Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj

Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj

De ziua T.A.

de | mai 21, 2020 | Agenda culturală

21 mai 2020

Pentru că rostirile acestor vremuri parcă sunt secate, împiedicate în î-urile finale ale consoanelor parcă mai accentuate, mai grele, mai pietre de moară spărgând aerul din cuvintele sufocate în gând, nu pot să nu fac o paralelă cu atmosfera din versul lui Arghezi ”Ziua cenușie, vânătă zi tristă”, chiar dacă ceața din poezie este în fapt, acum, ploaie.

Singura bucurie pe care o aduce ziua aceasta care s-ar cuveni de sărbătoare (cu referință la data de naștere a poetului Tudor Arghezi) este aceea că, așa cum se întâmplă adeseori, ne reamintim de poezie și de poet și să poposim pe malul fluviului său liric.

La împlinirea acestor 140 de ani de la naștere, ce s-ar mai putea spune în plus față de ce s-a spus?Operele scriitorilor și artiștilor, mereu se deapănă în fel și chip după mintea și inima celor ce le citesc și le privesc, iar mai încolo de asta nu ne rămânem decât cu bucurie (sau așa ar trebui să ne fie.)

Prin urmare, îmi pare nimerit să reamintesc aici o idee sau două dintr-un articol al lui Mihai Zamfir, TUDOR ARGHEZI (1880-1967), publicat în ediția Viața Românească 5/2016:

  • ”Secolul XX a numărat multe personalități astfel divizate, incapabile să se reconstituie: modelul lor paradigmatic rămâne Fernando Pessoa, aflat într-o frapantă simetrie cu Tudor Arghezi, după cum observă N. Manolescu. Poetul portughez şi-a oficializat, ca să spunem aşa, criza ontică prin compunerea unor cicluri de versuri foarte diferite între ele şi iscălite cu numele unor heteronimi tot de Pessoa inventați. Fără să bănuiască existența unui coleg iberic contemporan, Arghezi şi-a realizat un parcurs pessonian pe cont propriu, chiar dacă asta nu l-a dus până la imaginarea de heteronimi distincți.”
  • ”La Arghezi stilul ajunge metaforic în variantă continuă.”

Altfel, ne rămâne cumva doar să ne urăm nouă, cititorilor de azi și de mâine, La mulți ani! – de parcurgere a cărților lui Arghezi spre a-i cinsti munca și harul, pentru că Tudor Arghezi vă așteaptă mereu în bibliotecă, iar noi vă îndemnăm spre el!

TUDOR ARGHEZI: ”Nu e destul sa fii bun. Trebuie sa fii bun de ceva.”
”Cartea nu aduce doar leac pentru suflet, dar şi vindecarea de lene şi laşitate”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TUDOR ARGHEZI

CE-AI CU MINE VÂNTULE?

POVESTIRILE BOABEI ȘI ALE FĂRÂMEI
Editura : Fundația pentru literatură și artă ”Carol II”, București, 1937
Cartea păstrează la interior coperta originală, cu figuri de Lucia Dem. Bălăcescu

 

Ce ai tu, vântule, cu penele mele? De ce-mi răscolești biletele, îmi împrăștii apa din blid și-mi arunci semințele în zăpadă și noroi? Pe flașneta mea, mă gândesc, cocoșat în mine, la țara mea depărtată, cotropită de soare, cu papagali stacojii, verzi și albi în ramurile pădurilor de portocalii. Sunt singura pasăre care nu ți-am stat împotrivă niciodată și nici nu ți-am cerut loc, să mă duci, ca pe vulturi și corbi, în marele tău drum de viscole și vârteje. Te-am lăsat să treci întotdeauna nesupărat de lângă cutia cu bilete și lada mea cu cântece de lemn. Pentru că nu știu să cânt, în locul meu cântă fluierele ațipite ale valsurilor dinlăuntru, amestecate cu amintiri de orgi și cu treziri de flaut. Capul meu încovoiat poartă un cioc numai decorativ, cu care nu pot să mușc, și abia mă scarpin cu el. Poate că m-am născut întâi și’ntâi din melci, cu care linia mea de profil poartă o asemănare. Ori ești supărat pe moțul meu?
Un sicilian bătrân mă duce pe genunchiul șchiopătat sub caterincă, din dreptul unui chioșc în dreptul unui geam. Mâna lui învârtește o sonată, și pălăria salută, la sfârșit, ca în Rigoletto. Suntem cerșetori amândoi, dar niște cerșetori care punem ceva în ureche și deșteptăm suferința plăcută a omului, în schimbul unui gologan învelit în hârtie și aruncat pe asfalt din etaje. Uneori, trecătorul oprit dinaintea flașnetei, și-a simțit sufletul că i se atinge de cântecul nostru, ca latul unui cuțit pe zborul tocilei – și că a scăpărat.
Câinele s’a uitat nițel la mine, s’a pitit, s’a sculat, ochii lui m’au întrebat cine sunt și ce sunt și când i-am răspuns:
-Cooćoo!
i-au căzut urechile și coada și s’a pus pe fugă, uimit de voce și disperat că vorbesc.
A venit la mine pisica de catifea, ca o fantomă de fum, călcând pe puf și surâzând din pupile de alamă și chihlimbar. Gurița ei trandafirie a șoptit ceva. S’a întins pe spate ca un sfinx elastic, somnoros, și m’a chemat, cum cheamă marea întunericul din stele, ca să se legene împreună. Prin fulgul pântecului alb am numărat șase grăunțe de frumuseți mărunte ale țâțelor ei noi, m’am mirat și am zis:
-Cooćoo!
Înspăimântată de glas, mâța s’a înnodat dintr’o săritură, ca un fular pestriț, și a pierit.
Cu șoarecele m’am înțeles, și mai ales cu cobaiul. Acest brânzoi cu ochii fierbinți, alb ca tibișirul și bălțat castaniu, s’a vârât lângă mine și s’a împrumutat din sâmburii mei, ca un camarad. I-am șoptit la ureche:
-Cooćoo! și nu s-a speriat. Căci șoarecii și cobaii au învățat multe dela Chinezii bătrâni și nu le-au dat uitării, ca berzele albastre, călătoare deasupra oceanului gălbui.
Sunt papagal singuratec, în sihăstrie eternă. Ce ai vântule cu penele și ce faci tu cu biletele mele? Ești ager dar ești prost. Vântule, înghețule, tu nu știi să citești…

 

Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj
Calea Eroilor, numărul 23, Târgu Jiu, Gorj
Telefon: 0253/214.904
Email: bibliotell@yahoo.com
Suntem și pe Facebook
Locație – Google Maps

Evenimentele Bibliotecii

Vezi toate Evenimentele

Sari la conținut