Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj

Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj

2 APRILIE 2024 – „ZIUA INTERNAȚIONALĂ A CĂRȚII PENTRU COPII ȘI TINERET„ – LA SECȚIA PENTRU COPII A BIBLIOTECII JUDEȚENE „CHRISTIAN TELL” GORJ

de | apr. 2, 2024 | Prim-Plan

„Ziua Internațională a Cărții pentru Copii” se întâmplă pe 2 aprilie, pentru că e ziua de naștere a cunoscutului autor Hans Christian Andersen, Scriitor danez, celebru mai ales pentru basmele sale. În timpul vieții, Andersen a fost celebrat de Casa Regală daneză, și aclamat pentru că a adus bucurie copiilor din întreaga Europă. Basmele sale au fost traduse în peste o sută de limbi și continuă să fie publicate în milioane de exemplare în întreaga lume. Printre cele mai cunoscute povești ale sale se numără „Crăiasa zăpezii”, „Mica sirenă”, „Hainele cele noi ale împăratului”, „Prințesa și bobul de mazăre”, „Soldățelul de plumb”, „Fata din soc”, „Fetița cu chibriturile”, „Florile micuței Ida” și „Rățușca cea urâtă”. Nu ca oricare, ziua de 2 aprilie este o zi deosebită, nu doar în calendarul bibliotecii, ci și în râ ndul copiilor și tinerilor – și în Târgu-Jiu. Pentru cei mici mai ales este prilejul unei aventuri, sosirea lor în palatul unde eroii copilăriei pot să fie descoperiți mereu în cărțile ce-i așteaptă.

 

Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj
Calea Eroilor, numărul 23, Târgu Jiu, Gorj
Telefon: 0253/214.904
Email: bibliotell@yahoo.com
Suntem și pe Facebook
Locație – Google Maps

Evenimentele Bibliotecii

Vezi toate Evenimentele

Sari la conținut