NICOLAE IORGA (5 iunie 1871- 27 noiembrie 1940)

„Un popor care nu-şi cunoaşte istoria este ca un copil care nu-şi cunoaşte părinţii.”

Există oameni care depăşesc prin opera lor măsura obişnuită a unei vieţi. Nicolae Iorga a fost unul dintre aceştia. Nu simplu scriitor, nu simplu istoric, nu simplu om politic — ci toate acestea la un loc şi încă mai mult: o conştiinţă vie a naţiunii române, un om care a trăit şi a murit pentru ideea că un popor fără memorie este un popor fără viitor.
S-a născut în noaptea de 5 spre 6 iunie 1871, la Botoşani, într-o familie cu rădăcini aromane coborâte din Muntelui Pindul. Viitorul „apostol al neamului” a învăţat să citească de la sine, în română şi franceză, la numai cinci ani. La zece ani, dădea deja meditaţii ca să ajute la veniturile familiei. Copilăria săraciei a format omul intolerant cu mediocritatea şi neobosit în muncă.
A studiat la Iaşi, Paris, Leipzig, Berlin şi Roma. A obţinut doctoratul la Leipzig, la 21 de ani, cu o teză despre Thomas III, marchiz de Saluzzo. La 23 de ani era deja la Paris, publicând şi cercetând cu o energie care uimea bibliotecarii din întreg Europa. La 26 de ani, era ales membru corespondent al Academiei Române — cel mai tânăr academician din istoria instituţiei. La 27 de ani era profesor la Universitatea din Bucureşti, unde cursurile sale umpleau amfiteatrul până la refuz, profesori, avocati, ofiţeri şi cetăţeni obişnuiţi împinşandu-se în pragul uşilor pentru a-l auzi.
Opera sa este pur şi simplu de neimaginat pentru o viaţă de om: peste 1.250 de cărţi şi aproximativ 25.000 de articole. Printre lucrările fundamentale se numără „Studii şi documente cu privire la istoria românilor” în 25 de volume (1901–1913), „Istoria Imperiului Otoman” în 5 volume — apărută mai întâi în germană şi considerată o referinţă mondială şi astăzi —, „Istoria Românilor” în 10 volume (1936–1939), dar şi istorii ale literaturii, ale artei, ale bisericii, ale oraşelor, ale familiilor nobiliare. Scriitorul şi poetul Iorga a dat literaturii române drame istorice memorabile, volume de memorii şi aforisme pătrunzătoare care circulă şi astăzi.
Omul de cultură a fost şi un constructor de instituţii. A întemeiat la Vălenii de Munte, judeţul Prahova, „Universitatea de vară” unde, începuând din 1908, străinii şi românii deopotrivă veneau să înveţe istoria şi cultura românească. A condus ziarul „Neamul Românesc” timp de 33 de ani, făcându-l tribună a conştiinţei naţionale. A susţinut săptămânal, timp de nouă ani, o emisiune la Radio sub genericul „Sfaturi pe întuneric”, vorbind românilor în casă despre sufletul lor şi al naţiunii. A fost co-fondatorul Partidului Naţionalist-Democrat şi, pentru un an (1931–1932), Prim-Ministru al României, timp în care a încercat o reformă profundă a învăţământului.
A ştiut încă din 1938, din tribuna Academiei Române, că viaţa sa este în pericol. „Profesorul Iorga nu se teme de nimeni, chiar dacă regele ar porunci să fie ucis”, a spus atunci, în faţa Academiei. A refuzat să părăsească ţara după ce mişcările legionare au preluat puterea, în toamna lui 1940. În noaptea de 27 noiembrie 1940, un comando legionar l-a răpit din casa sa din Sinaia. Trupul i-a fost găsit străpuns de gloante pe câmpul dintre Ploieşti şi Strejnic. Vestea crimei a cutremurat lumea: 40 de universităţi şi academii din întreaga Europă şi-au coborat steagul în bernă. A murit aşa cum a trăit: fără compromis. Rămâne, la mai bine de opt decenii după asasinarea sa, cel mai prolific şi poate cel mai iubit intelectual pe care l-a dat vreodată România.
Cărţile sale dăinuie chiar și astăzi, citatul său cel mai celebru a intrat în conştiinţa colectivă, iar viaţa sa rămâne un model aspru şi rar al devotamentului fără rezerve faţă de un popor şi de o cultură.