Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj

Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj

BÂRFITORII SATULUI (VI) – compuneri, povestiri, eseuri și poezii

de | apr. 19, 2022 | Evenimentele bibliotecii

Odată cu venirea primăverii, proiectul: ”Bârfitorii satului – obiceiuri și tradiții de Paște”, proiect inițiat de Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj, a îmbrăcat haine de sărbătoare prin creațiile copiilor din școlile gorjene. Astfel, în întâmpinarea Sărbătorilor Pascale micii, marii „bârfitori” au cules obiceiuri și tradiții pascale de la bunici, părinți și prieteni, din comunitatea în care trăiesc, pe care le-au transformat în creații proprii literare sub forma unor povestiri, compuneri, poezii, eseuri.

__________________________

 

Obiceiuri de Paște

 

Paștele este una dintre cele mai importante sărbatori creștine. Indiferent de regiune, Învierea Domnului aduce obiceiuri dintre cele mai interesante. Tradițiile si obiceiurile de Paște reprezintă, alaturi de trezirea naturii la viată, o înviere a oamenilor după iarna grea si venirea primăverii.

Vopsirea ouălelor rosii este cel mai răspandit obicei creștin de Paște. Acestea sunt nelipsite de la masa încarcată din zilele de Paste si reprezintă o încântare pentru toată lumea, însă mai ales pentru cei mici. Ele se pictează sau se decorează în mod tradțional, în Joia Mare din Saptămana Patimilor.

În noaptea de Înviere, credincioșii merg la biserică, de unde iau Lumina Sfantă. Uneori, folosind o lumânare specială adusă de acasă, creștinii o aprind de la Lumina scoasă de părinte din altar.

Multe famili servesc, la masa de Paște, carne de miel pregatit in diverse moduri, dar mai ales sub formă de friptură sau drob. Mielul consumat este simbolul Mântuitorului, care a fost sacrificat pentru a salva omenirea.

O tradiție ceva mai recentă la români, lepurasul de Paște este cel care aduce ouă si cadouri in dimineața             Învierii Domnului.

 

Sichitiu Elena
Clasa A 7 A B
Professor Coordonator: Diana Găvan
Colegiul National Tudor Vladimirescu

______________________________

 

Bârfitorii satului-tradiții și obiceiuri de Paște

 

Paștele este o sărbătoare care aduce familiile împreună, ne aduce bucurie și voioșie în suflet, dar pentru unii este doar un prilej de a sta de vorbă și de a judeca pe alții. De exemplu, Tanti Măriuța și cu Ionica stăteau de vorbă pe o bancă, în parc, când Lăcrimioara, o tânără domnișoară ce era costumată în negru trecea pe lângă ele.

-Ia uite-o și pe asta! spune Măriuța.

-În negru, de Paște, de Paște!?

-E cumva în doliu?

Una peste alta, ziua nu se termină aici. Familia Popescu era pregătită: ouăle multicolore stăteau pe masă gata să fie ciocnite, iar mâncarea ședea în debaraua răcoroasă.

Totul era gata, doar că mai era cineva de venit. A, uite-o și pe Lăcrimioara, a ajuns și ea. Toți se pun la masă.

-L-ai văzut pe Gheorghe de peste stradă? A venit iar cu alta acasă. O să moară neînsurat! spunea soacra Ileana.

-Da, dar ai văzut-o cum arată? Nu e fată bună de măritat! Adaugă doamna Popescu.

Soțul Ilenei începe să ofteze.

Vine vremea pentru ciocnitul ouălor:

-Hristos a înviat! spune Matei, copilul Lăcrimioarei.

-Adevărat a înviat! răspunde tatăl său.

Oul lui Matei se sparge, iar acesta începe să plângă amarnic, dar mai apoi este calmat de mama sa.

Dar nici familia Munteanu nu e mai prejos.

-Ai văzut ce ouă au făcut Popeștii?

-Nu se compară cu ale noastre! Erau și crăpate!

-Dar cum de știți asta?

-Ne-au dat și nouă câteva, dar le-am aruncat, oricum avem destule.

Vorbeau cele trei surori ale familiei Munteanu.

Mâncărurile pregătite erau fel de fel: ouă umplute, salată de boeuf, sarmale, drob de miel, piftie și deserturi alese.

Aceste tradiții se păstrează în fiecare an în acest sat uitat de lume unde bârfitorii găsesc întotdeauna un subiect demn de discutat.

 

Nume: Paicu Sara Beatrice
Profesor Coordonator: Găvan Diana
Clasa: A VII-A B
Colegiul Național Tudor Vladimirescu

__________________________

Paștele în sat

 

De printre crengile-nfrunzite ,

De printre florile-apărute,

Pe lângă case de la țară

Simțim miros de primăvară.

 

Pe câmpii și dealuri vezi

Șiruri întregi de cirezi .

Mielușeii se-mpresoară ,

Sunt zile de primăvară.

 

Iarăși vopsim ouăle,

Degustăm mâncărurile ,

Mama coace cozonaci

Pentru toți , că-i suntem dragi.

 

Cât e de frumos în sat ,

Oamenii spun ,,Hristos a înviat!”.

Parcă ziua-i mai frumoasă

Și șoseaua mai voioasă !

 

Elevă : Becheru Alina Andrada , clasa a VIII-a

Școala Gimnazială Borăscu , structura Miluta
Profesor coordonator : Colța Ana-Maria

____________________________

 

De Pasti

 

Mare sărbătoare

E în sat la mine!

Vine-n fuga mare,

Paștele, vezi bine!

 

Mama si bunica,

Ouă au vopsit!

Pune și Lilica,

Cozonacul,la dospit!

 

Noi, cu mic, cu mare,

Toți ne pregătim

Și la Sfânta sărbătoare                                                                                                                                                           ț

Cu toții  pornim!

 

Mama ne așteaptă,

Cu bucate alese,

Painea este coaptă,

Cozonacul  e  pe  mese!


Roberta Banța

Școala Gimnazială Godinești

___________________________

 

Sărbătoarea Paștelui

 

Trăim într-o lume agitată, egoistă, tot timpul contra cronometru… Uităm să zâmbim, să ne bucurăm de un răsărit sau de un cireș în floare, uităm să îl întrebăm pe cel de lângă noi “Ești bine?”. Sufletul parcă ne este uneori împietrit.

Privesc în jurul meu…văd atâtea fețe încruntate, atâția oameni încrâncenați, grăbiți…Alergăm după lucruri mărunte, ne irosim viața cu nimicuri și uităm de lumină ! De lumina din noi , de lumina din ceilalți, de lumina care putem fi pentru ceilalți!

Pentru întreaga lume, există  și a existat întotdeauna o legătură strânsă între Învierea Domnului și bucatele care se consumă  în această perioadă . Începând cu ouăle roșii , miel și pască.

Pentru mine, Paștele înseamnă… lumină ! Și înseamnă suflet deschis, compasiune, iubire , înseamnă cuvântul “împreună”. Ne întoarcem acasă, ne adunăm de pe unde ne poartă pașii hoinari și, ca prin farmec, odaia mică a bunicilor devine Raiul ! Se încarcă de bucurie, de lumină, de suflet… de suflete. Răsună de hohotele nepoților strânși din locuri în care ei , bătrânii bunici, nu pot ajunge decât cu degetul pe hartă ! Și, pentru câteva zile, chipul lor brăzdat de vreme și de vremuri, capătă zâmbet și strălucire !

Paștele este prilejul cu care ne adunăm, ne privim, vorbim, ne încărcăm cu energie pentru viața aceasta agitată. Lumina caldă a candelei din noaptea de Înviere ni se strecoară parcă tuturor în suflet ! Și sufletele noastre, bunici, copii, nepoți, înfloresc ! Pare că în fiecare din noi se coboară o rază din harul divin. Este atâta împăcare! Bunicii ne privesc cu blândețe și cu bunătate pe fiecare și mai scapă din când în când câte un oftat la gândul că din nou vom pleca … Îi privesc pe acești doi bătrânei… par coborâți din Sfânta Scriptură, din vremuri îndepărtate. Ei ne-au învățat că Paștele înseamnă sacrificiu , bunătate , lumină !

Cu bunica am cântat pentru prima oară, timidă, în strana veche de lemn , prohodul din Vinerea Mare . Și tot ea mi-a explicat, pe înțelesul meu, de copil de câțiva anișori, cu ochii mari și curioși , semnificația sacrificiului lui Iisus. Mi-a vorbit despre grădina Ghetsemani, despre trădarea lui Iuda și despre suferința de pe cruce . Și am lăcrimat și am suferit împreună  cu Iisus! Mi-am imaginat crucea, Golgota , loviturile , sângele…totul datorită vorbelor ei frumoase!

A venit și  momentul mult așteptat. Oamenii gospodăreau toată ziua, pentru a vedea bucatele pe masă. Copiii le aduceau mamelor și  bunicilor multe plante cum ar fi : pătrunjelul , leușteanul, pentru a decora ouăle. Eu și verișorii mei stăteam prin bucătărie și abia așteptam să mâncăm bucatele. Drobul , mielul , Pasca și  ouăle înroșite întâmpinau  oamenii. Mergând și povestind despre Învierea Domnului ne-a venit poftă de un cozonac . Am mers și  văzând  că  mama și  bunica sunt ocupate, ne-am hotărât să facem noi unul. Am luat făina, am tăiat rahatul și  ne-am pus pe treabă . Cu multă muncă  și distracție, a ieșit un cozonac bun, cu o aromă specială. Eram fericiți. După masă și  după vorbe…..a sosit seara. Ne-am  pregătit cu hainele noi pentru a merge la biserică. Ne-am luat gecile…bineînțeles  cu oul roșu în  buzunar și  cu lumânare aprinsă, și-am plecat la drum. Lume multă , entuziasm și dragoste între oameni. Am ascultat slujba. S-a facut dimineata, am luat păștiță și eram cei mai mândri de noi că am putut  rezista până  la finalul slujbei…La ciocnirea ouălor, de fiecare dată, am spus “HRISTOS A ÎNVIAT !” și primeam răspuns” ADEVĂRAT A ÎNVIAT!”.

 

DOCHIȚU ALEXANDRA ELENA ,clasa a Va A
ȘC. GIMNAZIALĂ  NR. 7.
COORDONATOR: PIGUI GRAȚIELA RAMONA

________________________

 

HRISTOS A ÎNVIAT!

 

Paștele mult așteptat

Îți aduce un ou încondeiat,

O pască, un colac

Și se zice „Hristos a înviat!”

 

În noaptea de Înviere

Se duc toți cu plăcere

La biserica creștină,

Unde e mereu lumină.

 

Lumea toată azi se – mbracă

Cu ce au mai frumos pe-acasă,

Și toată lumea cântă

„Învierea lui Hristos”!

 

Cu cei dragi alături,

Ouă roșii decorate,

La masă ciocnim astăzi,

Spunând „Hristos a înviat!”

 

VRÂNCUȚI DENISA MIHAELA, Clasa a VI-a
Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae”
Prof. coord. Morie Anamaria Neli

 

 

Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj
Calea Eroilor, numărul 23, Târgu Jiu, Gorj
Telefon: 0253/214.904
Email: bibliotell@yahoo.com
Suntem și pe Facebook
Locație – Google Maps

Evenimentele Bibliotecii

Vezi toate Evenimentele

Sari la conținut