată de vânt în slavă, sus,
Parcă ne-apărea-n asfinţit chipul lui Isus;
Iar nouă, copiilor, ni se spunea, la mic şi mare,
Că era aur pur în praful ce sclipea în soare.
Aşa era viaţa la Golden Gate, astfel trăiam,
Aurul prăfuia tot ce beam şi mâncam,
Iar nouă, copiilor, ni se spunea, la mic şi mare,
„Trebuie să ne-înghiţim porţia de aur fiecare”.
(Traducere de Petru Dimofte)