WILLIAM BUTLER YEATS
Nu, pentru a doua Troie
De ce-ar trebui s-o acuz că mi-a umplut zilele
De tot felul de belele sau că în ultima vreme
A îndemnat oamenii proşti la violenţă şi la rele,
Sau ca-învrăjbit centrul cu mahalaua, prin iscusite scheme?
Avut-au ei numai curajul şi dorinţa drept măsură?
Ce-anume-ar fi putut s-o ţină împăcată, să-i fi cuprins
Mintea în cercuri de lumină – fără patimi, fără ură –
Întregită-n rotunda frumuseţe a arcului întins,
Chiar dacă-ar fi părut de pe-altă lume-n zile ca aceste?
Ce-a înstrăinat-o, ce afront sau ce nevoie?
De ce? Ce i s-a întâmplat pentru a fi aşa cum este?
Mai trebuie oare arsă undeva o altă Troie?
Disperare
Părţile se desfac; centrul nu le mai poate ţine;
Anarhia se răspândeşte în lume,
Mareea sângelui vlăguit încetează să pulseze – pretutindeni
Păstrarea inocenţei devine inutilă;
În timp ce oamenilor buni le lipsesc convingerile,
Ticăloşii sunt plini de pasiuni intense.
O rugăciune la intrarea în casa mea
Domnul a promis binecuvântare acestui oraş, acestei case
Şi urmaşilor mei, dacă toate lucrurile rămân nepângărite;
Nici o masă sau scaun nu sunt îndeajuns de simple
Pentru cei care urmează păstorul din Galileea; a mai cerut
Ca eu însumi în anumite zile ale anului
Să nu ating nimic şi să nu râvnesc nimic,
Luând aminte la toate cele făcute de marii entuziaşti
De-a lungul atâtor secole cu noroc schimbător –
Şi pe care trebuie să le consider drept normă;
Totuşi, dacă voi visa că Sinbad marinarul a adus un cufăr pictat
Sau o imagine de dincolo de Muntele Magneţilor,
Acel vis este o normă; iar dacă mâna Diavolului
Distorsionează viziunea, împrăştiind aburi de leşie
Pentru a umbri calea, sau construieşte o casă
Proiectată în birourile guvernului, scurtează-i viaţa,
Închide-i sufletul pe fundul Mării Roşii.
sursa portret wikipedia.ro