Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj

Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj

La MANSARTA – O carte, o lansare și o recenzie

de | iul. 16, 2021 | Evenimentele bibliotecii

O CARTE:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

O LANSARE:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

O RECENZIE:

ADRIANA SĂVESCU

Vocile amintirilor

Însemnări despre volumul Să ningă cu iubire, de Luminița Săceleanu

 

Mă număr printre privilegiații cărora poeta gorjeană Luminița Săceleanu le-a încredințat spre lectură, înainte de publicare, volumul „Să ningă cu iubire”, apărut în 2021, la Editura Stef din Iași, având o prefață semnată de Aurora Luchian și desene de Andreea Crețu. Multe dintre poeziile sale îmi erau deja cunoscute din volumele anterioare sau de pe o anumită rețea de socializare, așa încât mă așteptam să regăsesc, și în acest volum, al treilea, un univers liric plin de candoare. Și nu m-am înșelat. În volumul de față am descoperit frumusețea sufletului omenesc, ce trăiește în armonie cu tot ceea ce-l înconjoară, și am regăsit locuri familiare și oameni dragi mie, întrucât am copilărit în aceeași localitate, am cunoscut istoria, tradițiile și obiceiurile acelor locuri și facem parte din familia lărgită a celor ce poartă, cu mândrie, numele satului natal.

Versurile acestui volum le dezvăluie cititorilor o lume a inocenței care trăiește în sufletul autoarei și pe care aceasta nu se sfiește să le-o dăruiască: o lume în care răul nu există sau nu ar trebui să amenințe fericirea celui ce descoperă cu uimire bucuria de a trăi, jocurile pline de farmecul depărtărilor, lumea copilului universal, iubit de toți și care învață, la rândul său, să iubească, necondiționat, tot ce-l înconjoară. De aceea atmosfera lirică e luminoasă, dominată de sinceritate și de omenesc, iar grijile adultului ori încercările cu care se confruntă nu reușesc să-i alunge încrederea în semeni și speranța într-o viață mai bună.

Discursul liric emană naturalețe. Vocea lirică rememorează experiențele ființei la diferite vârste. Cea dintâi evocă trăirile copilei de altădată, care, ajunsă la maturitate, adoptă o atitudine reflexivă: „Furișându-mă printre gânduri, uneori / Mă întreb unde s-au ascuns jocurile / Și după care ușă stau poveștile.” („Copilul de-odinioară”). Senzațiile trăite în copilărie sunt copleșitoare și amintesc de mersul desculț prin iarba răcoroasă, de cățăratul în pomi sau pe polată, de gustul dudelor, dar și de jocurile pline de farmec, atât din lumea satului: șotronul, de-a prinselea, la pituluș, la derdeluș, cât și din lumea orașului: printre mașinuțe și păpuși, alături de alți copii cu cheia de gât, gălăgioși, care atrăgeau nemulțumirea vreunei „mamaie” („Copilul de-odinioară”, „Mi-e dor”), astfel că oricine se poate identifica, la rândul său, cu un asemenea univers. Alte amintiri evocă chipuri dragi: al mamei, sprijin moral necondiționat („E ziua ta, mămico!”), al tatălui, cel plecat prea devreme „într-o altă lume” („Dor de tata”), al bunicii, de la care copila preia dragostea pentru portul strămoșesc și pentru tradiții („La bunica în odaie”) sau al unor persoane apropiate din lumea satului natal („Vecinii”).

O altă voce rememorează trăirile tinerei care descoperă, răbdătoare, farmecul și grijile vieții în doi („Împreună”, „Ploaia din noi”, „Călătorie prin anotimpuri” ș.a.), alegând drept „călăuză” iubirea. În ciuda diferențelor de personalitate sugerate metaforic: „Tu ești vântul, eu, ploaia, dar noi ne iubim.”, ocrotiți de Cel de Sus, care gonește „furtuna”, în timp, cei doi soți găsesc împreună „o cale”: „Nu suntem perfecți, ne salvează iubirea, / Mereu împreună, pentru totdeauna.” („Împreună”). Aceeași ființă sensibilă și duioasă, devenită mamă și, mai apoi, bunică, învață să împartă cu copiii și cu nepoții iubirea primită în dar, o iubire ce sporește cu fiecare generație, întrucât, în ciuda mărturisirilor poetei: „Legănam o minune de fetiță la piept / O înfășuram în scutece de iubire.”, iar „Băiatului meu i-am turnat dragostea-n palmă”, ea demonstrează că „Izvorul nesecat al iubirii de mamă / Mai are de oferit, la copii și nepoți.” („Dragoste de mamă”). De altfel, familia constituie o valoare neprețuită și o temă constantă a liricii Luminiței Săceleanu, pe care o regăsim și în poeziile: „Noi”, „Cuibul”, „Astăzi, de ziua ta…”, „Nae”, „Prima zi de școală” ș.a.

Din alte poezii răzbate vocea femeii mature, preocupate de problemele lumii în care trăiește sau de rostul omului în lume. O asemenea femeie are o relație stânsă cu divinitatea, căreia îi cere puterea de a depăși greutățile vieții și îi mulțumește pentru tot ce a trăit („Izvorul”, „Biserica din suflet”, „Nu sunt perfect”, „Ție, Doamne, îți aduc mulțumire!” ș.a.). Acestă femeie este capabilă să empatizeze cu cei ce suferă pierderea unor ființe dragi („Mi-e sufletul sfărâmat”, „Drum lin spre lumină”, „Dacă viața…”), dar dovedește și spirit civic atunci când ia atitudine împotriva celor ce distrug rezervele naturale ale țării („Apel”, „Ne pasă”). Tributare perioadei pe care omenirea o traversează acum, unele dintre trăirile poetei sunt legate de pandemie, care a schimbat până și înfățișarea obiceiurilor de iarnă, altădată atât de pline de bucurii: „Ne vom ruga, fierbinte, la bunul Dumnezeu, / S-oprească pandemia și virusul cel rău” („Dragă Moșule”) ori „Să fiți sănătoși și buni, / La virusul rău, imuni.” („Colindeți”) ș.a.

Trăirile eului poetic din acest volum invită la reflecții personale legate de experiențe de viață similare. Am remarcat faptul că vocea lirică își acceptă cu seninătate destinul, fără regrete, fără să se lamenteze sau să se revolte, dacă viața a pus-o uneori la încercare. În astfel de situații, a învățat să se cunoască („Regăsire”, „Obișnuiam să visez”), a învățat valoarea timpului ( „Doar amintirile…”, „Am adăugat încă un an”) și distanța dintre două lumi sau dintre două inimi („Doar o secundă”), valoarea prieteniei („Ghicitoare”) sau cum să depășească greutățile vieții („Urcușul”, „Femeia”), astfel încât, împăcată cu sine, afirmă hotărât: „Vreau să mă bucur mai mult de prezent/ Pe care acum mi-l fac confident, / Mă văd în oglindă și mă gândesc, / Trec anii mei, dar ce mult îi iubesc!” („Trec anii”).

Pentru poetă, prezentul reprezintă încheierea unei etape („Semnul meu de carte”), dar și începutul unei noi călătorii pe drumul vieții, mereu cu dragostea de mână: „Călătorim prin amintiri și vise amândoi, / Așteptăm iernile și am vrea să ne ningă în doi.” („Călătorie prin anotimpuri”). În aceste versuri ghicim și semnificația poeziei care deschide acest volum și care îi împrumută titlul: „Să ningă cu iubire”.

De ce „să ningă”? Pentru că acest verb cuprinde în sine bucuria de a trăi fericit: „Să ningă cu iubire în steluțe, / Ca să-mplinească sute de dorințe.”, astfel încât albul zăpezii să alunge păcatul și să aducă pace în sufletul fiecărui om. Optimismul poetei izvorăște din faptul că iarna este un anotimp ce o definește: s-a născut într-o iarnă, înaintea sărbătorilor pe care le așteaptă cu bucurie an de an, s-a căsătorit într-o altă iarnă, când în sufletul său și-au găsit adăpost steluțele iubirii, iar într-o altă iarnă a devenit mamă, pentru prima oară.

Dar de ce să ningă „cu iubire”? Pentru că, în versurile acestei poete, fiecare experiență nouă se construiește în jurul cuvântului „iubire” („Ce e iubirea?”, „Întrebări”, „Nu știm sau nu vrem”, „Adevăr sau provocare” etc.), o iubire moștenită împletită cu iubirea dobândită prin efort personal, uneori luptând singură contra opiniilor celorlalți: „Încerc să iubesc, / Într-o lume de iubire și ură, / când cei mai mulți cred / că nu se poate.” („Nu sunt perfect”), alteori întrebându-se retoric: „Cât de ușor este să iubești / și să crezi că raza / ce-ți luminează casa, în zorii zilei, / când tu te trezești,/ îți binecuvintează și viața?” („Întrebări”).

Pentru sine, așa cum afirmă în mottoul volumului, „Zorile pot însemna un nou început; important este să nu-ți uiți visul!”. Acest crez artistic constituie motivația sa de a scrie și îi dă forța de a continua, în ciuda trecerii timpului: „Și mă consum cu-ncetul, hoinar prin anotimpuri, / Mă cam înclin, de vreme, dar nu-mi feresc privirea / (…) / Mă îndrept sfios, dar demn, și-mi împlinesc menirea.” („Un felinar din noapte”). De aceea, vă invit, la rândul meu, la lectură, spre a descoperi în versurile Luminiței Săceleanu bucuria de a dărui celorlalți puritatea unui suflet de copil, ce trăiește în fiecare dintre noi, la orice vârstă, și iubirea fără de care lumea nu ar putea exista.

 

 

Adriana Săvescu

Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj
Calea Eroilor, numărul 23, Târgu Jiu, Gorj
Telefon: 0253/214.904
Email: bibliotell@yahoo.com
Suntem și pe Facebook
Locație – Google Maps

Evenimentele Bibliotecii

Vezi toate Evenimentele

Sari la conținut