CONCEPTUL ”EduCaB” ȘI ÎN BIBLIOTECILE DIN GORJ

CODE Kids FEST 2020 Sud Vest
22 octombrie 2020
Palmaresul ediției a XXVIII-a a Festivalul National de Umor “Ion Canavoiu”
23 octombrie 2020

 

 

 

 

 

Bibliotecile publice din județul Gorj față în față cu o nouă provocare: o abordare inovativă în configurarea serviciilor pentru comunitate și a bazei logistice a bibliotecii! Cei care vor fi alături de noi, ne vor coordona și ne vor oferi din plin sprijin sunt cei de la EDUCAB! Mulțumim!


Am demarat de curând unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte ale Educab International, și anume traducerea în activități specifice ale bibliotecii, care pot fi curatoriate sau/și găzduite de bibliotecile publice, a 78 de indicatori și indici prin care se măsoară starea democrației dintr-o comunitate, un teritoriu, o țară. La bază se află o idee care a contribuit decisiv la schițarea și demararea conceptului EduCaB în 2013 și pe care am transformat-o în plan de cercetare începând cu anul 2017, când prin colaborarea cu Kettering Foundation, un institut de cercetare pe democrație din SUA, am început să ne uităm mai în detaliu la a surprinde potențialul bibliotecilor atât ca ‘Agore’ în miniatură, cât și locuri care pot promova activ practici și comportamente democratice în comunități mici și mijlocii.

Până acum avem gata trei capitole de carte, o matrice de lucru dinamică care crește în conținut prin întâlniri cu diverși actori comunitari și o primă testare teoretică a conceptului în opt biblioteci publice din Județul Gorj, via Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj: Crușeț, Vladimir, Țânțăreni, Logrești, Bălești, Motru, Bărbătești și Țicleni. Plus că avem o echipă incredibil de faină. Plus că suntem cam bucuroși de cum creștem împreună și de potențialul practic și simbolic al acestei noi forme de a vedea democrația, prin a o traduce în manifestări cotidiene, la care se poate raporta oricine. (https://www.facebook.com/RomaniaEducab/posts/3323468557878910)

Sari la conținut