BICENTENARUL REVOLUȚIEI DE LA 1821/ ANUL TUDOR VLADIMIRESCU (5)

(…) Pornind de la Padeș spre Strehaia, dă prin Baia de Aramă, Broșteni, pe lângă Cerneț, oastea lui Tudor își sporește rândurile cu încă 1500 de panduri. Până în februarie, Pandurii din plaiul Cloșanilor se ridică cei dintâi, la chemarea slugerului, care anunță reforme politice și fiscale. Fortifică și aprovizionează mănăstirile Tismana, Strehaia, Motru, destinate a-i servi ca bază de rezistență. Tudor, aclamat pretutindeni de țărănime, întâmpinat ca un liberator, ia în stăpânire întreaga Oltenie și își organizează oștirea în tabăra de la Țânțăreni.

_______

Proclamația de la Padeș (pictură de D.Stoica)

După ce fost lansată Proclamația revoluționară de la Padeș …
”………………………………………………………………….
Tudor rămâne câteva zile în localitate unde concentrează, sub comanda lui Dimitrie Gârbea, nu numai pe vechii panduri ai plaiului Cloșani, ci și noi voluntari din rândurile țăranilor liberi și clăcași. La Vadul Grosului, sub comanda lui Simion Mehedințeanu, se strângeau în acest timp voluntarii satelor din vale.
Însoțit de o parte din oamenii săi, Tudor s-a îndreptat spre Cerneți, reședința județului Mehedinți. La baia de aramă – după o scurtă ciocnire cu oamenii stăpânirii –  și-a alăturat alți panduri; a coborât apoi pe valea Motrului, unde s-a unit cu ceata căpitanului Ghiță Cuțui.
În satul Ciovârnășani, Tudor s-a lovit cu detașamentul condus de polcovnicul Pavel Nicolicescu. Trupa a trecut de partea răsculaților, iar Nicolicescu a fost luat prizonier și închis la mănăstirea Strehaia.
Parte din locuitorii cu stare ai orașului Cerneți se împrăștiaseră la îndemnul Costache Ralet, ispravnicul județului. Tudor adresează acestuia o cuprinzătoare scrisoare, din care se desprind idei ale programului său, ca și mânia împotriva asupritorului poporului. Auzise că Ralet strigă către toți cum că el, Tudor, ”ar fi ieșit la hoție ca să prade lumea”, dar nu crezuse, pentru că el nu se știa de hoț. Dar găsise asupra lui Nicolicescu îndemnul pentru prinderea lui și celor ce-l însoțeau, și se întreba: Au pe semne nu vă ajunge că i-ați prădat și i-ați despuiat până acum când au rămas (…) mai goi decât morții cei din mormânturi (…). Eu însă nici nu sunt hoț, nici (nu) am fost vreodată, nici (nu) voi fi, ci sunt eu cât și împreună cu mine ieșiți pentru un mare folos obștesc, și al celor mari și al celor mici (…) Ci iarăși zic, să știi că eu sunt cel mai bun fiu al patriei mele. (s.n,).
Spre a-l încredința de cele spuse, Tudor îi trimite în copie atât proclamația, cât și plângerea către Poartă. Ralet a preferat să se pună la adăpost, fugind în Craiova. Repeziciunea cu care s-a desfășurat mișcarea revoluționară, în primul rând în Oltenia și apoi pe întreg cuprinsul Țării Românești, vădește din partea conducătorilor ei o deosebită capacitate organizatorică, minuțioasă și stăruitoare pregătire în amănunt.
Când Vladimirescu a pornit marșul asupra Craiovei, boierii, intrați în panică, au părăsit în cea mai mare grabă. orașul. Prinzând de veste, Tudor le-a trimis vorbă negustorilor să rămână în liniște la treburile lor.

La 30 ianuarie trupele revoluționare au ajuns la Strehaia, mănăstire întărită, care împreună cu mănăstirea Motrului făceau siguranța Craiovei. După porunca divanului Olteniei, aici fuseseră trimiși 70 de arnăuți și plăieși, sub comanda ceaușului Costache. Garnizoana s-a predat însă fără împotrivire, intrând și ea în rândurile răsculaților, cum mai intraseră, în drum spre Strehaia, la Tâmna, grupurile conduse de Boboc, Colțan și Crăiniceanu, de asemenea trimiși împotriva lui Tudor. Strehaia a fost lăsată în paza a 200 de panduri, comandați de Pavel Vladimirescu, fratele lui Tudor, iar oastea a pornit spre mănăstirea Motru, unde cei doi ispravnici de Mehedinți, Barbu Viișoreanu și Ștefan Bibescu, noi numiți în această slujbă, se închiseseră cu o ceată de vreo 40 de oameni, cu gândul de rezistență. Au avut loc ciocniri, aici căzând câțiva panduri. Tudor a luat măsuri pentru împresurarea mănăstirii. În urma unor tratative, s-a ajuns la o înțelegere; cei doi ispravnici au fost lăsați liberi, iar oamenii lor împreună cu arnăuții ce le veniseră în ajutor, s-au unit cu oastea lui Tudor, care a ocupat în felul acesta și cea de a treia mănăstire întărită, deschizându-și drumul spre Craiova. La scurtă vreme după acestea, slugerul Ioan Solomon, om de nădejde al Divanului din Craiova, care avea sub ordine forțe locale însemnate, s-a alăturat și el mișcării revoluționare conduse de Tudor Vladimirescu.
Peste tot în drumul său țăranii îl întâmpinau pe Tudor ca pe un eliberator, strigând cu entuziasm: Trăiască libertatea!, Trăiască Domnul Tudor!. Cu căruțele sau ”chiar cu spinarea”, arată C.D. Aricescu, aduceau de bună voie hrană pentru aprovizionarea oștirii, iar cei mai tineri se înrolau voluntari.” (Marin Mihalache, ”Tudor Vladimirescu. Mișcarea revoluționară de la 1821 și drama conducătorului ei”, Editura Militară, București, 1971)

”După ce și-a asigurat stăpânirea celor trei mănăstiri întărite – Tismana, Strehaia și Motru – Tudor sa îndreptat spre Țânțăreni. Numărul oștenilor săi ridicându-se la aproape 5000 de panduri, Tudor s-a oprit timp de două săptămâni, între 14 și 28 februarie 1821, la Țânțăreni, localitate situată în partea de sud a județului Gorj, pentru a se ocupa de instruirea pandurilor săi.” (Personalități gorjene de-a lungul istoriei, Editura Fundația ”Premiile Flacăra – România”, București – 2000, V. Arimia, Vasile Bobocescu, Dan Neguleasa, Alexandru Păsărin, N. Mischie))

Țânțăreni
câmpul unde a fost instalată tabăra pandurilor