CO-LECȚIA DE POEZIE (Ziua Internațională a Poeziei)

CO-LECȚIA DE POEZIE

 

“Cred că poezia trebuie să se apere de cuvinte, nu să facă exces de ele. Există foarte mulţi poeţi pentru care metaforele sunt ca nişte podoabe, sunt ca nişte flori artificiale. În timp am crezut întotdeauna că asta este marea lecţie pe care am învăţat-o de la Lucian Blaga. Am învăţat că o metaforă este mult mai importantă decât zece metafore şi că metafora nu trebuie să fie o podoabă a poeziei, ci trebuie să fie scheletul ei”. Ana Blandiana

_________________________________________

(În imagini – lucrări de Viorel Surdoiu)

_________________________________________

NICHITA STĂNESCU

 

Poezia

 

Poezia este ochiul care plânge.

Ea este umărul care plânge,

ochiul umărului care plânge.

Ea este mâna care plânge,

ochiul mâinii care plânge.

Ea este ţapa care plânge,

ochiul călcâiului care plânge.

O voi, prieteni,

poezia nu este lacrimă

ea este însuşi plânsul,

plânsul unui ochi neinventat,

lacrima ochiului

celui care trebuie să fie frumos,

lacrima celui care trebuie să fie fericit.

 

&&&&&&&&

 

Poetry

 

Poetry is the weeping eye

it is the weeping shoulder

the weeping eye of the shoulder

it is the weeping hand

the weeping eye of the hand

it is the weeping soul

the weeping eye of the heel.

Oh, you friends,

poetry is not a tear

it is the weeping itself

the weeping of an uninvented eye

the tear of the eye

of the one who must be beautiful

of the one who must be happy.

 

(Traducere: Thomas Carlson și Vasile Poenaru)

 

 

 

La poésie

 

La poésie est l’oeil qui pleure

Elle est l’épaule qui pleure,

l’oeil de l’épaule qui pleure.

Elle est la main qui pleure

l’oeil de la main qui pleure.

Elle est la plante du pied qui pleure

l’oeil du talon qui pleure.

Ô, vous, amis

la poésie n’est pas la larme

elle est les pleurs mêmes

les pleurs d’un oeil noninventé

la larme de l’oeil

de celui qui doit être beau

de celui qui doit être heureux.

 

 

Către cititori

 

Aici e casa mea. Dincolo soarele şi grădină cu stupi.

Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă

şi aşteptaţi să vorbesc. – De unde să-ncep?

Credeţi-mă, credeţi-mă,

despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei:

despre soartă şi despre şarpele binelui,

despre arhanghelii cari ară cu plugul

gradinile omului,

despre cerul spre care creştem,

despre ură şi cădere, tristeţe şi răstigniri

şi înainte de toate despre marea trecere.

Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit

aşa de mult să plânga şi n-au putut.

Amare foarte sunt toate cuvintele,

de-aceea – lăsaţi-mă

să umblu mut printre voi,

să vă ies în cale cu ochii închişi.

 

­­­­­­_________________________

 

MIHAI EMINESCU

Poet

 

O, rămâi

 

“O, rămâi, rămâi la mine,

Te iubesc atât de mult!

Ale tale doruri toate

Numai eu ştiu să le-ascult;

 

În al umbrei întuneric

Te asamăn unui prinţ,

Ce se uit-adânc în ape

Cu ochi negri şi cuminţi;

 

Şi prin vuietul de valuri,

Prin mişcarea naltei ierbi,

Eu te fac s-auzi în taină

Mersul cârdului de cerbi;

 

Eu te văd răpit de farmec

Cum îngâni cu glas domol,

În a apei strălucire

Întinzând piciorul gol

 

Şi privind în luna plină

La văpaia de pe lacuri,

Anii tăi se par ca clipe,

Clipe dulci se par ca veacuri.”

 

Astfel zise lin pădurea,

Bolţi asupră-mi clătinând;

Şuieram l-a ei chemare

Ş-am ieşit în câmp râzând.

 

Astăzi chiar de m-aş întoarce

A-nţelege n-o mai pot…

Unde eşti, copilărie,

Cu pădurea ta cu tot?

 

&&&&&

 

O remain, dear one, I love you,

Stay with me in my fair land,

For your dreams and your longings

Only I can understand.

 

You, who like a prince reclining

O’er the pool with heaven starred;

You who gaze up from the water

With such earnest deep regard.

 

Stay, for where the lapping wavelets

Shake the tall and tasselled grass,

I will make you hear in secret

How the furtive chamois pass.

 

Oh, I see you wrapped in magic,

Hear your murmur low and sweet,

As you break the shallow water

With your slender naked feet;

 

See you thus amidst the ripples

Which the moon’s pale beams engage,

And your years seem but an instant,

And each instant seems an age.

 

Thus spake the woods in soft entreaty;

Arching boughs above me bent,

But I whistled high, and laughing

Out into the open went.

 

Now though even I roamed that country

How could I its charm recall …

Where has boyhood gone, I wonder,

With its pool and woods and all?

 

(Traducere: Corneliu M. Popescu)

 

 

_______________________

 

ANA BLANDIANA

 

Descântec de ploaie

 

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,

Înnebunitele ploi şi ploile calme,

Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,

Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,

Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,

Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,

Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.

Ştiu că-i urât să spui “Sunt cea mai frumoasă femeie”,

E urât şi poate nici nu e adevărat,

Dar lasă-mă atunci când plouă,

Numai atunci când plouă,

Să rostesc magica formulă “Sunt cea mai frumoasă femeie”.

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă

Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt

Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu

Eşti departe plecat şi eu te aştept,

Şi tu ştii că te-aştept,

Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept

Şi totuşi aştept.

E-n aer miros de dragoste viu,

Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,

Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,

Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,

Şi eu te aştept.

Doar tu ştii –

Iubesc ploile,

Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,

Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei…

 

&&&&&&&&&&&&&&&&&&

 

Spell for rain (Descântec de ploaie)

 

I love rains, I so passionately love rains,

the rains that went mad and calm rains,

maidenly rains and rains like unbridled women,

fresh rains and the boring rains without end.

I love rains, I so passionately love rains,

I like to wallow in their white and tall grass,

I like to tear their threads and stroll showing them between my teeth

to get them speechless, gazing at me, all the men.

I know it is unbecoming to say “I’m the most beautiful woman”,

it’s ugly and it may not even be true,

but let me when it’s raining,

only while it is raining,

let me spell the magic formula “I’m the most beautiful woman”.

I am the most beautiful woman because it’s raining

and I look great with fringes of rain in my hair,

I am the most beautiful woman as the wind blows

and my dress flails desperately to conceal my knees,

I am the most beautiful woman just because you

are gone far away and I wait for you,

and you know that I wait,

I am the most beautiful woman and I know how to wait,

and yet I still wait.

There’s in the air a smell of love alive,

and all the bystanders are sniffing the rain for this smell,

in such rain you can fall in love lightning fast,

bystanders are all in love,

and I wait for you.

You just know –

I love rains,

I so passionately love rains,

the rains that went mad and calm rains,

maidenly rains and rains like unbridled women…

 

(Translator: Vasile Andreica)

 

“Cred că poezia trebuie să se apere de cuvinte, nu să facă exces de ele. Există foarte mulţi poeţi pentru care metaforele sunt ca nişte podoabe, sunt ca nişte flori artificiale. În timp am crezut întotdeauna că asta este marea lecţie pe care am învăţat-o de la Lucian Blaga. Am învăţat că o metaforă este mult mai importantă decât zece metafore şi că metafora nu trebuie să fie o podoabă a poeziei, ci trebuie să fie scheletul ei”, a afirmat Ana Blandiana

*Poezia nu influenţeazã decât pe cei dispuşi sã se lase

influenţaţi, nu sensibilizeazã decât pe cei sensibili.

 

 

Darul

 

 

Tragic mi-e darul, asemeni pedepselor vechi.

Ce stramos mi-a gresit ca sa-i port lauri vina?

Tot ce ating se preface-n cuvinte

Ca-n legenda regelui Midas.

Aproape mi-l simt pe regele mort de blestemul

Ca mana lui sa prefaca in aur orice,

Sa moara flamand pentru ca painea uscata in aur

Nu mai putea s-o manance, nici apa s-o roada.

Cerul nu pot sa-l privesc se innoreaza de vorbe,

Merele cum sa le musc impachetate-n culori?

Dragostea chiar, de-o ating, se modeleaza in fraze,

Vai mie, vai celei pedepsite cu laude.

Vai mie, vai, arborii nu scutura frunze,

Numai cuvinte cad toamna batrane si galbene,

Muntii inalti ii iubesc, dar se clatina muntii

Sub povara imperecheatelor sunete.

As vrea sa adun vorbele toate-ntr-un loc,

Sa le aprind, sa dezbrac lumea de ele,

Dar s-ar scoroji trupul lumii asemeni

Frumosului print cu piele de porc din poveste.

O data cu ele ar arde si lumea lipita

Pe partea interioara-a cuvintelor, ca-ntr-un album

Nu stiu eu oare desparte sau nici nu se poate desparte

Lumea de lumea cuvintelor mele de-acum?

 

 

________________________

 

TUDOR ARGHEZI

 

Testament

 

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,

Decât un nume adunat pe o carte.

În seara răzvrătită care vine

De la străbunii mei până la tine,

Prin râpi şi gropi adânci,

Suite de bătrânii mei pe brânci

Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă,

Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

 

Aşeaz-o cu credinţa căpătâi.

Ea e hrişovul vostru cel dintâi,

Al robilor cu săricile, pline

De osemintele vărsate-n mine.

 

Ca să schimbăm, acum, intâia oară,

Sapa-n condei şi brazda-n călimară,

Bătrânii au adunat, printre plăvani,

Sudoarea muncii sutelor de ani.

Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite

Eu am ivit cuvinte potrivite

Şi leagăne urmaşilor stăpâni.

Şi, frământate mii de săptămâni,

Le-am prefacut în versuri şi-n icoane.

Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.

………………………………………….

 

&&&&&&&&&&&&&&&&&&

 

Testament

 

Après ma mort, en bénéfice posthume,

Tu n’auras qu’un seul nom sur un volume,

À la naissance du soir des troubles cieux

Qui vient vers toi du temps de mes aïeux,

Par des fossés profonds et des ravines

Que mes anciens grimpèrent avec peine

Et qui attendent, jeune, que tu gravisses

Mon livre-là, est une marche, fils.

 

Pose-le avec bonne foi en ton foyer.

Il est votre grimoire premier.

Celui des serfs aux houppelandes, pleines

Des ossements versés dans l’âme mienne.

 

Pour convertir, en première criée

Pelle en plume, sillon en encrier

Les vieux ont amassé, près des troupeaux,

De leur travail des siècles, le fardeau.16

Prenant de leur parler aux bêtes du pré

Moi, j’ai sorti des mots appropriés

Berceuses pour les maîtres suivants.

Et, pendant mille semaines les pétrissant

Les transformai en vers et en icônes,

(lyricstranslate.com)

 

________________________

 

CINCINAT PAVELESCU

 

Poet

 

Ah, să găseşti o formă nouă!

Să uiţi şi spaţiul şi timpul,

Cum florile renasc din rouă,

Cu versul tău să-nvii Olimpul.

 

Să fecundezi sterila minte

Ca pe un câmp secat de plug,

Şi să străbaţi tot înainte

Neştiutor de nici un jug.

 

Să-nvingi prostia-mbătrânită

Şi din noroi spre cer să zbori,

Şi să-mpingi lumea-nmărmurită

Spre alte mândre aurori.

 

Şi-apoi, sub buclele-ţi cărunte,

Furat de gloria-ţi întreagă,

Să mori, şi alţii p-a ta frunte

Cununi şi lauri să culeagă.

 

 

_____________________

 

ION PILLAT

 

Poetul

 

Nu voi ara cu plug de lemn pământul

Strămoșilor în pas de bou. Sămânța

N-oi azvârli de orz și nici porumbul

Nu l-oi sădi. De talpă îmi lipește

Țărână și de umeri colbul gliei

Și ochii mei sunt tulburi de nisipul

Adus de vânt. Dar sufletul mi-e slobod.

Dar sufletul îmi cere tot mai aprig

Adânca brazdă-a mărilor. Pe buze

Cu sarea spumei albe, cu amara

Înțelepciune a valului voi merge.

Voi semăna pământul până-n zare,

Cădelnițând pe holde vorbe grele

De legănări de ape și de stepe

Vuiri de valuri. Voi lega stralimpeziri

Comori de matostate și smarande,

Iar peste ele norii, vechi vântrele

Deie foarte vechi corăbii către țărmul

Helladelor. Și voi suna din scoică

Scobită ca din tulnicul de munte,

Când păcurarii își adună turma

De prin ce-a răzlețit pe culmi departe,

Sirenele să vina și tritonii

Și zeii mărilor cu ochii încă

Păienjeniți de somnul lor prin ape,

Încremenind legendele în blocuri

Tremurătoare. Voinicește, singur

Voi trage-un chiot până-n zarea lumii

Și desfăcută de mătasea verde

A valului se va sui vicleana

Ca marea, Afrodită pentru care

Zadarnic ar cu dorul meu întinderi

De vis deșert… Și-n răsărit deodată,

De nechezat de soare ros pe mare,

Mă va fura cvadrigele ce crește

Furtuna măsurată a luminii,

Învolburând în aur armăsarii

Înaripați, struniți de zeu în liră.

 

____________________________

 

GRIGORE VIERU

 

Lui Anatol Codru

 

Poeţii sunt copiii naturii.

Nimic mai trist, mai dureros

Decât poetul

Rămas orfan de mamă.

În locul versului ce n-a

Venit, iubita vine

Decât cântecul şi mai frumoasă.

În locul fratelui ce te-a

Trădat, alt frate vine.

Dar cine,

Cine-n locul ei

Să vină ar putea –

În locul mamei?!

În lipsa de cuvânt,

Cum spune cântăreţul,

Poetul îşi lasă capul

Pe umăr.

E-atâta linişte-n casa mumei,

Că se-aude în jur murmurând

Plânsetul humei.

 

„Poeţii sunt copiii naturii.”

Grigore Vieru

 

_______________________

 

MIRCEA IVĂNESCU

 

Poezia e altceva?

 

nu trebuie să povesteşti în poezie – am citit

un sfat către un tânăr poet – deci să nu povestesc

cum, foarte devreme, ea se scula dimineaţa, şi aşezându-se pe pat

aştepta să i se liniştească respiraţia, cu faţa în mâini –

să nu spun nimic despre chipul ei atâta de obosit

încât i se încovoiau umerii, în faţa oglinzii, când

se pieptăna încet. să nu-mi mărturisesc spaimele

lângă faţa ei înstrăinată, întoarsă de la mine.

să nu umblu cu versuri, ca şi cu oglinda în mâini

în care se răsfrâng acele dimineţi cu lumină cenuşie

dinainte de zori. poezia nu trebuie să fie reprezentare,

serie de imagini – aşa scrie. poezia

trebuie să fie vorbire interioară. adică

tot eu să vorbesc despre faţa ei înecându-se, căutându-şi

respiraţia? însă atunci ar fi numai felul în care eu vorbesc

despre faţa ei, despre mişcările încetinite prin straturi

de remuşcări tulburi, de gânduri doar ale mele,

ale imaginii ei – ar fi numai un chip, o imagine –

şi ea – adevărata ei fiinţă atunci?

 

_______________________________

 

EDGAR ALLAN POE

 

A dream within a dream

 

Take this kiss upon the brow!

And, in parting from you now,

Thus much let me avow-

You are not wrong, who deem

That my days have been a dream;

Yet if hope has flown away

In a night, or in a day,

In a vision, or in none,

Is it therefore the less gone?

All that we see or seem

Is but a dream within a dream.

I stand amid the roar

Of a surf-tormented shore,

And I hold within my hand

Grains of the golden sand-

How few! yet how they creep

Through my fingers to the deep,

While I weep- while I weep!

O God! can I not grasp

Them with a tighter clasp?

O God! can I not save

One from the pitiless wave?

Is all that we see or seem

But a dream within a dream?

 

&&&&&&&&&&&&&&&&&&

 

Un vis în miez de vis

 

Primeşte-acest sărut!

Şi-acum, la despărţire,

Să fie cunoscut

Că vis şi amăgire

Fu viaţa ce-am avut!

 

Speranţa arzătoare

De piere într-o zi,

Ori într-o clipă moare

Ce va fi fost a fi,

Nu tot pierdută-i oare?

 

În somn profund şi-n ochi deschis,

Un vis în miezul altui vis.

 

Pe-un ţărm de-amar şi chin

Am adunat în mînă

Nisip de aur fin:

Ci oare-o să-mi rămînă

Un bob măcar să ţin?

 

Privesc cum strecurate

Prin degete-n adînc

Mi se îneacă toate…

Pot doar atît: să plîng.

O, doamne, nu se poate

Un bob măcar să strîng?

 

Să fie tot ce ne e scris

Un vis în miez de vis?

 

 

(Traducere: Paul Abucean)

 

____________________

 

 

MARGARET ATWOOD

 

 

Totemurile

 

De ce oare mi-i ticsită mintea

cu totemuri sau cu oase?

De ce văd în beznă

aruncate pieile, feţele aninând

fără mişcare?

 

Odată, într-un loc mai cald,

le-am privit cum dănţuie,

un veşmânt calm le era dănţuiala;

cerbul avea copitele de lână,

şarpele părea un balaur în dimineaţă;

însă-am adormit şi i-am uitat.

 

Şi-n noaptea aceea lungă

furişându-se, animalele ieşit-au

prin vizuinile ochilor mei orbi;

şi s-au dus într-altă partea-a pădurii,

lăsând în urmă-le măştile.

 

(Traducere de Ion Caraion)

 

_________________________

 

 

WALT WHITMAN

 

Poeţi ai viitorului!

 

 

Poeţi ai viitorului! oratori, cântăreţi şi creatori ai melodiei,

Nu ziua de azi dreptate-mi va da şi nici rostului meu nu-i va sta mărturie,

Ci numai voi ce veţi veni pe aceste meleaguri, o nouă, atletică seminţie continentală, mai mare decât cele ce-au fost ori mai sunt încă.

Hai, ridicaţi-vă! Veniţi să-mi daţi mie dreptate!

Eu nu fac altceva decât, cu-o slovă-două, să prevestesc ce mâine va să fie.

Din umbră, o clipă doar răsar şi mă întorc în umbră.

Eu nu sunt decât un om care, trecând fără să se statornicească, îşi aruncă întâmplător spre voi privirea, apoi întoarce capul,

Lăsându-vă pe voi s-o înţelegeţi şi s-o desluşiţi,

Căci de la voi aşteaptă tot ce-i mai de seamă.

(Traducere de Leon Leviţchi şi Tudor Dorin)

________________________________