BÂRFITORII SATULUI (IV) – compuneri, povestiri, eseuri și poezii

Sfintele Paști

În satul meu sărbătorile desemnate Paștilor sunt așteptate cu mult entuziasm de toți oamenii.
Gospodinele încep curățenia de primăvară.
Nici o casă nu rămâne neprimenită: sunt văruiți pomii din grădină sunt săpate grădinițele cu flori, covoarele sunt scoase la soare iar, deredicatul din casă le transformă pe toate femeile în furnicuțe harnice.
De fiecare dată când vin Paștele merg la bunici spre a le da o mână de ajutor în gospodărie. Astăzi, în drum spre casă lor, am întâlnit-o pe tanti Maria,  o bătrână a satului, înconvoiată de ani și de suferință.
De fiecare dată când o întâlnesc, mă oprește și mă întreabă câte ceva. De data asta m-am bucurat că am întâlnit-o pentru că mă gândeam să o întreb eu câte ceva despre obiceiurile pascale. Femeia a fost foarte bucuroasă au zis că cineva din zilele noastre mai este interesat de așa ceva.
A început să îmi povestească despre serile de denie, când preotul satului bate toaca de cu seară, după asfințitul soarelui și își cheama enoriașii la slujba de joi și de vineri, prilej bun pentru creștinii care au ținut post de a se spovedi și a se împărtăși.
Oamenii mai vârstnici nu iau sfintele Paști până ce nu se împărtășesc. Femeia îmi spune că se roagă lui Dumnezeu să nu moară în această săptămână numită săptămâna Patimilor, că ar merge direct în iad, fără judecata de apoi și că ar vrea să moară în săptămâna de după Paști, în Săptămâna Luminată, pentru că va ajunge direct în rai, fiindu-i iertate toate greșelile făcute pe pământ. Apoi femeia îmi spune că pe vremea ei toate fetele trudeau nopți la rând, la lumina palidă a lămpii, să își coase cămășile cu altiță pentru noaptea de Înviere.
Când mergeam la biserică la miezul nopții, straiele trebuiau să fie noi, iar în drum spre biserică, atunci când întâlneai oamenii ce luaseră deja paștile, spuneai ,,Să le purtați sănătoși’’ și nu ‘’Bună dimineața’’ făcându-se referire nu doar la haine, ci și la puterea magică a Sfintelor Paști și a Sfintei Împărtășanii.
Despre înroșirea ouălor cu foi de ceapă, știam deja de la bunica mea, dar nu știam că acest lucru trebuie făcut joia, pentru că Isus Hristos a fost răstignit pe cruce, iar sângele lui a curs pe ouăle din coșul Maicii Domnului care plângea de suferinț îndurată de fiul său, pentru noi, creștinii într-o zi de joi.
Astăzi, pe lângă ouăle vopsite în roșu, mulți dintre noi alegem și ouă încondeiate sau colorate în verde, galben, albastru, simbolizând renașterea naturii, sosirea primăverii și bucuria tuturor viețuitoarelor că vremea caldă a revenit.
Ouăle roșii se ciocnesc în zilele de Paște alături de urarea ‘’Hristos a înviat!’’ din partea celui care ciocnește și ‘’Adevărat a înviat’’ este răspunsul celui care așteaptă ca oul să-i fie ciocnit.
Bătrâna îmi atrage atenția că nu pot merge să iau paști fără să port un ou roșu în buzunar. Îl voi lăsa la biserică, iar oul pe care îl voi primi de la un creștin după ce iau paști, trebuie să-l păstrez și să-l duc acasă. Are puteri magice, ne ferește de boli, ne purifică și ne oferă frumusețe!
Tot în noaptea de Înviere primim Lumina Sfântă, preluată de la o lumânare specială, purtată de preotul bisericii, din Sfântul Altar spre ieșirea din biserică. Aceasta simbolizează Învierea și biruința luminii în fața întunericului.
Credincioșii păstrează lumânarea după ce slujba se încheie și o duc acasă, aprinzând-o în timpul anului, când au necazuri mari.
Bătrâna îmi spune că nu trebuie să dormim în ziua de Paști, pentru că vine diavolul și îți fură paștile, iar tot restul anului vei fi somnoros. Ouăle roșii nu trebuie consumate cu sare, astfel vei transpira tot anul. Dar foarte important este ca atunci când ajungi acasă de la biserică, înainte de a păși în casă, trebuie să calci pe iarbă verde, ca să fii sănătos tot anul .
Mi-am dat seama că multe dintre tradițiile neamului românesc au fost uitate de mult, dar dacă avem bunici sau bătrâni care poartă în suflet frumusețea vremurilor lor, ar trebui să le căutăm și să le ducem mai departe.

Mărgărit Denisa
Clasa a VII – a
Școala Gimnaziala Mușetești

______________________________

FAMILIA

 
Era o seară liniștită de sâmbătă. Cerul era albastru ca cerneala, iar norii arătau ca vata pe băț. Afară era cald, totul era perfect. Așteptam cu nerăbdare Învierea.
Mama pregătea mâncarea pentru invitații care urmau să vină pe la noi, de sărbători. Familia noastră este foarte primitoare, așa că, de fiecare dată, de Paști,  ai mei sunt gazdă.
Nu vreau să par răutăcios, dar, de multe ori, acești invitați devin stresanți.
Spre exemplu, mătușa mea este profesoară de română. De fiecare dată când vine la mine, mă ascultă, de parcă aș fi la școală. Nu cred că v-ar plăcea să vă jucați fotbal și să o auziți cum strigă: „Alex, ce funcții sintactice găsim în cazul acuzativ?”. Dacă o ignor, se duce și îi spune mamei, care mă ceartă, pentru că par needucat, nerăspunzându-i.
Nici verișorii mei nu sunt mai buni. Ei sunt mai mici decât mine, iar eu trebuie să îi suport. Să nu credeți că nu sunt prietenos, dar de fiecare dată vor să se joace cu obiectele mele preferate și nu tot timpul reușesc să le mai recuperez.
Știu că ar trebui să încerc să fiu mai plăcut. Învierea este un motiv de bucurie, de împlinire. Sărbătorile trebuie să ne unească. Așa că m-am dus să vorbesc cu mama despre acest subiect:
– Mamă, mâine mă pot duce la fotbal? spun eu cu gândul că în felul acesta pot să scap de ei.
– Nu, deoarece e Paștele și vin rudele noastre! Va trebui să mă ajuți. Am nevoie de tine.
– De fiecare dată când se strâng la noi, sunt neliniștit. Mătușa îmi tot pune întrebări incomode, verișorii nu mă ascultă, fac numai prostii.
-Vezi tu, Paștele reprezintă Învierea lui Iisus Hristos. Membrii familiei trebuie să fie împreună. Știi foarte bine cât de mult ținea bunicul la această reuniune. Vreau să păstrăm tradiția și în amintirea acestuia.
După discuția avută cu mama, am înțeles cât de important este să ai familia alături de Înviere.

Cucăilă Alex, Clasa a VI-a
Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae”
Prof. coord. Morie Anamaria Neli

__________________________

Paștele și Zâna cea Îngăduitoare

Eram cu mama și bunica la biserică pentru a lua Lumina sfântă. Ca niciodată, am simțit cum emoțiile îmi cuprind ființa și gândul la Mântuitor mă purta pe aripile recunoștinței. Ideea de a te răstigni și de a-ți da viața pentru ceilalți reprezintă un mare sacrificiu.
Am ieșit afară și o lumină de pe cer mi-a atras atenția. Treptat, aceasta s-a transformat într-o zână și am înțeles că trebuie să fie un miracol de Paște, la care  îndrăznisem să visez. S-a apropiat de mine și m-a îndemnat s-o urmez. Dintr-odată, o energie necunoscută m-a învăluit și m-a purtat departe, ca într-un zbor, într-un sat uitat de lume, cu câteva case. Ne-am oprit la fereastra unei case mici, sărăcăcioase, cu ferestre dreptunghiulare, acoperiș țuguiat și o tindă îngustă. O bunicuță era împreună cu nepoțica, o fetiță de 12 ani, care rămăsese orfană. Nu înțelegea situația în care se afla și suferința îi provoca tristețe, răutate, confuzie:
-Nu-mi doresc să merg la biserică,bunico! Dumnezeu m-a pedepsit și mi-a luat părinții, ființele cele mai dragi.
-Draga mea, părinții tăi s-au transformat în îngeri și ne veghează din cer.
-Îmi doresc să-i văd, să-i îmbrățișez, să-mi petrec timpul cu ei.
-Fata mea dragă, îți voi fi alături și te voi sprijini în tot ceea ce-ți propui!
Zâna a mișcat bagheta și s-a prefăcut într-o femeie simplă, cu haine modeste. Mi-a spus că trebuie s-o ajut pentru a îndrepta situația nefericită a fetiței. A bătut la ușă, iar bătrâna cu nepoata au ieșit afară, puțin temătoare.
-Bună seara!
-Bună seara! Ce căutați la ora aceasta târzie și cine sunteți?
-Suntem din satul vecin. Am aflat de tristețea fetiței și ne-am hotărât să vă vizităm. Credem că putem s-o convingem  că e bine să creadă în Dumnezeu. De exemplu, fiecare stea reprezintă câte un suflet. Acolo, pe cer, se află și sufletele părinților săi.
O teamă ne cuprinse deodată, deoarece stelele începură să lumineze pe rând, ca într-un joc de lumini. Fața fetei căpătă viață si parcă se trezise dintr-un vis. Ne-a mulțumit și a rămas alături de bunică, în credință și cu speranță. Astfel, am aflat că miracolele nu trebuie căutate, ele există la tot pasul și fac parte din viața noastră. E bine să trăim în cinste, să încercăm să ne ajutăm aproapele și să descoperim în fiecare zi un motiv al vieții și al bucuriei. Sărbătorile sfinte ne reunesc și ne amintesc să fim oameni, să ne apropiem de cei nevoiași, să întindem o mână de ajutor fără a aștepta ceva în schimb.

Amărescu Elena-Adelina

Clasa a VI-a

Școala Gimnazială ,,Grigore Geamănu” Turcinești