DE ZIUA EI!

”Poezia este o stare de spirit, e o prietenie durabilă.”

Nichita Stănescu

 

MARIN SORESCU

Solemn

Toate hârtiile mele

Le-am cărat cu brațul

Pe un câmp mare,

Le-am semănat solemn

Și le-am arat adânc

Cu plugul.

Să văd ce-o să răsară

Din gândurile acestea,

Din bucurii, din tristețe, din fericire,

Iarna, primăvara, vara și toamna.

Acum mă plimb

Pe câmpul negru

Cu mâinile la spate,

Mai neliniștit cu fiecare zi.

Nu se poate totuși

Nici o literă să nu fi fost bună!

Precis într-o zi

Câmpul acesta se va umple de flăcări

Și eu voi trece printre ele, solemn,

Încununat ca Neron.

 

NICOLAE IORGA

(DA, ESTE-UN ZEU, – DE VRE, ZI-I MUZĂ-)

Da, este-un zeu, – de vrei, zi-i Muză, –

Ceva mai tare decât tine

Aprinde sângele-ți în vine

Și-i pune versul cald pe buză.

Nu știi adesea ce-ar’ să fie,

Dar simți în inimă cum crește

Ceva care te chinuiește

Pân-se preface-n armonie.

Și la chemarea minunată

Un biet om de păcate plin

Se face veșnic și divin:

De câte ori, numai o dată!

 

ION PILAT

Artă poetică

Mi-am urzit din sunet și c0loare,

Din cuvinte dure, zi de zi,

Turnul versului înalt, în care

Îmi adorm durerea de-a trăi.

Zi de zi și lună după lună,

Izvorăsc din mine ca din mări

Insule de gânduri, ce adună

Cânturi fremătând peste uitări.

Ani de ani și clipă după clipă,

Vierme de mătase m-am făcut,

Fluturul simțindu-l, ce-n aripă

O să-mi schimbe brațele de lut…

Dar cum stau cu lampa lângă mine

ȘI cum scriu, un singur țipăt greu

din odaia de bolnavă vine –

ȘI ce mic, ce gol e visul meu.

 

LUCIAN BLAGA

Stihuitorul

Chiar și atunci când scriu stihuri originale

nu fac decât să tălmăcesc.

Așa gasesc ce e cu cale.

Numai astfel stihul are un temei

să se-mplinească și să fie floare.

Traduc întotdeauna. Traduc

în limba românească

un cântec pe care inima mea

mi-l spune, îngânat suav, în limba ei.

 

ANA BLANDINA

Silabe

Adesea-mi vine să mă rog

Glasului meu, precum un cerb

În care-a fost ascuns un herb

Neînţeles, de inorog.

Ascult uimită cum se schimbă

Gându-mi stângaci în regi şi zei

Înţelegându-se-ntre ei

Într-o de mult uitată limbă.

Silabe mi se strâng în piept

Străine, fără să mă-ntrebe,

Neiertătoare şi superbe.

Nu mă mai mir. Ascult, aştept,

Număr cum picură rar, reci,

Îndepărtat ca dintre stele,

Din rotunjirea gurii mele

Moartea şi viaţa mea de veci.

 

NICHITA STĂNESCU

Poezia

Poezia este ochiul care plânge.

Ea este umărul care plânge,

ochiul umărului care plânge.

Ea este mâna care plânge,

ochiul mâinii care plânge.

Ea este ţapa care plânge,

ochiul călcâiului care plânge.

O voi, prieteni,

poezia nu este lacrimă

ea este însuşi plânsul,

plânsul unui ochi neinventat,

lacrima ochiului

celui care trebuie să fie frumos,

lacrima celui care trebuie să fie fericit.