NEGAREA LABIRINTULUI / CONSTANTIN BRÂNCUȘI (1876-1957)

BICENTENARUL REVOLUȚIEI DE LA 1821/ ANUL TUDOR VLADIMIRESCU (8) – 16 Martie, Bolintin
16 martie 2021
VERDE EMOTIV
16 martie 2021

Eu mă aflu acum foarte aproape de Dumnezeu:

şi nu îmi mai trebuie de cât să întind o mână spre El, ca să îl pipăi!…

Îl voi aştepta pe bunul Dumnezeu în Atelierul meu…

 

CONSTANTIN BRÂNCUȘI

(1876-1957)

 

 

De la formele microcosmosului către cele ale macrocosmosului, varietatea Naturii, în concepţie sculpturală, ne pare a fi infinită, însă, în infinitatea formelor ei, Natura se ghidează după o lege constantă şi invariabilă. Căci fiecare dintre aceste forme şi volume rămâne o creaţie vie –

un individ cu o viaţă indepen­dentă şi cu un caracter inevitabil personal.

*

Natura zămisleşte o vegetaţie vânjoasă care creşte drept în sus, de la pământ înspre ceruri.

Iată, Coloana mea fără sfârşit trăieşte într-o grădină frumoasă – din România…

De jos şi până sus, ea are aceeaşi formă şi nu îi trebuie nici piedestal şi nici soclu – ca să se sprijine;

iar vântul nu o va dezrădăcina niciodată, căci Ea va rezista pe propriile-i puteri…

*

Coloana infinirii se aseamănă şi cu o plantă exotică – la care vor să viseze (veşnic) adolescenţii.

Sau cu însuşi pendulul tim­pului, răsturnat.

*

Coloana fără de sfârşit este negarea Labyrintului.

*

Eu nu sunt nici suprarealist, nici baroc, nici cubist; şi nici alt­ceva de soiul acesta; eu, cu noul meu, vin din ceva care este foarte vechi…

*

India!… Mă simt în India ca la mine acasă. Ceea ce îmi place în India este vitalitatea enormă, vitalitatea copleşitoare, obişnui­tă poate numai negrilor şi asiaticilor. (…)

În India, am găsit înţe­lepciunea mea milenară păstrată sub ploile Occidentului şi ale tuturor stupidităţilor;  am găsit la paix et la joie!…

Am găsit dem­nitate fără de trufie şi amabilitate – fără de slugărnicie.

*

Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poţi să vezi foarte departe… Şi merită să încerci să faci totul, în speranţa că vei putea odată să intri în .

*

Se poate că poezia pură este o rugăciune, însă eu ştiu că rugăciunea bătrânilor noştri olteni era o formă a meditaţiei – adică o… tehnică filosofică.

 

 

 

 

 

Sari la conținut