DIN CUFĂRUL BIBLIOTECII: ”Dubito ergo cogito, cogito ergo sum, sum ergo Deus est” – DESCARTES

RENÉ DESCARTES

(n. 31 martie 1596, Descartes, Franța – d . 11 februarie 1650, Stockholm, Suedia), cunoscut de asemenea cu numele latin Cartesius, a fost un filozof și matematician francez.
Descartes este privit de mulți oameni ca fiind părintele filosofiei moderne din cauza ideilor sale foarte diferite fațp de curentul de la începutul secolului al VII-lea, care era bazat mai mult pe simțiri. În timp ce elementele filosofiei sale nu erau cu totul noi, abordarea sa  asupra acestora  era nouă. Descartes credea în înlăturarea tuturor  noțiunilor preconcepute și transmise din generație în generație. Trebuia să  o iei de la capăt, punând cap la cap lucrurile certe, care pentru el începeau cu propoziția „Eu exist”. Așa a apărut faimosul său citat:„Eu gândesc, deci exist”.
Din moment ce Descartes credea ca toate adevărurile sunt legate între ele, el a căutat să descopere sensul lumii printr-o abordare rațională, prin știință și matematică – în cateva aspecte fiind o extensie a abordării lui Sir Francis Bacon pe  care acesta a susținut-o cu câteva decenii mai devreme.Pe lângă „Discurs asupra Metodei” Descartes a publicat și lucrarea „ Meditații asupra filosofiei și principiilor filosofiei” printre alte tratate.
Îndoiala carteziană sau îndoiala metodică, ca atitudine epistemologică, fusese experimentată în decursul istoriei filosofiei europene. Nou, însă, la Descartes, este radicalismul îndoielii și faptul că îndoiala se desfășoară controlat, metodic, toate acestea în vederea unui scop pozitiv: fundamentarea pe baze absolut certe a cunoașterii. Îndoiala carteziană cere renunțarea la orice presupoziție și prejudecată luate în mod nemijlocit adevărate. Este o cerință de a pleca de la gândire pentru a ajunge numai prin gândire la ceva ferm.
Cogito-ul cartezian
Îndoindu-se de tot și de toate, Descartes observă faptul că el, cel care cugetă că se îndoiește, trebuie să existe. Dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum. Aceasta constituie punctul terminus al îndoielii metodice. Decartes insistă asupra caracterului intuitiv al acestei cunoștințe. Acel „ergo” dintre „cogito” și „sum” nu semnifică aici o deducție. Acest lucru ar însemna o încălcare flagrantă a propriilor principii de îndoială metodică. Căile cunoașterii la Descartes sunt intuiția și deducția.
Fiecare din propozițiile „eu mă îndoiesc”, „ eu cuget” și „eu exist” sunt intuitiv adevărate. În Meditații despre filosofia primă, Decartes spune: „ […] cântărind cât mai bine lucrurile, e de hotărât, până la urmă, că propoziția aceasta Eu sunt, eu exist, ori de câte ori e rostită sau concepută cu gândul, este în chip necesar adevărată.” Descartes consideră ca intuitiv adevărată propoziția „Eu exist”, fără a o mai așeza în forma din Discurs: „Cuget, deci exist.” În fond, mă îndoiesc și cuget presupun tot timpul faptul că Eu mă îndoiesc, că Eu cuget, deci că Eu exist. (wikipedia.ro)

https://www.vavilapopovici.com/wp/rene-descartes-tatal-filozofiei-moderne/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

HANS-GEORG GADAMER

(n. 11 februarie 1900, Marburg, Imperiul German – d. 13 martie 2002, Heidelberg, Germania) a fost un filozof german cunoscut în special pentru opera sa monumentală (magnum opus) Adevăr și metodă (Wahrheit und Methode) din 1960. Este unul dintre cei mai importanți hermeneuți ai secolului al XX-lea. Preocupat de reabilitarea „filosofiei practice”, a fost preocupat în scrierile sale de fenomenul comprehensiunii, care nu trebuie înțeles doar ca simplu act subiectiv, ci ca inserție într-un proces mai amplu, în care prezentul se intersectează fără încetare cu trecutul.

„Ceea ce are nevoie omul nu este doar punerea persistentă a întrebărilor finale, ci simțul a ceea ce este fezabil, a ceea ce este posibil, a ceea ce este corect, aici și acum. ” – Hans-Georg Gadamer, Adevăr și metodă