DIN CUFĂRUL BIBLIOTECII: ANNIVERSARIUM – GHEORGHE GRIGURCU – 88

GHEORGHE GRIGURCU (n. 16 aprilie 1936, Soroca, România, astăzi în Republica Moldova) este un poet, eseist, aforist, comentator român. Este considerat de multe personalităţi ale lumii literare unul dintre cei mai importanţi critici literari români ai perioadei de tranziţie între milenii şi unul dintre cei mai importanţi critici contemporani. Scrie de aproape patru decenii cronici literare la cărţi de poezie sau de critică, eseistică, teorie literară etc. (nu şi la proză) şi le risipeşte în presa din toată ţara.În paralel cu critica, Gheorghe Grigurcu n-a încetat să scrie şi să publice poezie: de factură modernistă, concentrată, metaforică şi conceptualizantă, subtil-livrescă, disimulând teribile fervori existenţiale şi intelectuale. Compune, mai ales în ultimele perioade, aforisme. Este laureat a numeroase premii acordate de Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, revistele „Familia”, „Convorbiri literare”, „Poesis”, „Euphorion”, „Mozaic”, „Cuget liber”,Deţine deasemenea: Premiul naţional „Tudor Arghezi” (Tg-Cărbuneşti), Premiul oraşului Bistriţa, premiul Serilor de la Brădiceni, premiul Festivalului internaţional de poezie Emia (Deva), premiul Asociaţiei Culturale „Duiliu Zamfirescu” (Focşani), premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor din România, premiul oraşului Beclean, premiul de poezie (Deseşti, Sighet), premiul „Virgil Mazilescu” (Corabia), premiul Consiliului Judeţean Gorj,  Premiul Naţional Monica Lovinescu-Virgil Ierunca 2009 Premiul National de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia pe 2015 şi altele.

Poet, critic literar, eseist. Facultatea de Filologie a UBB Cluj (1958). Doctorat în filologie, 1975. Debut absolut în Crişana, 1952.

Volume: Un trandafir învaţă matematica, versuri, 1968; Trei nori, 1969; Miron Pompiliu şi Junimea, 1969; Râul incinerat, versuri, 1971; Teritoriu liric, 1972; Înflorirea lucrurilor, versuri, 1973; Idei şi forme critice, 1973; Bacovia, un antisentimental, 1974; Apologii, 1975; Poeţi români de azi, 1979; Critici români de azi, 1981; Între critici, 1983; Existenţa poeziei, 1986; De la Eminescu la Nicolae Labiş, 1989; Peisaj critic, I-III, 1993-1999, A doua viaţă, 1997; E. Lovinescu între continuatori şi uzurpatori, 1997; Imposibila neutralitate, 1998; Amurgul idolilor, 1999; Dialoguri crude şi insolite, în colaborare cu Scarlat Grigore, 1999; Amintiri din epoca de platină, 2000; În răspăr, 2001, Acul şi steaua, versuri, 2001; Natură moartă şi vie, versuri, 2003; Jocul literaturii şi al sorţii, 2003; Post-texte, 2003; Jurnalul lui Alceste, 2005; Fiindcă, 2005, Castele în Spania, 2005, Şterge soarele de praf ca pe-o mobilă, 2006, Muzeu, 2008, Cerc şi punct, 2010, Nimic n-ar trebui să cadă, 2011 etc.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România Filiala Cluj.

Laureat al Premiului Naţional de poezie Mihai Eminescu, 2016.