DIN CUFĂRUL BIBLIOTECII: SEXTIL PUȘCARIU – 165

Sextil Iosif Pușcariu sau, mai scurt, SEXTIL PUȘCARIU (n. 4 ianuarie 1877, Brașov – d. 5 mai 1948, Bran) filolog și lingvist, istoric literar, pedagog, cronicar muzical și teatral, publicist și academician român

Lingvistul a scris peste 400 de lucrări de o mare valoare științifică, a inițiat și a coordonat Dicționarul limbii române (Dicționarul tezaur al Academiei) și Atlasul lingvistic român. A fondat și a condus revista Dacoromania și a întemeiat, în toamna anului 1919, Muzeul Limbii Române din Cluj. Dicționarul Tezaur al Limbii Române a fost continuat de la litera B, de unde îl lăsase Hasdeu, până la litera L (lojniță). Acestei lucrări i-a dedicat Sextil Pușcariu cea mai mare parte a vieții, din ea rezultând, pe lângă volumele Dicționarului, numeroase studii de lexicologie, uneori cu accente memorialistice. A fost unul dintre cei mai mari lingviști ai României, adevărat șef de școală și și-a desfășurat activitatea în următoarele domenii:
Dezbaterea problemelor esențiale ale romanității și ale latinității limbii române;
Cunoașterea aspectelor cu caracter normativ (ortografie, sistemul fonetic și fonologic al limbii noastre);
Fundamentarea lexicografiei și a geografiei lingvistice românești;
Promovarea unor metode noi de studiere a vocabularului.
De-a lungul vieții Sextil Pușcariu a aprofundat numeroase aspecte ale culturii naționale, de la filologie la artă, de la istorie la critică literară, a scris versuri și schițe, cronici muzicale și teatrale, a întreținut legături strânse cu numeroși reprezentanți ai culturii românești.
Sextil Pușcariu a urmat studiile gimnaziale și liceale la Brașov, la actualul Colegiu Național „Andrei Șaguna”, după care pleacă pentru studiile superioare universitare în Germania, la Leipzig (1895 -1899), apoi în Franța, la Paris (1899 – 1901) și în Austria, la Viena (1902 – 1904). Devine doctor în filosofie al Universității din Leipzig în 1899, respectiv docent privat pentru filologia românească la Universitatea din Viena (1904-1906). Devine profesor extraordinar începând din anul 1906, a fost titularul catedrei de limbă și literatură română timp de zece ani (începând cu anul 1908) și decanul Facultății de Filosofie de la Universitatea din Cernăuți în 1918.
Inițiază și conduce ziarul Glasul Bucovinei apărut la 22 octombrie 1918, cea mai activă și răspândită publicație românească din Bucovina. Participă activ la unirea Bucovinei cu România. În primăvara lui 1919 i se oferă postul de ministru al Bucovinei la București, dar refuză, preferând să rămână un om de știință. Este numit comisar general al Consiliului Dirigent privind organizarea Universității Daciei Superioare din Cluj după Unirea Transilvaniei cu România, care purta înainte de Marea Unire denumirea de Universitatea Franz Josef.
Devine primul rector român al Universității din Cluj și pune temelia Muzeului Limbii Române (1919), primul institut românesc de lingvistică.
Va fi numit membru în delegația României la Liga Națiunilor de la Geneva (1922 – 1925). Devine reprezentantul României la Institutul Internațional de Cooperație Intelectuală de pe lângă Societatea Națiunilor (1922) și membru în Comitetul Internațional de Lingvistică începând cu anul 1936. Din 1926, profesor de filologie română la Universitatea din Cluj. A condus revistele Glasul Bucovinei din Cernăuți (1918) și Cultura din Cluj (1924). (wikipedia.ro)

Din şi de

“Din nimic s-a făcut lumea!”
Astfel înţelepţii zic.
Nu ştiu, însă văd că astăzi
Ea se face de nimic!

”Scânteia se naște prin izbirea amnarului de cremene; graiul omenesc e întocmit pentru dialog.”

http://inst-puscariu.ro/SextilPuscariu/SPIII/pagini/CSP_III%20[Pages%20194%20-%20200].pdf