… Cine s-a jucat aznoapte,/ Că ne-a uns pomii cu lapte,… ?
22 ianuarie 2024
Educație pentru media: informare și conștientizare
23 ianuarie 2024

Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj a primit astăzi, 12.01.2024, vizita doamnelor profesoare de învățământ primar de la: Școala Gimnazială ”Alexandru Ștefulescu” Târgu Jiu, Școala Gimnazială ”Constantin Săvoiu” Târgu Jiu, Școala Gimnazială ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu și Școala Gimnazială ”Drăguțești” pentru a participa la activitatea: ”Pași importanți în procesul conștientizării fonologice la preșcolar și școlarul mic”, susținută de doamnele profesor logoped: Popescu Ofelia și Șendroiu Adela, din cadrul CJRAE Gorj. Aceasta face parte din proiectul județean educațional: ”Cartea, specialistul și cunoașterea” , ajuns la ediția a IV-a și este inițiat de CJRAE Gorj în parteneriat cu Biblioteca Județeană:” Christian Tell” Gorj , coordonat de doamnele: Ofelia Claudia Tulpan – profesor consilier școlar, Irina Țucă – profesor consilier școlar,  Mădălina Istratie- documentarist  în cadrul CJRAE Gorj și doamnele bibliotecare: Roxana Ungureanu și Anca Ștefan.

La MansArta bibliotecii, doamnele profesoare invitate la activitate au fost întâmpinate de doamna manager Sandu Maria Luiza care le-a adresat câteva cuvinte de bun venit, le-a îndemnat să participe frecvent la activitățile , proiectele și evenimentele bibliotecii, să beneficieze de serviciile acesteia, împreună cu elevii dumnealor și le-a subliniat faptul că mereu vor găsi în spațiile acesteia un loc primitor destinat  activităților cultural-educative, lecturării de carte și  un loc de relaxare .

Prin materialul prezentat,doamnele  logoped Șendroiu Adela și Popescu Ofelia, din cadrul CJRAE Gorj, au dorit reliefarea factorilor perturbatori apăruți în tulburările de exprimare/vorbire la preșcolari și școlari mici, cauzele care stau la baza acestora, precum și enumerarea pașilor necesari în vederea corectării tulburărilor de vorbire care necesită la această vârstă fragedă atât măsuri diferențiate, cât și măsuri comune.

De asemenea, s-a pus accentul pe faptul că, în activitatea specifică a preșcolarului, primordial este jocul, ce trebuie folosit cât mai mult pentru normalizarea nivelului de vorbire al acestuia.

La final a fost propus și aplicat în practică un joc instructiv : ”Ajutor…nu am rimă la jeton!”.

 

Sari la conținut