DIMITRIE N. CIOTORI

„… acel oltean Ciotori, pe care Dumnezeu l-a uns
cu toate alifiile și cu toate talentele”.

Dimitrie N. Ciotori (15 octombrie 1885, Săcelu, judeţul Gorj – 21 aprilie 1965, Londra) – prozator şi politician. Fiu al lui Nicolae Ciotori, agricultor, Ciotori este absolvent al Şcolii Normale din Craiova. După ce funcţionează ca învăţător în mai multe sate din Oltenia, se specializează, cu sprijinul lui Nicolae Iorga, în chestiuni de cooperaţie, urmând o şcoală în Suedia. După absolvirea Facultăţii de Drept la Universitatea din Bucureşti, Ciotori se angajează, în 1916, ca interpret, pe lângă Legaţia Română din Stockholm şi se dedică diplomaţiei. În 1920 era viceconsul, iar după un an, secretar al misiunii române la Liga Naţiunilor. transferat ca ataşat de presă la Legaţia Română din Londra, unde se împrieteneşte, între alţii, cu Nicolae Titulescu şi cu Ion Antonescu, viitorul mareşal, între 1923 şi 1936, elaborează aici lucrări despre cultura şi realităţile româneşti.
În 1937 va fi trimis cu însărcinări speciale pe lângă legaţiile României la Washington şi Paris. Colaborase, în primele decenii ale secolului al XX-lea, la „Flacăra”, „Luceafărul”, „Sămănătorul”, „Drum drept”, „Cronica”, „Ramuri” etc. După instaurarea regimului comunist, Ciotori a fost exclus din Academia Română (unde fusese ales membru de onoare în 1936) şi s-a autoexilat în străinătate, unde a publicat în revistele „Luceafărul” (Paris), „La Nation roumaine” (Paris), „Cuget românesc” (Buenos Aires), „Cronica românească” (New York), „Destin” (Madrid) etc. Academia Română l-a repus în drepturi ca membru de onoare în 1990.
S-a afirmat cu volumul de proze scurte Calea Robilor (1912), o suită de legende concepute într-o viziune personală, evitând pastişarea unor motive folclorice. Scrise cu acurateţe stilistică, într-o tonalitate adecvată subiectelor şi cu o imprevizibilă fantezie, prozele sale prezintă – după cum o sugerează chiar titlurile – legenda Căii Robilor, a păianjenului, a fiului de împărat transformat în floare albastră (Domnul codrilor), a melcului leneş, pedepsit să-şi poarte casa în spinare (De lene…), a florilor (Zorelele) etc.
În 1962 a publicat, la Madrid, lucrarea de istorie contemporană Le Partage de l’Europe, în care analizează cu obiectivitate acordurile secrete dintre Stalin, Roosevelt şi Churchill, de la Ialta, Teheran şi Moscova, în urma cărora România şi alte ţări din estul şi centrul Europei au fost cedate sferei de influenţă sovietice. Înţelegerile menţionate sunt etichetate de autor drept „păcatul de moarte al lumii occidentale”, „cea mai monstruoasă dintre crimele istoriei”. Ciotori a realizat bune traduceri din Bjornstjerne Bjornson, Henrik Ibsen şi din Selma Lagerlof. Pasionat colecţionar de cărţi rare, stampe, hărţi, manuscrise – între altele, unele care i-au aparţinut lui Moses Gaster -, Ciotori le-a oferit în dar Academiei Române.

Opera literară:
Calea Robilor, Vălenii de Munte, 1912;
Le Partage de l’Europe, Madrid, 1962.
Traduceri
Bjornstjerne Bjornson, Synndve Solbakken, Bucureşti, 1909;
Selma Lagerlof, Legendele lui Iisus, Vălenii de Munte, 1911;
                                                     Henrik Ibsen, Rosmersholm, Bucureşti, 1916.…

crispedia.ro

*
Arhiva „Revistei române“
FONDUL N. I. HERESCU
Prezentăm de astă dată un grupaj de scrisori iscălite de poetul Camil Baltazar. Pentru viaţa şi activitatea acestuia, vezi Dicţionarul scriitorilor români (coordonat de Mircea Zaciu), vol. I.

Scumpe prietene,
 Sînt un mare vinovat. N-am scris, deşi mă gîndesc adesea cu toată plăcerea la conversaţiile de anul trecut şi la atîtea planuri. Nu mai cer nici scuze. Atît pot spune că hărţuielile de toate zilele te fac să amîni scrisorile pentru prieteni.
Mulţumesc pentru “Revista clasică”. Mă bucur să văd că tot mai există un luminiş şi la noi în aceste crunte vremi.
Credeam că voi veni şi anul acesta la Bucureşti. Pregătisem totul, dar cu cîteva ceasuri înainte de a porni mi-a sosit o telegramă de la cei de aci (vecini agitaţi şi speriaţi) să mai amîn călătoria… Evenimente grave – Sper să vin la toamnă.
Poate vom pune la cale să vii aici prin ţara care a sugerat lui Erasm Elogiul nebuniei.

Cu oltenească pritenie,
 N. Ciotori
*XI.1937
Craiova

*

REVISTA DE ISTORIE A MOLDOVEI Nr. 1-2 (117-118), 2019

COJOCARU GHEORGHE

CHESTIUNEA BASARABIEI.
NEGOCIERILE LUI D. N. CIOTORI CU REPREZENTANȚII SOVIETICI

„… acel oltean Ciotori, pe care Dumnezeu l-a uns
cu toate alifi ile și cu toate talentele”.

” (…) În ciuda unor declarații belicoase ale Sovietelor împotriva României, guvernul bolșevic a acceptat punctul de vedere românesc, promovat cu determinare de Ciotori, precum că între cele două state n-a existat în realitate o stare de război. Determinând o asemenea atitudine din partea Moscovei, aceasta, între altele, nu mai putea pretinde tezaurul României ca trofeu de război. Urmărind să obțină normalizarea raporturilor cu România, la întâlnirile cu Ciotori, Litvinov a propus recunoașterea unirii Basarabiei cu țara-mamă, fapt pe care diplomații britanici l-au verifi cat și confirmat în urma discuțiilor cu emisarul sovietic.
a acestor constatări și a recomandărilor Marilor Puteri, premierul Marii Britanii, Lloyd George, a insistat să fi e adoptată Nota Consiliului Suprem al Conferinței de Pace de la Paris, din 3 martie 1920, prin care unirea Basarabiei cu România era recunoscută. Franța, potrivit lui Ciotori, a susținut propunerea lui Lloyd George de a recunoaște unirea Basarabiei, nu în ultimul rând pentru că „nu dorea ca România să aibă discuții cu Sovietele”. După Copenhaga, Ciotori a negociat cu reprezentanții Rusiei sovietice la Londra, iar apoi a făcut parte din delegația română care a discutat cu delegația Sovietelor la Varșovia (1921). În acești ani la București, în „chestiunea rusă”, afi rmă D. N. Ciotori, au existat două abordări: dacă generalul A. Averescu, șeful cabinetului, era pentru obținerea recunoașterii unirii Basarabiei de către Soviete, ministrul de externe Take Ionescu considera că o consacrare a drepturilor românești asupra teritoriului dintre Prut și Nistru din partea guvernului lui Lenin ar fi fost „dăunătoare”, pentru că putea pune statul român într-o situație dificilă „față de viitorul guvern din Rusia”, de altă culoare politică decât cea roșie (de ex., cel al lui Wranghel). În 1922, la cererea primului ministru Ionel Brătianu, Ciotori participă la lucrările conferinței de la Genova, unde s-a întâlnit în privat cu Cicerin, Litvinov, Rakowsky, Krassin, observând că „rușii” nu mai erau interesați să discute „pe aceeași linie pe care discutau la Copenhaga și Londra”. Inclus în cadrul delegației române și la conferința cu Sovietele de la Viena, din 1924, Ciotori constata că pentru noua Uniune RSS recunoașterea diplomatică din partea României care „prețuise atât de mult acum nu mai avea nici o valoare”.
E de semnalat și regretul Regelui Ferdinand, mărturisit în fața lui D. N. Ciotori, că nu s-a ajuns la recunoașterea Basarabiei de către Soviete la conferința preliminară de la Varșovia.
……………………………………….”

(Institutul de Istorie.  Disponibil în IBN: 12 august 2019) https://ibn.idsi.md/

*

https://biblacad.ro/bnr

Bibliografia românească modernă
Autori – Litera C
la 1310

*

https://gorjeanul.ro/un-gorjean-membru-de-onoare-al-academiei-romane/