BÂRFITORII SATULUI (VII) – compuneri, povestiri, eseuri și poezii

Odată cu venirea primăverii, proiectul: ”Bârfitorii satului – obiceiuri și tradiții de Paște”, proiect inițiat de Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj, a îmbrăcat haine de sărbătoare prin creațiile copiilor din școlile gorjene. Astfel, în întâmpinarea Sărbătorilor Pascale micii, marii „bârfitori” au cules obiceiuri și tradiții pascale de la bunici, părinți și prieteni, din comunitatea în care trăiesc, pe care le-au transformat în creații proprii literare sub forma unor povestiri, compuneri, poezii, eseuri.

__________________________

Ouăle de Paște

Paștele se apropie și anul acesta, iar toată lumea dorește să iasă în evidență, colorând ouăle cât mai frumos, renunțând din ce în ce mai mult la ouăle roșii.

Într-un sat numit Sătucul Paștelui, bătrânele s-au strâns la o bârfă pe un trunchi de copac, la o masă veche de lemn.

Acestea se adunaseră pentru a se sfătui  ce să facă în privința cu ouăle roșii. Prima spune:

-Uite-le pe mândrele din satul nostru, ne aduc numai rușine! Cum poți picta ouăle cu roz, verde, albastru? E inadmisibil! Unde este roșul aprins, care semnifică sângele Domnului Iisus Hristos, sânge sfânt, care reprezintă simbolul Paștelui, domnule! Nu se poate așa ceva!

-Ai dreptate, soră Ileana, trebuie să facem ceva numaidecât! Eu zic că cel mai bine ar fi să le strângem pe toate și să le spunem și lor cum este tradiția, păstrată din moși, strămoși, deoarece altfel va dispărea foarte repede!

Zis și făcut: fiecare băbuță plecă repede și își luă fiecare fată, noră, dar și fiecare mândră din vecini. Când se strânseseră toate femeile din sat, Ileana le-a explicat, în detaliu, de ce ouăle trebuie să fie roșii.

În final, au înțeles și și-au dat seama că greșiseră. Și anul acesta vom avea ouă roșii și vom păstra tradiția!

Nume: Grigorescu Mircea

Clasa: a VII-a B C.N.T.V

Prof. Coordonator: Găvan Diana

___________________________

Bârfitorii satului-tradiții și obiceiuri de Paște

 

Într-o zi de primăvară, soarele strălucea cu putere pe cer, razele lui încălzind iarba umedă și rece. Era o zi foarte călduroasă, dar nu era o zi oarecare. Era Paștele, ziua în care toți sătenii satului se adună pentru a bârfi. Aceștia vorbesc despre obiceiuri și tradiții de Paște, iar astăzi mai mulți săteni povestesc despre diferite obiceiuri care se frecventează la ei în sat.

Câteva femei vorbesc despre obiceiul cu vopsitul ouălor. Înainte cu câteva zile de Paște se iau câteva ouă și se vopsesc în diferite culori. De obicei, culoarea cu care se vopsesc majoritatea ouălor este culoarea roșie deoarece se spune ca ouăle au fost puse sub picioarele Mântuitorului Iisus Hristos care sângerau, iar sângele lui pica pe ouă, înroşindu-le. După ce am terminat de vopsit ouăle le punem pe toate într-un coș, iar în ziua de Paște oamenii le ciocnesc. Cel care dă în oul celuilalt spune Hristos a Înviat, iar cel de-al doilea spune Adevărat a Înviat. Prin ciocnirea lor, unul din ouă se sparge. Oul câștigător este acela care nu s-a spart niciodată.

Niște copii vorbesc despre obiceiul cu Iepurașul de Paște. Aceștia povestesc despre cum a venit Iepurașul la ei și ce cadouri au primit. Copiii se culcă noaptea, iar dimineața, aceștia se trezesc cu cadouri lângă pat.

Unii bărbați vorbesc despre mâncărurile pe care le gătesc soțiile lor. Ei se laudă fiecare cu mâncare aleasă, cum ar fi drobul de miel, salată de boeuf, salată de vinete și multe alte bunătăți. Ca desert, femeile pregătesc cozonac, chec și prăjituri de diferite feluri.

Ziua de Paște este ziua preferată a tuturor bârfitorilor satului!

 

Petcu Teodora Maria

C.N.T.V

Clasa a VII-a B

Prof coordonator Găvan Diana

_______________________________

 

COROANA  DE  TRANDAFIRI  ALBI

 

 

În satul în care locuiesc, un colț uitat de lume, sărbătorile iși pierdusera semnificația de  demult – de a te bucura de ceea ce ai, mulțumind pentru reușitele tale și rugându-te să depășești orice obstacol ivit în calea întortocheată a destinului, de a petrece timp alături de familie și de a-ți face timp pentru a aprecia bucuriile vieții – devenind doar o întrecere a celor mai festiv ornamentate case, a celor mai bune mâncăruri și a celei mai ritmate muzici.
Familia mea rivaliza in fiecare an cu vecinii, cu ocazia oricărei sărbători, împodobind fastuos conacul, angajând cei mai iscusiți muzicieni, cumpărând straie festive chiar și pentru servitori și pregătind fel de fel de mâncăruri, astfel stingând magica scânteie a sărbătorilor, îndepărtându-se de scopul lor miraculos. Asta pentru ca eram o familie de vaza, respectabila in satucul nostru de la malul marii, familia Tudorache. Însă ceva ingrozitor s-a intamplat în urmă cu câteva luni, cand barca cu mărfuri a tatălui meu s-a scufundat si o mare parte din averea noastră a fost pierdută. Părinții și surorile mele au fost devastați, deși banii rămași erau suficienți pentru a duce un trai decent, păstrându-ne conacul. După scufundarea mărfurilor, afacerile familiei mele au mers din ce în ce mai rău, numeroase investiții fiind astfel pierdute. Renunțând la ultimii servitori  și la alte  obiectele de valoare, am reușit să păstrăm conacul, o moștenire de familie de zeci de generații. Însă cu ce preț? Conacul era parcă părăsit când zumzetul servitorilor nu anima holurile lungi și chicotul nepoților bucătăresei nu ne înveselea diminețile. Deși lipsa rochiilor și a bijuteriilor scumpe nu mă afecta pe mine personal, plecarea servitorilor mă întrista amarnic, aceștia fiindu-mi alături de când eram mică.
Odată cu sosirea primăverii, la câteva luni după scufundarea corabiei, grijile au năpădit asupra familiei mele, viata a devenit tot mai grea, mai ales pentru ca principala  ocupație era împodobirea conacului cu ocazia Sărbătorilor Pascale si spre deosebire de alte dati nu mai aveam nici multi bani, nici ajutoare. Când servitorii se ocupau de toate amănuntele, pregătirile de sărbători erau mult mai puțin obositoare, însă în lipsa acestora, cu toții munceam din greu pentru a decora holurile lungi cu dantelă în culori vii, chiar daca era tot cea de anul trecut, pentru a îngriji grădina din fața casei și pentru a pregăti bucate pe măsură. De ce, oare, conta pentru ai mei atât de mult imaginea pe care și-o făceau alții despre noi, când eu aș fi intrat în spiritul sărbătorilor cu o mai mare plăcere dacă s-ar fi mulțumit doar să incondeiem ouă împreună, sa mergem la biserica impreuna și să gătim impreuna? Impreuna! Nu puteam intelege. Astfel, a trebuit să trăiesc în nemulțumirea lor, până în noaptea de dinaintea Paștelui când o lumină puternică m-a trezit din somn. O scânteie colorată se învârtea în jurul camerei, aducând cu ea sunete de clopoței și cântece de privighetoare. Priveam fascinată spectacolul de lumini, nedumerită, când scânteia se apropie și luă forma unei zâne, maaari cât petala unui trandafir. Era atât de frumoasă în rochia ei din flori galbene și roșii, cu păru-i blond căzându-i în valuri pe spate! Oare visam? Se apropie și-mi vorbi că pot avea încredere în ea.
-Grijile și necazurile voastre m-au adus aici. Vă pot ajuta!
Cuvintele erau de prisos, căci din privirea ei înțelesesem, cumva, că era aici ca să ne ajute, să ne salveze. Dar era oare sărăcia marele pericol ce ne apăsa sau disperarea cu care ne îndepărtam de bucuria sărbătorilor, de simplitatea vieții?
– Împletește o coroană de trandafiri albi pentru fiecare membru al familiei tale! Spune-le să o poarte mâine, până la miezul nopții, adăugă zâna!
După spectaculoasa plecare a creaturii, însoțite de lumini și muzici, o neliniste profunda mă cuprinse, purtându-mă pe tărâmuri necunoscute.
În dimineața următoare, doica mea mă trezi, spunând că dormisem prea mult. Cum se făcea că era aici?! Hotărâse să rămână în lipsa simbriei?

– Doina? am șoptit nedumerită.
– Cât s-a făcut de târziu! Haideți, haideți! mă grăbi Doina.
Nedumerită, m-am supus, lăsând-o să mă îmbrace într-o rochie nouă, roșie, cu modele cusute cu fir de argint și să-mi împletească părul. Am coborât, apoi, să iau micul dejun, aspecul mesei cu multe feluri de mâncare completând decorul ce împodobea conacul. Fusese zâna, cu siguranță! Dar cum? Și de ce?
-Te așteptam! mă mustră mama.
Oare și ei văzuseră zâna? „Nu le spune!” îmi ordonă o voce. Ea era! Zâna. Și am ascultat-o, recunoscătoare că-mi ajutase familia sa se bucure de spiritul sarbatorilor. Căci mie nu-mi lipsise vechea viață, însă surorile și părinții mei fuseseră distruși și, să le văd din nou culoarea din obraji, voia bună și privirea veselă, mă bucura nespus.
Am mâncat cu toții, îmbrăcați în straie noi, acestea simbolizând purificarea și constituind o tradiție românească veche.
Din bucătărie, mirosul de pască, de cozonac, de sarmale, de piftie și de miel înmiresmau întregul salon, acestea fiind de asemenea tradiții de Paște păstrate cu sfințenie în familia mea. Ziua trecu cu multa agitatie cu ordinea si pregatirile, însă vecinii ce ne umpleau casa, de obicei, în perioada sărbătorilor, nu se mai iviră sa ne ceara sau sa ne aduca ceva.
-Ce tradiții frumoase de Paste, stropitul, ciocnitul oualor, mersul la biserica pentru a lua lumina! Dar toate astea nu au nicio valoare daca nu le imparti cu vecinii, cu musafirii! Abia aștept musafirii! zise mama încântată si surorile mele se bucurau gandindu-se la stropitul de Paste. Stropitul este un vechi obicei, conform căruia fetele trebuie udate cu apa de izvor neîncepută că să fie frumoase, să dea naştere la copii sănătoşi şi să miroase tot anul ca florile de primăvară. Femeile şi fetele îşi aşteaptă musafirii cu ouă roşii, pălincă şi prăjituri, pe care le oferă celor care spun poezii si canta frumos.
Însă în ciuda entuziasmului familiei mele, a decorațiunilor fastuoase și a muzicii ce răsuna plăcut, nimeni nu trecu pe la conacul nostru pentru a anunta vizita de Paste, pentru a pune la cale conditiile Stropitului intr-o casa cu trei fete, pentru a păstra tradiția. Anul trecut se anuntasera si fuseseră atâția musafiri si atatia baieti la Stropit! Oare acestia își amintesc ce zâna nu i-a lăsat pe părinții și surorile mele să-ți amintească? Ca nu mai suntem cine am fost…  Acesta să fie, deci, motivul pentru care nimeni nu venea la noi?
Îngrijorată de aceste gânduri, am decis să merg să mă plimb, având nevoie să mă recreez sau, mai ales, sa ma conving. Plănuisem să rămân prin spatele grădinilor vecinilor sa trag cu urechea la ce spun despre noi, dar am ajuns până în piața satului, langa biserica, purtată de cântecul păsărilor și veselia sărbătorilor. Ajunsă în piață, nenumărate priviri se opriră asupra mea, analizându-mă, unele cu părere de rău, altele cu superioritate, îngâmfare sau amuzament. Toată lumea adunata la biserica șușotea și simțeam răutatea vorbelor oamenilor care pe la noi nu trecusera pentru ca nu mai eram bogati.
„Ce-au fost și ce-au ajuns…”, „Na! Le-a venit și lor soarta de hac!”
Și atunci am știut că doar noi eram vulnerabili la magia zânei, doar noi vedeam bogățiile care ne înconjuraseră odinioară. Dacă ar fi aflat,  părinții mei ar fi fost distruși! Dar era oare posibil să nu afle?
„O coroană de trandafiri albi”, mi-am amintit, simbolul purității și al tăcerii. Aceasta fusese condiția zânei, însă fascinată de cele întâmplate uitasem cu desăvârșire! Oare tăcerea însemna oprirea bârfelor cauzate de pierderea averii noastre? Oare mai puteam îndrepta acum, inainte de miezul noptii, de Lumina Sfanta a Invierii, greșeala făcută, prin impletirea coronitelor de trandafiri albi pe care sa le purtam precum Iisus a purtat coroana de spini?
„Doar când ei vor învăța să aprecieze adevărata valoare a sărbătorilor”,îmi șopti cineva. Și am știut cine era și am știut și că asta însemna o veșnicie în care voi auzi continuu răutățile altora, căci puteam oare să-mi mai schimb acum familia? Să le arăt ce înseamnă cu adevărat o sărbătoare? Puteam măcar sa ma trezesc si să încerc.

 

SARCINA TEODORA – clasa a VII-a

LICEUL DE ARTE ,,CONSTANTIN BRAILOIU’’

Prof. coordonator – Bistreanu Eva

 

_______________________________

 

Sărbătorile Pascale

 

Paștele este sărbătoarea  Învierii, sărbătoarea care îți alungă toate grijile, simțindu-te iubit  lângă persoanele dragi.

Te duce cu gândul la o persoană care te privește de sus și te veghează. Este sărbătoarea familiei, moment în care toată familia  se adună la o masă, unde ciocnesc ouă, afirmând cu multă  bucurie  și  încredere,  faptul  că  Iisus Hristos a înviat. Se aud   glasurile  vesele ale copiilor,  bucurându-se de  cadourile  primite și de ciocnirea ouălor. Copiii  caută  ouăle dulci de ciocolată prin iarba deasă și prin locurile ascunse, greu de descoperit. Bucuria este cu atât mai mare atunci când copiii își freacă obrajii cu ouăle roșii pentru a avea noroc, bogăție și sănătate tot anul. Ciocnirea ouălor este la fel de importantă pentru copii, câștigătorul rămânând mereu cu oul cel mai tare, luând ouăle învinșilor . Dincolo de ouă roşii şi iepuraşi de ciocolată, Paştele este cea mai importantă sărbătoare creştină, căci fără realitatea Învierii creştinismul nu ar fi decât o culegere de basme frumoase.

Paștele îți amintește motivul pentru care a fost răstignit Iisus, pentru a ne proteja și binecuvânta pe noi toți.

Există, de aseamenea, o tradiție care implică atât copiii, cât  și adulții, aceasta constă în venirea la biserică, dis- de- dimineață. Oamenii intră în biserică și iau ” Lumina”. Obiceiul spune că persoana care intră în casă cu Lumânarea Învierii, se închină după ce trece pragul, apoi afumă cu lumânarea toate grinzile, tocul de sus al  ușii, tocul geamului, în semnul crucii, pentru ca toată casa să fie păzită de rele tot anul. Toată natura  înflorește, parcă  la  un semn al Mântuitorului.

Paștele este momentul în care lași toate treburile pentru a o ajuta pe mama, care gătește din greu în bucătărie, momentul pentru a cânta că Iisus a înviat din morți și pentru a face cât mai multe fapte bune.

 

Șarpe Ștefania, Clasa a V-a C

Școala Gimnazială ,,Alexandru Ștefulescu”

Prof.îndrumător : Manta Gianina

________________________

 

Tradiții de Paște

 

 

Paștele este o sărbătoare îndrăgită de toți creștinii. Sărbătoarea reprezintă învierea Domnului Iisus Hristos și se sărbătorește întotdeauna în prima duminică de după prima luna plina precedată  de echinocțiul de primăvară.

De Paște nu ne curățăm doar casele, ci și sufletele încercând  să fim mai buni cu ce dragi. Vopsitul ouălor, pasca și iepurașul sunt doar unele dintre tradițiile oamenilor de Paște.

Înroșirea și ciocnirea ouălor  sunt cele mai răspândite tradiții creștine. Ouăle roșii ca sângele sunt nelipsite din orice casă, fiind iubite atât de adulți, cât și de cei mici.

Legenda spune că Maica Domnului a așezat un coș cu ouă lângă crucea Domnului, iar acestea s-au înroșit de sângele picurat din rănile Sale. Totuși,  în zilele noastre, pe lângă ouăle roșii, mulți aleg și ouă colorate cu fel de fel de modele creative.

În noaptea de Înviere, credincioșii merg să ia Lumina Sfântă de la mormântul Lui Iisus. Aceasta simbolizează învierea și biruința luminii în fața întunericului.

Pasca și cozonacul sunt preparate dulci și gustoase, fiind preferatele copiilor. Se spune că pasca ar trebui preparată de mama, iar restul familiei doar să o guste.

Iepurașul de Paște pufos și drăgălaș este o tradiție mai nouă printre creștini si constă în aducerea de ouă de ciocolată copiilor în dimineața Învierii Domnului Hristos. Toți copiii sunt bucuroși când văd câte un ou cafeniu făcut din ciocolată delicioasă ascuns prin gradinăp ,așteptând  sa fie mâncat cu poftă.

Carnea de miel este nelipsită  din meniul meselor de Paște. Carnea fragedă este preparată în mai multe moduri, de la gustoasa friptură până la apetisantul drob. Mielul mâncat de Paște reprezintă Mântuitorul care a fost sacrificat pentru a salva omenirea.

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători creștine și nu constă doar în aceste tradiții, ci și in timpul petrecut cu prietenii sau familia. Paștele ne aduce aminte și de toate durerile și umilințele pe care le -a îndurat Iisus pentru a clădi o lume mai bună și mai frumoasă.

Talianu David, Clasa a V-a B

Școala Gimnazială ,,Alexandru Ștefulescu”

Prof. îndrumător : Manta Gianina

 

_______________________

 

TRADIȚII SI OBICEIURI DIN OLTENIA

Oltenia este regiunea care ocupă sud-vestul Romaniei, fiind delimitată de Carpați, Dunare si Olt. Cuprinde teritorii ale județelor Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt, Vâlcea și Teleorman. În Antichitate, zona a fost locuită de triburile geto-dace, fiind parte componentă a Regatului Dac condus inițial de Burebista, apoi de către Decebal. Până în secolul al XIII-lea, Oltenia a fost traversată de numeroase valuri de migratori, astfel că populația stabilă era redusă. Odată cu formarea Țării Romănești, aici au sosit bulgarii, grecii si romanii sud-dunareni. Deși diversitatea etnică este bogată in aceasta parte a țării, grupurile minoritare sunt mici, iar impactul lor, destul de slab. Pentru olteni, tradițiile inseamna o legătură cu trecutul, valorificat prin respectarea si transmiterea obiceiurilor pline de semnificatii. Pe ulițele satelor, sărbătorile de peste an sunt adevărate spectacole vesele si colorate, amintind de o lume idilică, pe care ne dorim cu totii să o regăsim.

 

Tradiții de Paște in Oltenia

De Paște, creștinii ortodocsi pun accent in primul rând pe valorile spirituale, astfel că fastul tradițiilor este înlocuit de ritualurile unei curățări interioare. Cu acest prilej, tinerii se întorc pe meleagurile natale, vizitând casele părintești din care răzbate miros de pască si cozonaci.

Săptămâna Mare este perioada în care credincioșii țin post, primenesc gospodăriile și iși amintesc de patimile Mântuitorului. Lunea, sătenii poartă haine negre, iar în restul zilelor merg la slujbele de seară. Joia Mare, cea mai importantă zi dinaintea Paștelui, este dedicată cu precădere morților, în sate îndeplinindu-se obiceiuri specifice. În Dolj, exista superstiția că sufletele celor decedați se reîntorc pe pământ pentru a petrece sărbătorile alături de familie; de aceea, în curți se aprind focuri și se așază mese cu colaci și căni cu apă. De asemenea, în unele localități, femeile și fetele merg la râu și aruncă apa pe mal, pronunțând numele celui trecut in neființă.

În noaptea care precede Joia Mare, femeile nu au voie să doarmă, altfel vor fi somnoroase tot anul. În plus, nu trebuie să spele pentru că vor fi blestemate de Joimariță, personaj care sperie Paștele. Tot în această zi se pregătesc bucatele pentru masa festivă. În unele zone ale Olteniei se obisnuiește ca barbații să vopsească și să încondeieze ouăle cu motive vegetale; de obicei, decorațiile sunt realizate cu frunze de pătrunjel, leuștean si trifoi. În Vinerea Mare, credincioșii țin post negru si se scaldă în apa rece pentru a fi sanatoși tot anul.

Sambată seara, toți membrii familiei merg la slujbă și iau lumina sfantă care îi apară de rele. Înainte de a intra in casă, fiecare trebuie să culeagă câteva fire de iarbă verde și să le arunce peste prag. În prima zi de Paște, după sfințirea bucatelor, oltenii se ospăteaza cu preparate tradiționale: drob, friptură, ciorbă de miel (numită în zonă “ciorbă de bureți”), plăcinta cu branză. Finii oferă ouă roșii nașilor, iar flăcăii le dăruiesc fetelor la hora satului. Paștele înseamnă purificare sufletească, refacerea legăturii cu divinitatea și întoarcerea la valorile autentice.

,,Iisus a fost un crin printre  spini,iar tu prin dragostea lui,ai devenit un crin printre  crini.,,

 

Eleva  Cotogea Teodora,

Școala Gimnazială Nr.1 Albeni

Clasa a VI a

Prof. Lungescu Ramona Daniela