VERTIGO
12 iunie 2020
DE LA EMINESCU CITIRE
15 iunie 2020

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

După cum este obiceiul sau mai bine zis – după cum era – până în acest an – ziua de 15 iunie reprezintă un moment al omagierii lui Mihai Eminescu printr-un eveniment desfășurat în comuna Țânțăreni, în satul Florești, la Muzeul ”Mihai Eminescu, locul unde a poposit într-o scurtă vacanță în perioada iunie – iulie din anul 1878. Pentru a retrăi astfel de clipe, vă oferim câteva imagini din anii 2016 și 2018, din Parcul ”Mihai Eminescu” de la Florești, Gorj, la care Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj a participat alături Primăria Țânțăreni și Biblioteca comunală, organizatorii evenimentelor:

 

Dar, așa cum s-a mai spus, facem greșeala să ne lăsăm impresionați doar de creația poetică a lui Mihai Eminescu, pentru care pe drept cuvânt a fost numit Poet Național, dar opera eminesciană, în întregul ei nu poate să fie privită fără partea gazetărească, acolo unde spiritul analitic, combativ, împlinit de o observare atentă a planului politic și social al vremii. Nu putem să nu ținem seama de opiniile unor mari personalități culturale precum George Călinescu (care afirma că: „este poate cel dintâi gânditor politic român care să-şi sprijine doctrina pe economie“. (…)… avea „noţiuni integrale de istoria problemelor şi doctrinelor filozofice“ şi că era „apt să priceapă şi să mânuiască abstracţii oricât de înalte“) sau  ca Eugen Simion, care exprima definitiv adevărul că: „Eminescu a marcat în mod indiscutabil istoria presei româneşti, este unul din marii gazetari pe care i-a avut România. Publicistica lui ar trebui predată în şcolile de jurnalism pentru că tinerii ar avea ce învăţa“.

Cu siguranță, chiar și într-un mic exemplu de atitudine jurnalistică exprimată de Eminescu (precum un crez), putem înțelege adevărurile enunțate mai sus: „Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica ce se face azi în România și dintr-o parte și dintr-alta e o politică necoaptă, căci pentru adevărata și deplina înțelegere a instituțiilor noastre de azi ne trebuie o generațiune ce-avem de-a o crește de-acu-nainte. Eu las lumea ca să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele țării e creșterea morală a generațiunii tinere și a generațiunii ce va veni. Nu caut adepți la ideea cea întâi, dar la cea de a doua sufletul meu ține ca la el însuși.” G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu , vol. III, p. 44.

Eminescu nu a fost doar poet şi gânditor, ci şi un mare jurnalist român (cel mai mare) şi, în această calitate, primul analist economic şi politic din istoria României “Diagnosticele”, avertismentele, analizele şi soluţiile exprimate în textele sale apărute în presa vremii (începând cu “Echilibrul”, “Să facem un Congres” şi “În Unire e tăria”, publicate în ziarul FEDERAŢIUNEA de la Pesta, în 1869, şi terminând cu avalanşa de articole de la TIMPUL) sunt bazate pe o profundă cunoaştere a realităţilor româneşti, a istoriei şi a contextului european al timpului său. (Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România)

Mihai Eminescu

Fragmente din publicistica eminesciană

Echilibru

„Măsura civilizației unui popor în ziua de azi este o limbă sonoră și aptă de a exprima prin sunete, noțiuni, prin șir și accent logic, cugete, prin accent etic, sentimente. Modul de a înșira în fraze noțiune după noțiune, o caracteristică mai abstractă ori mai concretă a noțiunilor în sine, toate astea, dacă limba e să fie națională, sunt ale limbii, căci de nu va fi așa, e prea lesne ca un om să vorbească nemțește, de exemplu, cu material de lexic unguresc. Afară de aceea, civilizația unui popor constă cu deosebire în dezvoltarea acelor aplecări umane care sunt necesare tuturor oamenilor, fie aceștia mari ori mici, săraci ori bogați, acelor principii care trebuie să constituie fundamentul, directiva a toată viața și a toată activitatea omenească. Cu cât aceste cunoștințe și principii care să le fie tuturor comune sunt mai dezvoltate, cu atâta poporul respectiv e mai civilizat. Căci clasa inteligentă numai nu constituie civilizația, care este și trebuie să fie comună tuturor păturilor populației. Sunt popoare ce posedă o respectabilă inteligență înaltă, fără ideea de a fi civilizate; sunt altele care, fără inteligență înaltă, întrunesc toate condițiile civilizației. (…) (Echilibrul, p. 85-86)

„Civilizația adevărată a unui popor consistă, nu în adoptarea numeroaselor legi, forme, instituții,etichete, haine străine. Ea consistă în dezvoltarea naturală, organică a propriilor puteri, a propriilor sale facultăți. Nu există o civilizație umană generală, accesibilă tuturor oamenilor în același grad și în același chip, ci fiecare popor își are civilizația sa proprie, deși în ea intră o mulțime de elemente, comune și altor popoare… Dacă pe acest pământ va exista o civilizație adevărată, va fi aceea ce va răsări din elemente civilizatorii vechi… Deci, orice civilizație adevărată, nu poate dăinui decât printr-o parțială întoarcere la trecut, la elementele bune, sănătoase, proprii de dezvoltare”. (Semibarbaria, p. 374-375)

Optimism

Ca un fel de refugiu din multele inconveniente ale vieţii, Dumnezeu, în înalta Sa bunăvoinţă, a dat omului râsul, cu toată scara – de la zâmbetul ironic până la clocotirea homerică. Când vezi ca pete, atât de vitreg înzestrate de la natură, în cât nu sunt în stare a înţelege cel mai simplu adevăr, capete în care, ca în nişte oglinzi rele, totul se reflectă strâmb şi în proporţii pocite, făcându-şi complimente unul altuia şi numindu-se sarea pământului, ai avea motiv de a te întrista şi de a dispera de viitorul omenirii, dacă n-ai şti că după o sută de ani de pildă, peste amândouă despărţămintele geniilor contemporani, peste balamuc şi puşcărie, va creşte iarbă şi că, în amintirea generaţiei viitoare, toate fizionimiile acestea vor fi pierit fără de nici o urmă, ca cercurile din faţa unei ape stătătoare.             Garanţia învingerii adevărului şi binelui în lumea aceasta este moartea. Dacă moartea nu s-ar îndura să ne scape de o generaţie care produce atâţia Mihăleşti, Fundeşti, Pătârlăgeni, Costineşti, dacă moartea n-ar pune adevărul la adăpost de onoarea de a fi coexistat alături cu partea criminală şi stupidă a omenirii, niciodată naţiile n-ar fi putut strânge acel capital de adevăruri care înnobilează aspra lor luptă pentru existenţă. E o fericire pentru noi că prostia şi perversitatea, fiind nemuritoare, cel puţin proştii şi perverşii in concreto sunt muritori.  De acolo râsul, ca un voios semn de încredere în zădărnicia acestei privelişti”. (Optimism, p. 267-268)

Sari la conținut