ECATERINA TEODOROIU

Născută la 14 ianuarie 1894 în comuna Vădeni (azi cartier din municipiul Târgu – Jiu) din județul Gorj, în familia agricultorilor Elena şi Vasile Toderoiu, tânăra Cătălina a avut cinci fraţi – Nicolae, Eftimie, Andrei, Ion, Vasile – şi două surori: Elisabeta şi Sabina. A început şcoala primară în satul natal şi a terminat-o la Târgu Jiu, unde învăţătoarea a înscris-o în catalog cu numele de Ecaterina Teodoroiu. Ecaterina a fost elevă, probabil între anii 1905-1909, la Şcoala româno-germană din Târgu Jiu (situată pe strada Popa Şapcă), unde director era Ştefan Bobancu. Etapa finală a studiilor sale a constituit-o perioada de şapte ani în care a frecventat cursurile liceale la Bucureşti, până în vara anului 1916. În 1909, Ecaterina se afla deja în Capitală, unde a urmat iniţial cursurile unui gimnaziu-pension de lângă Cişmigiu, dorind să devină învăţătoare. Ulterior şi-a continuat studiile la o şcoală de infirmiere.

Prima participare a ei la viața militară a fost consemnată în 1913, când, deși era elevă în anul V de liceu, s-a înscris ca cercetașă în asociația cercetașilor români, Cohorta ”Pastorul Bucur” din București, iar din 1914 era cunoscută ca bună cercetașă în cohorta gorjeană de la Târgu-Jiu, unde activa pe timpul vacanței.

După intrarea României în război, a fost întâlnită adesea la spitalul din Târgu Jiu, acordând îngrijiri răniților, printre care s-a aflat și fratele său mai mare, Nicolae. Pentru Ecaterina, moartea fratelui său a reprezentat convingerea că războiul nu este o joacă, ci conștiința jertfei supreme. După mai multe încercări de a participa pe front ca soldat activ, de fiecare dată spunându-i-se că locul ei este în spital, Ecaterina a hotărât să plece pe câmpul de bătălie. Comandanții au cedat insistențelor ei și au primit-o să lupte alături de ostași.

În 10 octombrie 1916 a avut loc prima bătălie de la Jiu. Trupele Armatei I Române, comandate de generalul Ion Dragalina, au respins o puternică ofensivă inamică, iar soldatul Ecaterina Teodoroiu a fost în primele linii. Pe 14 octombrie 1916, în timpul primei ofensive germane peste Munții Gorjului, Ecaterina a luat parte alături de populația civilă, cercetași și o companie de milițieni la luptele de la Podul Jiului, concurând la respingerea atacului unei companii bavareze inamice.

În război, Ecaterina a fost rănită la ambele picioare și a fost tratată la spitalele Filiași, Craiova, Iași. și-a revenit, apoi a fost luată prizonieră, a reușit să scape împușcând “câțiva” soldați germani. Eroina a fost distinsă de către generalul Dragalina, în primăvara anului 1917, cu “Virtutea militară de război, clasa a II-a” și avansată la gradul de sublocotenent. Conducea un pluton de 25 de soldați, la început soldaților nu le-a prea convenit că sunt conduși de o femeie, dar până la urmă au apreciat-o. Moartea nu a cruțat-o însă, Ecaterina Teodoroiu nu a reușit să scape de gloanțele germane. În august 1917, pe câmpul de luptă de la Mărășești, eroina a fost împușcată în piept. Ultimele ei cuvinte au fost: “Înainte băieți, sunteți cu mine!”.

A fost înmormântată cu paradă pe 23 august 1917, în valea Zăbrăuciorului, lângă casa viei Apostoleanu, alături de căpitanul Dumitru Morjan, gorjean căzut la datorie cu o zi înainte, în fruntea Companiei a 6-a. La căpătâi i-a fost ridicată o mare cruce de stejar, de către comandantul Diviziei a XI-a, apoi trupul ei a fost mutat în Mausoleul de la Mărășești. La patru ani de la moartea Ecaterinei, pe 4 iunie 1921, osemintele Ecaterinei au fost deshumate şi transportate la Târgu Jiu, unde, pe 9 iunie, au fost depuse în cavoul din faţa Primăriei, în aşteptarea unui proiectat monument comemorativ. „Astfel a pierdut Regimentul 43/59 Infanterie această fecioară inimoasă, vitează, demnă de moşii şi strămoşii ei şi ca o pildă atât pentru Regimentul cu care a luptat şi şi-a dat viaţa pentru apărarea şi mărirea Patriei cât şi pentru toţi românii şi, în special, pentru femeile române, fiind unicul exemplu în istoria Patriei, ca o fecioară tânără să aibă atât de mare însufleţire să-şi jertfească viaţa pentru pământul strămoşesc” – conchidea la 10 mai 1920, în Memoriul său, colonelul Pomponiu. A fost comparată de generalul francez Henri Berthelot cu Ioana D’Arc.

Bibliografie folosită:

AGERPRES –  Documentar Marina Bădulescu

HISTORIA – Marian Moșneagu