CĂRȚI FĂRĂ DE CARE NU NE ȘTIM: CINE, CE, CUM ȘI DE UNDE SUNTEM?

Iată, azi, un scurt exemplu de cum și ce exprimau rostirile mai marilor ce aveau soarta țării ca preocupare, în momente de mari prefaceri pentru România modernă:

Fragmente dintr-un articol din 1 iulie 1857, publicat în limba francesă în ”l Estaflete” din 9 iulie 1857, și în românește în ”Românul” No. 140 din 19 (31) Maiu 1860

DIN SCRIERILE ȘI CUVÂNTĂRILE
LUI ION C. BRĂTIANU

1821 – 1891

tipărite cu ocasiunea inaugurării monumentului seu
18 maiu 1903
Bucuresci, Inst. de Arte Grafice ”Carol Gobl”, 1903
………………………….
10. CESTIUNEA ROMÂNĂ

Domnule Redactor,

Domnule Redactor,

Ori de câte ori se agită în lume o cestiune de dreptate, de umanitate sau de libertate, Franța se mișcă și iea apărarea și causa celui apesat. pentru această, simpatia ce ea manifestează astădi causei române, s’ar explica de sine. Este, cu toate acestea, în organele tuturor partidelor, o așa unanimitate și o solicititudine așa de constantă pentru a cere formarea unui Stat român puternic și independent, în cât trebue să credem că, afară de simpatia ce avem fericirea de a inspira, s’a înțeles de asemeni și cât de mult este apropiată acestă cestiune de interesele Franței în Orient și chiar de acelea ale Europei și ale civilisațiunii în genere. Tocmai acestă încredere me îmbărbătează a veni și eu să reclam cuvântul, în același diar în care, in mai toate dilele, vocea d-tale generoasă se rădică în favoarea nostră.

…………………………………………………………………………………..

După un secol de agonie și de lupte sterpe, subt acest regim de tristă memorie, părinții noștri putură în fine, la începutul secolului al XIX-lea, să alerge la arme. Și, dacă insurecțiunea națională a Domnului Tudor (1821) nu aduse emanciparea completă, ce și propusese, cel puțin scăpă Principatele de hospodarii străini. Dup ce dobândirăm acest întâiu punt, animați prin spiritul regenerator al nouelor principii domnitore în Europa, ne puserăm, cu o ardore tinerescă, a străbate distanța ce se stabilise cu încetul între civisațiunea nostră și aceea a Occidentului. ultimele evenimente ne lăsaseră o mare lecțiune: revoluțiunii din 1821 nu-i lipsise bărbăția poporului, ci dibăcia capilor. Generațiunea cea noue înțelese acsta și primele sale sfărțări se îndreptară spre instrucțiune. (132 -133)