Meniul Principal
Ultimele Articole
Logare Platformă
Statistici Website
Vizitatori: 3793
CONCURS: SCRISORI DESPRE UNIRE
Concursul de eseuri ”DESTIN”
Tema: Scrisori despre Unire.
Teme epice și concepte ale Marii Uniri
-REGULAMENT-
1. Tematică, scop şi obiective
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ”CHRISTIAN TELL” GORJ și CENTRUL EUROPE DIRECT GORJ organizează Concursul de eseuri filosofice dedicat elevilor de liceu, având ca scop constituirea unui cadru deopotrivă formal şi nonformal de consolidare a cunoștințelor și intereselor culturale și ştiinţifice ale acestora. Această iniţiativă propune dezvoltarea unei gândiri reflexive asupra timpului și spațiului, asupra existenței umane sub aspect socio-cultural, plecând de la un concept (om, libertate, dreptate, fericire etc.), de la termeni corelativi (libertate-constrângere, putere-autoritate, existenţă-devenire, spaţiu-timp etc.),elemente reliefate în și prin Centenarul actului Marii Uniri de la 1918 – proces ireversibil de conștiință și luptă multiseculară a întregului nostru popor. Principalul obiectiv al concursului este acela de a oferi elevilor oportunitatea de a scrie eseuri filosofice, adecvate unor teme stabilite.
Patronul spiritual al concursului este filosoful George Uscătescu, (n. 5 mai 1919, Crețești, Gorj – d. 11 mai 1995, Madrid) filosof, estetician, eseist, poet și sociolog român, membru de onoare din străinătate al Academiei Române de la 10 septembrie 1991, inițiatorul revistei ”Destin”.
2. Condiţii de participare
Concursul constă în realizarea unui eseu filosofic care răspunde temei propuse. Concursul de eseuri este dedicat elevilor (clasele IX– XII) de la Colegiile și Liceele din Gorj. Începând cu data de 15 ianuarie până pe 19 martie, participanții vor trimite lucrările în format electronic pe adresa de e-mail destineuropean@gmail.com
Perioada de desfășurare: 15 ianuarie – 19 martie 2017, Gala laureaților – 27 martie 2017, la Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj.
Reguli de redactare: lucrările trebuie să fie redactate în format Word, font Times New Roman, corp 12, la un rând și jumătate, cu un număr minim de 3 pagini și maxim de 6 pagini / A4. Eseurile trebuie să fie originale și să aibă un singur autor. Eseurile trebuie să aibă o pagină de gardă care să indice: titlul eseului, numele și prenumele autorului, antetul proiectului ”Concursul de eseuri filosofice – DESTINE”.
3. Criterii de evaluare. Premii
Întrucât abordările sunt direcţionate numai prin dimensiunile tematice sugerate, în evaluarea materialelor vor fi aplicate criterii de analiză standard a eseurilor filosofice, urmărind, preponderent: claritatea exprimării; respectarea temei; folosirea creativa a limbii; originalitatea poziţiei prezentate; creativitatea travaliului filosofic.
Juriul este format din specialiști în literatură, istorie și filosofie, iar lucrările se vor evalua și nota de către fiecare membru al juriului, ierarhia stabilindu-se în funcție de media notelor obtinute. Locul desfășurării jurizării: Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj. Pentru cazuri excepționale juriul își rezervă dreptul de redistribuire a premiilor. Vor fi acordate 3 premii, în valoare totală de 1000 de lei, oferite de Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj și Centrul Europe Direct Gorj.
Email: bibliotell@yahoo.com
Evenimentele Bibliotecii
Vezi toate Evenimentele