BICENTENARUL ””PROCLAMAȚIEI DE LA PADEȘ, 23 ianuarie 1821

 

După plecarea lui Tudor din Târgu-Jiu, la V. Moangă s-au adunat boierii din oraș, dar n-au putut afla nimic de la prietenul lui Tudor; totuși, bănuind ceva, ”parte din ei fugiră spre a-și asigura viața” – ne mai informează C, D, Aricescu; și tot el mai adăugă încă; la prânz, sosind în Târgu Jiu și celălalt ispravnic, Iorgu Văcărescu, porunci să se strângă ”toate cătanele isprăvniciei și cele de poteră”, expedie un curier la București, cu știrile din județ și porni la Visterie banii adunați cu un ”bumbașir” venit special pentru aceasta, din Capitală.
În Mănăstriea Tismana, Tudor, cu ceata care-l însoțea, și cu unul din ispravinicii de Gorj, Dinicu Otetelișanu ”poprit”, a stat în noaptea de 22 -23.I/3 – 4. II, făcând pregătiri pentru declanșarea acțiunii.

În mica localitate din nordul județului Mehedinți, Padeș, devenită apoi atât de cunoscută în istoria românilor, Tudor Vladimirescu – însoțit de D. Macedonschi și de puțini oameni înarmați, dar așteptat aci de locțiitorul său la vătășia plaiului Cloșani, credinciosul Dumitru Gârbea, cu circa 100 de plăieși – a sosit în prima parte a zilei de duminică 23 ianuarie / 4 februarie (poate chiar în zori) și de aici a fost lansată prima Proclamație revoluționară pe care o numim firesc ”de la Padeș”.
În declarația sa, D. Macedonschi, care îl însoțea pe Tudor, arată că ei, lăsând la Tismana pe ispravnicul de Gorj cu 15 arnăuți, ”noi, cu 13 arnăuți, ne-am dus la Padeș, inde în cele trei zile cât am stat acolo, am scris din partea poporului și am explicat amănunțit tot ce suferă acesta, precum și scopul celor întreprinse de noi pentru a se trimite Porții otomane”.

 

 

Deci, după ce a lansat chemarea la luptă prin Proclamația de la Padeș, Tudor și credincioșii săi, într-un staționar de 3 zile – aci, la Padeș (23 – 25 I. st. v.) – au lucrat febril în profitul cauzei. Au pornit o acțiune de recrutare sistematică a ostașilor și în puține zile Tudor a strâns sub comanda lui peste 600 de plăieși, mai toți vânători de capre și de urși. Din narațiunea lui M. Cioranu rezultă că însuși Tudor a participat la acțiunea de recrutare a primului ” corp” de ostași, cu care a risipit primele rezistențe la Târgu-Jiu. A revenit la Tismana, pentru ”un ultim control” iar de aci din nou la Padeș, ”unde a găsit toate satele plaiului Cloșani adunate și gata de revoluție”. Tudor, pe dată li-au și proclamat și asidosia (scutirea de tribut), făgăduind că dacă va obține pentru țară ”vechile drepturi” și ”dreptate!, ”el va face a li se întoarce toate dezmoștenirile și ușurarea tributurilor cu care i-au fost împilat Domnii și boierii greci”. În timp ce ”Tudor a rămas la meterezi”, la Padeș” – nota mai târziu I. Gornoviceanu, în scrisoarea către C. D. Aricescu -, Ghiță Răescu a plecat la Gornovița, la ”depozitul” de arme și muniții ” să împarte din armele ce avea ascunse” acolo, pe altele să le încarce și să iasă cu ele în drumul oștirii.

Tot la Padeș au fost explicate, cum am mai menționat, și memoriile către puterea suzerană și către celelalte două puteri în care se puneau speranțe pentru protecție și sprijin pe lângă Poartă; la Laybach, pentru țarul Rusiei și pentru împăratul Austriei, prin Ghiță Opran din Orșova iar arzul către Poartă – trimis prin pașalele de la Ada-Kale și Vidin – ”poporul însuși” l-a înmânat, adică o ”delegație” de oameni simpli, rău îmbrăcați, simbolizând suferința, sărăcia și setea de dreptate deopotrivă. (”din volumul Revoluția din 1821, condusă de Tudor Vladimirescu” G. D. Iscru. coperta I – Tudor Vladimirescu, desen după pictura lui Teodor Aman, Coperta IV: Matricea sigilară ”Descătușarea, 1821”, descoperită de Nestor Vornicescu)”

 

 

 

 

*
A.D. Xenopol, acordă revoluției din 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, o importanță atât de mare ”în mișcarea de regenerare a poporului român”, încât, după părerea sa, ”cu drept cuvânt se datează de la acea epocă o nouă perioadă a istoriei neamului românesc”, fără ea, revendicările boierilor, de care poarta luase cunoștință și până atunci, ar fi rămas nimic; fără această ridicare de mase Poarta n-ar fi fost convinsă șă-și reconsidere poziția față de Principate.
*
Nicolae Iorga: ”când ia hotărârea cea mare, Tudor reprezintă un pas mai departe în concepția politică a libertăților naționale și populare în părțile acestea răsăritene”.

_______________________
Având în vedere marele eveniment al mișcării revoluționare de la 1821, locuitorii satului Padeș au gândit și plănuit ca pe locul unde s-au adunat pandurii la chemarea lui Tudor Vladimirescu și unde s-a citit Proclamația din 23 ianuarie 1821, în această câmpie de unde a pornit Revoluția și unde mai sunt vizibile și acum meterezele, să se înalțe un monument, ca semn de omagiu adus lui Tudor Vladimirescu și a pandurilor săi. În anul 1921, Comitetul școlar din Padeș, prin îndemnul învățătorului  N. I. Spineanu, în centrul ”meterezelor” lui Tudor Vladimirescu, a îngrădit un loc de 2 metri pătrați, unde s-a ridicat pentru început o troiță de stejar cu însemnarea ”Tudor Vladimirescu 1821 – 1921”. La această troiță, în data de de 9 iunie 1921 s-a sărbătorit cu mare fast împlinirea a 100 de ani de la mișcarea revoluționară condusă de Tudor Vladimirescu. Au participat foarte mulți locuitori ai Plaiului Cloșanilor cât și din comunele limitrofe. Peste 6 ani de la ridicarea troiței, în anul 1927, sub conducerea aceluiași grup școlar, pădeșenii au început demersurile pentru construirea monumentului de piatră. A fost ales ca specialist pe probleme de arhitectură, arhitectul State Baloșin. Celebrul arhitect, State Baloșin, un fiu al satului, a întocmit planurile construcției, asumându-și răspunderea pentru construcția acestui monument. Monumentul urma să fie construit masiv din piatră în forma unui trunchi de piramidă. ucrările de construcție ale monumentului au început după data de 25 iunie 1933, atunci când Comitetul școlar Padeș, a stabilit pe bază de proces verbal măsuri concrete de începere a construcției monumentului de la Padeș, antreprenor al construcției fiind desemnat Carol Umberto.
Piesele care se văd acum fixate în corpul monumentului respectiv, chipul Domnului Tudor, sau momentul citirii Proclamației în adunarea de la Padeș, depunerea jurământului boierilor către Tudor, cât și placa textului Proclamației, au fost confecționate la atelierele Școlii de Arte și Meserii București. La înălțarea monumentului de la Padeș, o contribuție substanțială au adus-o cetățenii satului Padeș, care au transportat cu carele cuburile de piatră din locul numit ”Cornul Pietrii”, au adus nisipul și apa pentru construcția monumentului cât și lemne din pădure, pe care le-au fasonat și le-au înălțat ca schele până la înălțimea de 9 metri, pentru a se putea finisa cuburile de piatră în corpul monumentului.Lucrările de construcție ale monumentului s-au finalizat în vara anului 1934, moment în care a fost inaugurat monumentul care s-a înălțat și domină și acum, prin măreția sa, în Câmpia Padeșului.

________________

Imagini de la sărbătoarea din anul 2009, de la Monumentul din Câmpia soarelui, Padeș (în rolul lui Tudor – actorul Eugen Titu, de la Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

________________

o poveste despre centenar

1921 – CENTENARUL REVOLUȚIEI LUI TUDOR VLADIMIRESCU SĂRBĂTORIT ÎN GORJ

*Autorul articolului este Ioan Anastasia, scriitor și cercetător gorjean (d.2009)

SERBĂRILE NAŢIONALE DIN 1921
*IOAN ANASTASIA

Tudor V1adimirescu şi revoluţia de la 1821 au rămas în conştiinţa românilor. Aceasta ne-o dovedeşte şi marea circulaţie a cântecelor şi povestirilor populare, a scrierilor istorice şi literare precum şi „momentele” omagiale pe care poporul le-a sarbătorit cu ocazia semicentenarului şi centenarului revoluţiei. În anul 1871 omul de cultură enciclopedică B.P.Haşdeu, conducătorul „Societăţii Românismul”, alături de mari patrioţi şi oameni de cultură ca Grigore Tocilescu, N.V.Scurtulescu, G.Misaliu şi Tudor Rădulescu au organizat serbările naţionale „în memoria aniversară a lui Tudor Vladimirescu”.
„Societatea Românismul” prin „serbări” şi-a manifestat admiraţia pentru „rezultatele progresiste ale revoluţiei, desconsideraţia pentru „rămăşiţele Fanarului” care împiedicau „progresul” naţional al românilor. „Revoluţia lui Tudor fusese deşteptarea simţului naţional în pieptul românului apăsat mai bine de un veac sub călcâiul veneticului din Fanar”.
Membrii „Societăţii Românismul” au invitat la „serbări” pe toţi românii adevăraţi, pentru a triumfa „viitorul moral şi intelectual al românului”.
„Columna lui Traian” a anunţat „o serbare semiseculară de jubileu în onoarea lui Tudor Vladimirescu”, încă din 10 septembrie 1870, făcând apel la alte „foi” dar „nici-o foaie” n-a răspuns la acel apel. Refuzul, ca înţeles „Societatea” şi l-a însuşit cu entuziasm, a lucrat cu expansiva căldură a junimii şi a organizat „festivitatile” pe câmpia Cotrocenilor, unde fusese tabăra eroului de la 1821, serbând memoria aceluia ce gonise pe fanarioţi din ţară, memoria aceluia ce ne scuturase de jugul lipitorilor din afară, memoria aceluia ce scuturase străinismul de pe tronul lui Mircea cel Mare. Preşedintele comitetului de organizare al sărbătorilor a fost B.P.Haşdeu iar secretar Tudor P. Rădulescu. Toate cheltuielile s-au făcut din „subscripţiune” cum reiese dintr-un anunţ al „Columnei lui Traian” din 10 mai 1871: „Toţi domnii care au primit liste de subscripţiune pentru această serbare să binevoiască a le înapoia împreună cu rezultatul cel mult până la 15 mai a.c. Programul serbări1or a fost foarte variat, începând de 1a orele 10 (6 iunie 1871) şi până la orele 19 seara când “întunericul se sparge … şi … pandurii cu pletele aurii pe spate aleargă, aleargă pe câmpul libertăţii şi neatârnării”. Câmpia Cotrocenilor a fost în sărbătoare: „Peste 100 de giuni, mai mulţi reprezentanţi din comerţ, învăţământ şi celelalte profesiuni liberale, toate satele primprejur, bărbaţi, femei, copii, veniră în modul cel mai spontan să participe 1a apoteoza lui Domnul Tudor”. Serbarea s-a desfăşurat pe dealul Cotrocenilor „pe platoul din dreapta şoselei ce duce la mănăstire” sub un umbrar impresionant, „decorat cu verdeaţă şi ornat cu steagurile naţionale… interiorul era ocupat de o tribună deasupra căruia se afla portretul lui Tudor Vladimirescu ornat cu o coroană de        flori. Asupra portretutui lui Tudor editat de maiorul Papazoglu „se cam bănuia” în legătură cu reprezentarea fidelă „a imaginii eroului” dar care „a înlăturat o lipsă ce s-ar fi simţit şi mai mult”. În astfel de împrejurări, au conferenţiat rând pe rând Haşdeu, G.Missailu, Gr.Todilescu, N.V.Scurtescu în legătură cu revoluţia lui Tudor Vladimirescu, s-au cântat cântece naţionale, s-au recitat poezii, s-au ţinut „dizerţiuni”, s-a servit „dejunul domnilor invitaţi” iar muzica militară „executa la intervaluri aria naţională”. În această atmosferă, a venit şi cunoscutul fotograf Satmari „la frumosul aspect ce înfăţişa această serbare” iar către seară „luă un aspect dintre cele mai originale”; Haşdeu încheie serbarea printr-un elogiu adus marelui erou: „Sunt tocmai 50 de ani şi tocmai pe această câmpie a Cotrocenilor căpitanul pandurilor de peste Olt, strigase din băierile inimii 1ui”: „Al românului este cuibul românesc şi numai al românului”. Sebarea a luat sfârşit prin „extazulu generalu – care a fostu în culme”, prin ovaţii: „Trăiască România”, „Trăiască Românismul”, „Trăiască memoria lui Vladimirescu” şi aplauze entuziaste. Cum vor fi plecat participanţii de la această serbare naţională, doar memoria aparatului lui Satmari o va fi înregistrat! Tudor a fost alături de toţi impulsionându-i cu o „nepieritoare scânteie de viaţă curat română”. Răsunetul serbărilor naţionale a fost consemnat în presa vremii cu interes: „Gazeta de Transilvania”, „Prahova”, “Vocea Oltului”, etc. Tudor Vladimirescu a rămas în continuare în conştiinţa poporului român. La cererea târgu-jienilor gimnaziul real din acest oraş 1a 23 iunie 1897 primeşte denumirea de „Tudor Vladimirescu”, la propunerea lui Spiru Haret, ministrul cultelor şi instrucţiunei publice. Într-un proces-verbal din 19 ianuarie 1898 încheiat în şedinţa consiliului profesoral al Gimnaziului s-a hotarât organizarea unei serbări dedicate lui Tudor Vladimirescu, patronul şcolii „a se da de către elevii gimnaziului o reprezentaţie teatrală(…) în preseara zilei patronului”. Întregul program de desfăşurare a serbării urma să se stabilească într-o şedinţă apropiată a consiliului profesoral. De reţinut faptul că în fiecare an în ianuarie această „instituţie de cultură şi instrucţie „ gorjeană şi-a sărbătorit „ patronul” cu cel mai „nobil fast”. De asemenea, cu această ocazie s-au pus bazele „primei publicaţii şcolare din România-Amicul tinerimii”, care avea pe frontospiciu chipul Vladimirescului, dedicându-i-se în fiecare număr o „coloană” omagială de către colaboratori.
În anul 1900, Nicolae Iorga a făcut o călătorie pe Valea Gilortului, fiind însoţit de Dincă Schileru, deputat de Gorj în Parlament şi a participat la o serbare organizată în cinstea lui Tudor în satul Vladimir, de către “partizanii schilereştilor”, ne-a mărturisit învăţătorul pensionar D.Dumitraşcu din Turburea-Gorj. Savantul a rămas impresionat şi s-a hotărât să scrie o dramă a eroului de la 1821. Doi ani mai târziu (10 mai 1902, singurul strănepot al lui Tudor, care era subprefect de Novaci, a acceptat cu “scopuri” politice să se organizeze în această parte a muntelui o “Serbare naţională”. Cu această ocazie, cunoscutul tipograf, editor şi librar N.D.Miloşescu a tipărit un amplu poem:“În amintirea Domnului Tudor Vladimirescu” scris de publicistul AIin Burlănescu, în versuri de o înaltă inspiraţie patriotică:
„…iar neştearsa lui icoană să ne fie-n sfânt altar,
Din trecut să-i facem candeli, din prezent să-i facem far…
Vladimirul să vă fie loc de dulce, sfânt popas!
Căci d’acolo răsunat-a al redeşteptării glas”.
Banca populară “Staicu Bengescu”, al cărui preşedinte a fost Alexandru Grigorescu, pregătindu-se pentru aniversarea centenarului revoluţiei de la 1821, adresa la 25 martie 1920, un apel “tuturor judeţelor”: “Cu toată greutatea vremei de astăzi, urmează ca evenimentele mişcărei naţionale din 1821 să le dam toată atenţiunea meritată, căci din sângele eroului naţional “Tudor Vladimirescu” curs acum 100 de ani în bătrâna Târgovişte s-a dospit aluatul din care a eşit România Mare. Pe acest temeiu facem un călduros apel de simţimintele D-voastră patriotice şi naţionale în acelaşi timp, să binevoiţi a-ncuraja clădirea din comuna Vladimir, Gorju, locul de naştere a eroului naţional, eterna “Casă a Poporului” în care să se lumineze generaţiunile viitoare pentru întărirea neamului. Animaţi de aceleaşi simţăminte, locuitorii Padeşului, în frunte cu Comitetul şcolar din Padeş, întrunit în ziua de 1 mai 1921, din iniţiativa învăţătorului M.I.Spineanu, a stabilit că “în ziua de 9 iunie a.c. când se sărbătoreşte centenarul lui Tudor Vladimirescu în judeţul Gorj să sărbătorim şi în comuna noastră 100 de ani de la moartea marelui Ţăran Român, mai ales că din frumoasa câmpie a Padeşului a pâlpâit pentru prima data drapelul libertăţii şi dreptăţii, ridicat de Tudor cu ocazia proclamaţiei de la 1821”. Centenarul a fost sărbătorit la Padeş cu mare solemnitate; din toate satele învecinate, aceleaşi de unde se strânseseră cu un veac în urmă pandurii revoluţionari, au venit bătrâni care-şi mai aduceau aminte poveştile bunicilor despre “zaveră”, bărbaţi în toată puterea care lăsaseră o zi coasa şi sapa pentru a veni să omagieze memoria străbunilor lor, femei târându-şi de mână copiii gătiţi de sărbătoare, flăcăi şi fete.
Serbările naţionale în Bucureşti au fost organizate în cinstea eroului în săptămâna 13-21 martie 1921. Centenarul, pe lângă contextul politic al perioadei respective a avut şi un mare ecou în rândul maselor populare. Comitetul de conducere a fost prezidat de regina Maria alături de oameni politici ai vremii, oameni de cultură şi orientare democratică. Cu tot „fastul” serbările s-au desfăşurat în „Mijlocul unei indiferenşe obşteşti” nota socialistul C.Bacalbaşa în ziarul „Dimineaţa” din 21 martie 1921. Chiar oamenii politici ai vremii au constatat nota forţată ce s-a dat acestui „fast” naţional. V.V.Haneş într-o comunicare camerei, arată că „Serbările se fac fără entuziasm”. Nicolae Iorga fiind iniţiatorul de fapt al serbărilor pentru comemorarea lui Tudor. Au participat delegaţii din toate „provinciile ţării”, au avut şedinţe festive de omagiere a personalităţii lui Tudor, au fost intonate cântece naţionale, s-au oferit  „banchete” la care au participat reprezentanţii puterii politice a vremii: Take Ionescu, Trancu-Iaşi, O.Goga, V.Pelivan, I.Maniu, Duiliu Zamfirescu, B. Delavrancea, Şt.Ciceo Pop, generalii Coandă, Ştefănescu, Amza, Bibicescu, profesorii N.Iorga, S.Mondrescu, V.V.Haneş, Panaitescu, artiştii Mihăilescu-Toscana, Lupulescu etc., precum şi personalităţi europene ca: Derussi, ministrul Franţei, Deschner,Ministrul Cehoslovaciei, miniştri români, Theodor Candallur, Văleanu, Petrovici, Argetoianu etc. Primarul de atunci al capitalei, doctor Gherghianu, a toastat pentru ”… visul milenar, unirea Românilor într-o Românie Mare”. Take Ionescu salută personalitatea lui Tudor ca pe „ideea de patrie (…) de cea mai mare însemnătate, şi astăzi când unirea tuturor a fost desăvârşită”. În aceeaşi perioadă serbările au continuat la Craiova; aici a fost omagiat Tudor numai în şcoli ne-a mărturisit scriitorul Ştefan Bossun. De asemenea, serbări au avut loc şi la Târgovişte unde „a sosit un tren special cu delegaţii din întreaga Românie pentru comemorarea Centenarului”. În atmosfera de sărbătoare cu şcolile şi societăţile din Târgovişte delegaţia a vizitat Mitropolia unde era mormântul lui Tudor Vladimirescu, iar după un mic incident cu scriitoarea Smara s-a vizitat mânăstirea Dealul. S-au sărbătorit şi la Severin şi la Cerneţi. ”100 de ani de când marele român Tudor Vladimirescu s-a ridicat contra tuturor nedreptăţilor”, consemna ziarul „Viitorul Mehedinţiului” din 26 martie 1921, inserând şi articolul de fond „Revoluţia  lui Tudor Vladimirescu şi urmările ei”, semnat de Margus şi C.Brăileanu care arată că revoluţia lui Tudor a fost pentru noi „ceea ce a fost marea revoluţie franceză pentru Franţa şi lumea întreagă, iar Tudor „un meşter al neamului nostru cum e J.D’Arc, cum au fost şi soldaţii noştri de au luptat şi murit în 1916”.

Adevăratul „caracter”al serbărilor, cum zicea Iorga, a avut loc în judeţul Gorj în zilele de 9,10 şi 11 iunie 1921. Nicolae Iorga era directorul ziarului „Credinţa”, din Târgu-Jiu, avea colaboratori  „naţionalişti-democraţi” şi purta o simpatie fără margini Voievodului Ţăran şi conjudeţenilor lui de luptă „cari s-au trecut şi n-au văzut isprava lor„ şi care „nu trebuiau uitaţi”.
Programul serbărilor s-a desfăşurat în zilele de 9 ,10 iunie în Târgu-jiu şi în ziua de 11 iunie în  Vladimir, fiind cunoscut publicului prin „Gazeta poporului din Gorj” din 12-13 mai. Municipalitatea a adresat o invitaţie către „toate judeţele ţării” să „vină invitaţi(…) îmbrăcaţi în haine naţionale”. Pe lângă ”producţiuni artistice, literare,culturare, jocuri şi dansuri naţionale, coruri, defilări de care alegorice, obiecte care atestă trecutul artistic gorjenesc” târgujienii au mai împlinit o datorie „sfântă”. Au fost aduse, cu această ocazie, rămăşiţele pământeşti ale Ecaterinei Teodoroiu şi „două tunuri obuziere grele” capturate de noi gorjenii: Pătrăşcoiu şi Neferescu, pe Valea Jiului (Porceni) şi Mărăşeşti (Dealul Teiuşului).
Pentru cinstirea celor doi eroi de la început de veacuri „dezrobitoare”, cu ocazia serbării eroilor, regimentul 18 infanterie a primit „botezul Tudor Vladimirescu” iar regimentul 43 infanterie „Ecaterina Teodoroiu”. În ziua de 9 iunie, a zi dogoritoare de vară, Octavian Goga şi generalul Istrate au participat la ceremonia serbărilor, Octavian Goga apreciind epoca lui Tudor Vladimirescu ca „…aurora renaşterii României sub steagul lui Tudor Vladimirescu care la glasul lui patriotic adună pandurii din trei judeţe”.
Din iniţiativa  avocatului Virgil Stănescu care a cumpărat casa eroului din Vladimir şi-a renovat-o „s-a înfiinţat apoi biblioteca populară şi Casa de citire „Tudor Vladimirescu”. Acelaşi Virgil Slăvescu a fost şi preşedintele comitetului de organizare a serbărilor. Presa gorjeneasă a prezentat aspecte din viaţa pandurului, glorificat în acele zile de bucurie printr-un portret literar sub frontospiciu: „În Tudor Vladimirescu se rezumă atât frumuseţea fizică cât şi cea morală a neamului românesc, aşa cum într-un rar strop de diamant se răsfrânge curată şi sintetică o lume întreagă: Fruntea largă, brăzdată de gânduri ca întâiele arături ce despica negrul ţarinilor de primăvară, ochii mari, calzi, de noapte luminoasă; mustaţă scurtă, densă, şi ţepoasă, buzele cărnoase de sânge, barba virilă-faţa de bronz încadrată de lungi plete de culoarea aripilor corbului-frumuseţea fizică a neamului încarnată într-o figură definitivă”. Astfel, Tudor Vladimirescu a coborât şi cu această ocazie pe văile Gilortului ”…în fruntea cetelor de panduri” care îl omagiau acum, purtând în inimi facla dreptăţii şi libertţătii pe „ogorul sufletului românesc”, poposind în modesta casă din satul Negraia-Vladimir (acesta este numele satului în care s-a născut şi a crescut Tudor).
Ziua de 11 iunie 1921 a fost înălţătoare sărbătoare pe Valea de Jos a Gilortului. Ţăranii tocmai se pregăteau de „Înălţarea Domnului „şi din sat în sat, în faţa primăriei, gornistul ţinutului, Dumitru Năsărâmbă anunţa pe locuitorii de „marea” serbare de la Vladimir. Au fost acolo toţi învătătorii satelor din împrejurimi –îşi aminteşte înv.pensionară Domnica Păunescu şi ne dă câteva nume: I.Suditu din Bărbăteşti, Nicolae Golumbeanu din Aninoasa,I.Diaconescu din Şipot, Gr.Şerbănescu din Poiana, Vivică Angheloiu din Floreşti şi preotul Grigore Popescu-Ţânţăreanu. În acea zi între Tg-Jiu şi Bibeşti a circulat un tren special care atransportat participanşi la serbare.
La intrarea în Vladimir „oficialităţile” au fost primite cu pâine şi sare de Aristică Schileru şi de preotul Dumitru Roşoga, ambii senatori în Parlament şi organizatori ai serbării.
„A fost spuză de lume din toate părţile Gorjului,suflare de la mic la mare, şi sărbătoare ca la Bâlciul al Mare, ne-a mărturisit Ion Diaconescu de 85 de ani din Vladimir.
Au vorbit despre Tudor preotul satului Grigore Diaconescu, învăţătorul Constantin Dumitraşcu din Andreeşti, Costică Mainerici din Bibeşti, avocatul Virgiliu Slăvescu, studentul gorjean Budişteanu Ion, delegatul „Tinerimei universitare” generalul Ion Brătuianu, fiu al satului, volintir în 1977, a citit un amplu şi vibrant poem alcătuit din cinci tablouri, evocând momente esenţiale din vaţa Slugerului şi în final Octavian Goga mişcat de atmosfera de entuziasm şi înalt patriotism din juru-i a cuvântat către mulţime: ”Tudor e din  acei profeţi. Strigătul lui i-a smuls din vaierul celor mulţi, spada Slugerului din Gorjiu a azvârlit în cumpăna istoriei adevărurile programatice ale rasei”. Serbarea a continuat cu cântecele şi jocurile specificice locului. Atunci s-a cântat pentru prima dată atât de cunoscutul şi solicitatul cântec „Cine a fost stăpân pe Gorj”, pe  versurile învăţătorului C.Dumitraşcu, de către „Banta” lui Dindiri din Bibeşti. Banchetul dat în cinstea oaspeţilor ”s-a dat” în faţa culei lui Mitică Gârbea, ne-a informat acelaşi I.Diaconescu – şi că Nicolae Iorga , care s-a supărat din motive politice, n-a vrut să participe la masă şi a zis: „Mărgăritarele nu stau la masă în gura porcilor”, apoi a vizitat satul de la un capăt la altul însoţit de un flăcău din neamul Zburleştilor, care-i dădea indicaţiile de rigoare. Spre seară Iorga a plecat cu acelaşi automobil la Tg-Jiu unde a conferenţiat despre viaţa şi faptele lui Tudor Vladimirescu, în localul Teatrului Milescu, prezidând apoi „Congresul Ligii Culturale”. Spre chindie, Ne-a spus un martor ocular (Ilinca Chireaţă de 81 de ani din Vladimir), „curgea lumea spre Bibeşti ca la mobilizare; unii cu căruţe, alţii cu trăsuri, cu care cu boi sau pe picioare, de la mic şi până la mare, bucuroşi pentru serbarea lui Tudor”.
Din anul 1921, în fiecare an, în iunie la Casa muzeu ”Tudor Vladimirescu” s-au desfăşurat serbări omagiale la care au participat gorjenii de pe Valea de Jos a Gilortului.
„Ne-au călcat pragul turişti din întreaga ţară, din întreaga lume şi au omagiat cu pioşenie memoria lui Tudor Vladimirescu”, ne-a relatat Marioara Vladimirescu, ultima descendentă a Vladimireştilor, actualmente îngrijitoarea casei-muzeu. (sursa – Alex Gregora)