ÎN ZI LUMINOASĂ DE PRIMĂVARĂ, TUDOR VLADIMIRESCU INTRĂ CĂLARE ÎN BUCUREȘTI

ZIUA POEZIEI
21 martie 2021
DIN CUFĂRUL BIBLIOTECII: ”Un roman este o oglindă purtată pe un drum principal.” STENDHAL
23 martie 2021

BICENTENARUL REVOLUȚIEI DE LA 1821/ ANUL TUDOR VLADIMIRESCU (9)

La 20 martie 1821, în preziua intrării în Bucureşti, Tudor a dat o a treia proclamaţie, făcând un apel direct la solidaritatea tuturor locuitorilor ţării, indiferent de condiţia lor socială, pentru a lucra „cu toţii dimpreună obşteasca fericire, făr de care norocire în parte nu poate fi (…) Să ne unim dar cu toţii, mici şi mari, şi ca nişte fraţi, fii ai uneia maici, să lucrăm cu toţii împreună, fieştecare după destoinicia sa, câştigarea şi naşterea a doua a dreptăţilor noastre” („Istoria militară a poporului român”, Editura Militară, Bucureşti, 1987).

 

*

”La 21 martie, în fruntea unei părți din panduri, Tudor intră în București, mergând pe actuala Cale a Rahovei. Era o vreme dintre cele mai frumoase, parcă anume pregătită să dea evenimentului o atmosferă sărbătorească. După dorința lui Tudor, prăvăliile fuseseră închise, iar obloanele trase; dar ulițele erau pline de lume care îl aclama cu entuziasm, Vladimirescu se arătă modest și pașnic, purtând în mâini, se spune, o pâine, simbol al rodniciei și al belșugului pe care-l dorea țării. Alături de el un căpitan de panduri ducea steagul oastei revoluționare. Îndreptându-se spre mitropolie, sediul Divanului, coloana pandurilor a fost primită cu focuri de arme de arnăuții lui Sava care își aveau garnizoana acolo. Tudor a știut însă să evite o ciocnire. Și-a așezat oamenii în jurul mitropoliei, iar el s-a instalat în casele Zoiței Brâncoveanu, de lângă mitropolie. (Mișcarea revoluționară de la 1821 și drama conducătorului ei, Marin Mihalache, Editura Militară, București, 1971)

 

*

Luni (21 martie 1821), la două ceasuri după amiază, în zi luminoasă de primăvară, Tudor Vladimirescu intră călare în București. La dreapta lui, un preot cu crucea în mână; lângă el, un pandur desfășură în soare steagul alb al nădejdilor. După el, miile de panduri.

Mitropolia – biserica si interiorul manastirii – Bucuresti 1851 Dupa Gion. Ist.

Coborând pe Calea Rahovei, se îndreptă spre Mitropolie. În mână, Tudor ținea o pâine mare, simbol al belșugului și bunei stări pe care răscoala lui le făgăduia țării. Poposește la casele Zoiței Brâncoveanu, de supt Mitropolie. Iar boierii așteptau plini de neliniște. Ilarion, episcopul Argeșului, prieten al lui Tudor, e trimis să cerceteze gândurile pandurilor. În convorbirea dintre ei, Ilarion îl sfătuiește să nu mai ”scurteze de o palmă pe boieri”, precum jurase altădată, ci să-i puie la treabă, spre binele tuturor.
Primind acest sfat, Tudor cere boierilor să iscălească un jurământ, cum că înțeleg și recunosc dreptatea norodului, și vor lucre cu toții pentru dobândirea ei. Dar, în sufletul său, Tudor știe că boierii își vor da până la urmă în petic. Și atunci se adresează lui Ilarion: ”A! popo! Ai să dai seama înaintea lui Dumnezeu, că nu m-ai lăsat să tai câțiva câini de ciocoi, cari și-au dat coatele cu lupii de Greci și au zeciuit biata turmă a norodului mai mult de o sută de ani!” (Tudor Vladimirescu, pagini de revoltă, Emil Vîrtosu, București, Fundația Regele Carol I, 1936/ text după Aricescu, Acte justificative, p.125)

 

*
”Tudor a intrat în Bucureşti la 21 martie, în fruntea unei armate de trei mii de panduri şi o mie cinci sute de arnăuţi. La stânga lui mergea un preot cu crucea în mână iar la dreapta Dimitrie Macedonski, comandantul arnăuţilor. Tudor a trecut peste voinţa boierilor şi a intrat în Bucureşti, înaintea lui Alexandru Ipsilanti. Dar a doua zi după sosirea lui Ipsilanti, trupele lui Vladimirescu s-au retras la Cotroceni. El însuşi, împreună cu o mână de oameni, a rămas la Bucureşti până la 31 martie/ 12 aprilie, după care s-a mutat la Cotroceni. Grija lui Tudor de a menaja pe boieri, cu toate sentimentele de ură pe care le nutrea împotriva lor, nu avea decât o singură explicaţie: el îşi dorea să ajungă domn cu aprobarea boierilor, cei care aveau dreptul să aleagă domnul. Dar nădejdile puse în boieri şi în intervenţia Rusiei s-au năruit rând pe rând. Ţarul i-a autorizat pe turci să reprime revolta şi aceştia au intrat în ţară. Atunci Tudor s-a proclamat domn. În cele două luni de zile cât a domnit la Bucureşti, Tudor a încercat să facă ceva şi pentru ţărănimea căreia îi promisese eliberarea de sub stăpânirea boierilor. Pe de-o parte a încercat să pună capăt abuzurilor administrative şi judecătoreşti, pe de altă parte a intrat în tratative oficiale cu turcii de îndată ce şi-a dat seama că mişcarea eteristă nu mai avea susţinerea Rusiei. Acesta era de altfel singurul mijloc de a scăpa ţara de primejdia unei ocupaţii turceşti.” (enciclopediaromaniei.ro)

Sari la conținut