DISTANȚA DIN NOI

”PANDEMIA A VENIT PESTE NOI CA O MARE NEAȘTEPTATĂ CARE NE-A INUNDAT VIEȚILE.”

 

Fragmente din lucrările participante la Sesiunea de eseuri DISTANȚA DIN NOI, eveniment organizat de Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu în parteneriat cu Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj și Europe Direct Gorj, încheiat în data de 18 noiembrie 2021, de Ziua mondială a Filosofiei, la MansArta Bibliotecii Județene ”Christian Tell” Gorj.

 

”Mai nou, existenţa se profilează drept efect advers al umanităţii. În penumbra unei societăţi ce posedă o raţiune știrbită pe la colţuri, Omul pare că a uitat să fie, din dorinţa abitir afirmată de a deveni mai mult. Sub schimbarea generală de semn din exterior, zbuciumul interior nu face decât să amplifice starea de alienare înrădăcinată în sistemul emoţional. Căci, Omul, nu mai simte și, mai grav, nu se mai simte. Abisul îl privește ostentativ, contemplând neîncetat la ceea ce a fost și nu va mai fi. Intervine confuzia. Apar fracturi în fluxul normal, familiar al cotidianului, ca urmare a impasului lumesc. Ceasul a rămas bătând în gol, iar distanţele se acuitizează. La mare depărtare de Sine și Lume, Omul încearcă să se regăsească. Să se reîntregească într-o versiune nouă, echipată cu un grad mai ridicat de conștiinţă și responsabilitate.
Se ajunge la concluzia că afirmaţia lui Jean-Paul Sartre nu este doar un artificiu filosofic sau o răutate gratuită la adresa umanităţii. În contextul actual, ni se demonstrează că Omul este un veritabil neîncheiat, un neterminat.”

(Clara-Alexandra Trăistaru)

 

 

”Pandemia a venit peste noi ca o mare neașteptată care ne-a inundat viețile. O mare cu multe valuri care ne-a speriat într-atât încât pe unii ne-a îmbolnăvit de frică. Am văzut cu ochii noștri cât de imprevizibilă poate fi viața. Tot ceea ce știam noi a fi valabil, încetase să mai fie astfel. Cine ar fi crezut că într-o vreme cu tehnologii atât de avansate, cu o știință atât de performantă, o întreagă omenire rămâne săptămâni întregi blocată în case sub amenințarea unei microfăpturi? Parcă trăiam episoade dintr-un film de science-fiction, pândind un dușman fără corp. Singurele legături dintre oameni rămăseseră cele virtuale. Imagini cu orașe furnicar acum pustii se rostogoleau pe net. Ici și colo apărea câte o oază de umanitate care nu se dădea bătută, mai ales artiștii care ieșeau la balcoane și umpleau spațiul biciuit, cu bucuria de a fi
împreună într-un alt fel, inedit.”

(Patricia Nicu)

 

”… pandemia și urmele pe care le-a lăsat aceasta în sufletul oamenilor, putem spune că această experiență ne-a făcut să pierdem momente importante din viața noastră de zi cu zi. Din experiența mea pot mărturisi că m-a afectat mult pierderea unei perioade despre care toată lumea spune ca fiind cea mai frumoasă parte a vieții, anii de liceu. Limitarea întâlnirii cu prietenii sau colegii de școală m-a făcut să realizez că Shakespeare avea mare dreptate atunci când mărturisea că “Societatea oamenilor face fericirea vieții!” Niciun om nu se va simți pe deplin fericit decât atunci când se înconjoară de oamenii pe care-i prețuiește. Chiar dacă am reușit să ținem legătura unii cu alții prin intermediul telefoanelor, aceste dispozitive nu au putut să înlocuiască toate momentele în care ne-am fi putut întâlni fizic, dar și toate amintirile pe care le-am fi putut crea împreună în viața de liceu.”

(Andrada-Miruna Pănescu)

 

”Fără îndoială, pandemia COVID-19 a reprezentat una dintre cele mai urâte catastrofe globale ale secolului XXI. Guvernele țărilor din întreaga lume au introdus diverse reguli de urgență pe teritoriul statelor lor ca măsură pentru a limita pandemia. Sunt astfel de restricții permise și cât de justificate au fost? Au respectat restricțiile impuse normele consacrate în standardele internaționale privind drepturile omului? Au reușit statele să găsească un echilibru între „legalitate” și „necesitate? – sunt întrebări la care societate încearcă să le găsească răspuns în condițiile actuale.”

(Andrei Adrian Răgman)

 

 

”Aș dori să reamintesc tuturor copiilor care sunt alături de părinții lor să prețuiască această pandemie, fiindcă, lăsând efectele negative, partea optimistă a acestei molime, a fost apropierea de familie…În sânul familiei ne simțim protejați, aceasta funcționând ca un axis mundi – centrul lumii, baza noastră spirituală. Pentru mine, deoarece sunt copil simplu de la țară, este o mare onoare să pot spune cu atâta bucurie că am copilărit în oaza mea de liniște, satul natal, la bunici, iar acest fapt cred că mi-a dat o forță , o rezistență specială în calea vicisitudinilor.
Revenind la tema propusă, aș îndrăzni să fac o afirmație pe care mulți o vor contesta: Nu pandemia determină instaurarea unei distanțări amare, dureroase între noi, ci indiferența născută din nepăsare și ignoranță. Să nu mai participi la acțiuni de voluntariat, să nu îți ajuți semenii atunci când ai ocazia, să nu îți urmezi pasiunile, doar invocând pretextul pandemiei, aș spune că este mult prea mult! Haideți să fim onești cu noi înșine! Să ieșim din peșteră, fiindcă altfel vom rămâne prizonierii angoasei, anxietății și a universului iluzoriu.”

(Adriana-Georgiana Popescu)

 

”În contextul pandemiei, autoritățile nu au reușit să organizeze eficient sistemul sanitar. Totodată, nu au asigurat o tranziție eficientă în format digital a educației. Campania de vaccinare a pierdut din momentum la începutul verii, iar acest fapt, cumulat cu lipsa de combatere a miturilor nocive lansate în mediul online, a avut drept rezultat valul 4. În plină criză sanitară și politică, noile restricții au fost transmise inadecvat, accentuând confuzia și, evident, neîncrederea în capacitățile statului de a administra situația. Divizarea societății – între rațiune, mituri și dezumanizare Explicația fenomenului social actual din România nu are un răspuns direct, deoarece cauzele istorice și contextuale sunt numeroase. Pentru a înțelege punctul în care ne aflăm, diferențele de perspective și hiperpolarizarea, trebuie să observăm elementele care au permis accentuarea lipsurilor fundamentale ale populației de rând și cum au fost exploatate. Scepticismul este un element al caracterului uman, ca măsură de prevenție în contactul cu necunoscutul, pentru a se proteja de ceva potențial periculos. Această pornire oarecum primară poate și trebuie însă educată, deoarece contestarea unor cunoștințe demonstrate și susținute de știință reprezintă un regres rațional. Totuși, cum de s-a ajuns la stadiul actual din România?”

(Alecsis Dumitru Roșca)

 

”Școala online nu înseamnă doar o inovație forțată de pandemie în învățământ, ci și o adevărată răpitoare de amintiri și momente plăcute din timpul anilor de școală. Noi, elevii, trecem printr-o perioadă foarte complicată, deprimantă chiar, gândindu-ne cât de mult am pierdut și vom pierde din experiențele pe care această etapă a vieții noastre ni le promitea. Ne este dor de școală, de profesori, de colegi și de tot ce aceasta ne oferea. Parcă vrem din nou să trăim emoțiile din timpul testelor sau după aflarea notelor, să fim un colectiv fără mască, distanțare sau orice altă măsură de prevenție pe care trebuie să o respectăm. Mulți copii care au început un nou ciclu de învățământ, generală sau liceu, au fost nevoiți să treacă în sistem online, după ce a fost sesizat un infectat în clasa respectivă, fără ca măcar să-și cunoască colegii, profesorii, ba chiar noua școală, dacă este cazul. Nu mai este loc de vreun comentariu la adresa copiilor de clasa pregătitoare sau clasa I, care învață să scrie și să citească printr-un ecran.”

(Patricia-Elena Bosoancă)

 

 

”V-ați gândit cum va fi viața după carantină? Nu știu despre alții, dar pe mine mă bântuie această întrebare de ceva timp, ceva s-a schimbat radical la mine. Ce anume? Faptul că am realizat cu adevărat în ce țară trăim, cât de inconștienți și nepăsători sunt oamenii, egoismul atât în mediul urban, cât și rural se manifestă și în situația de criză în care ne aflăm, nerespectând măsurile de prevedere și cred că de ei nu se va atinge virusul. Nu se gândesc la faptul că, trăind în comunitate și nu în pustiu, îi pot îmbolnăvi și pe semenii lor. Înclin să cred că viața de după pandemie ar putea fi caracterizată de cuvântul „atenție”. Majoritatea o să fim mai atenții, mai grijuli cu noi înșine, nu vom mai amâna anumite lucruri sau evenimente, ci vom găsi suficentă încredere în noi pentru a da tot ce mai bun din noi. Nu vom mai face risipă, la fel ca înainte de pandemie, realizând importanța bunurilor pe care le deținem, viața după pandemie ar trebui să ne surprindă în mod plăcut, întrucât am avut multe de învățat în această perioadă, a fost o lecție importantă.”

(Maria Bianca Mirea)

 

 

 

”Pandemia a transformat generațiile de tineri și de adulți într-o variantă mai bună a lor, ne-a întărit conștiința și ne-a determinat să ne apropriem mai mult de sufletul nostru și de ce ne face cu adevărat fericiți. Ne-a hrănit voința cu putere strașnică pentru a porni din nou pe drumul normalității. La finalul acesteia, vom realiza că suntem mai puternici decât eram înainte, că suntem capabili de lucruri mărețe și că o epidemie nu a reușit să ne înfrângă conștiința și să ne preseze viața interioară încât să ne schimbăm în rău. Eu cred că odată cu reluarea contactelor interumane noi vom deveni mult mai calzi decât eram înainte și această răceală care se așterne momentan între noi se va topi și va înflori o floare frumoasă cum rar găsești. Epidemia Covid19 a fost asemenea unei ierni în viața noastră ce era obișnuită doar cu soarele verii. Cum bine realizăm, au existat momente mult mai grele în existența umană pe Pământ. Noi suntem norocoși fiindcă ne bucurăm de pace și o bună desfășurare a vieții în armonie cu natura umană. Va veni cu certitudine o primăvară în existența noastră în care clipele grele prin care am trecut în ultima vreme se vor uita cu siguranță și vor lăsa locul frumoaselor momente de libertate și savurare a existenței. Noi vom respecta și iubi de o sută de ori mai mult lucrurile dragi nouă, fiindcă știm ce înseamnă să fim departe de ele sau să nu le apreciem la adevărata lor valoare. În concluzie, avem obligația morală ca oameni să depunem mai multă silință în a ne bucura de minunatele frumuseți ale vieții, iubind oamenii, arta, cultura și tot ce ne este drag pe pământ, căci suntem plămădiți din dragoste ci nu din ură.”

(Vlad Constantin Donoiu)

 

”Conștientizarea este riscul de a suferi prin eforturi interioare. Lipsa ei, este fie indiferență, fie prostie. Pragul dintre mai rău sau mai bine, asta este în esență conștientizarea. Ajungem la ea, printr-o căutare și o analiză în profunzime a fiecărui lucru din viața noastră. Însă nu mereu singuri. Nu. „Singuri” este de cele mai multe ori o falsă alinare, o prefăcătorie. Ne aducem aminte uneori de acele fragmente citite într-o carte bună, care ne ating înlăuntru și începem deja să asimilăm altcumva ceea ce ni se întâmplă, sau ceea ce ni s-a întâmplat. Ne răsună în gânduri vreun sfat sau vreo vorbă prietenească a celui de lângă noi, ceva ce am auzit în trecere undeva, sau vreo învățătură sufletească, și curioși fiind a înțelege, căutăm și mai mult. Iată, mecanismul gândirii noastre este stimulat de emoții, de trezirea spirituală. Avem nevoie de ceilalți, și cel mai mult avem nevoie de Dumnezeu. Nu e greu. E nevoie de voință și deschidere către adevăr. Greul apare întâi în cea mai importantă ipostază, și anume, în vremurile actuale, cel mai important este să deosebim binele de rău. Apoi, grea este menținerea pe calea binelui, care aduce întotdeauna și nemijlocit o luptă continuă.”

(Irina Roibu)

 

”Omul, prin natura sa, așa cum spunea Aristotel este „o ființă socială”, deci atributul esențial și definitoriu este sociabilitatea, însă ce se întâmplă cu omul, atunci când această îi este restrânsă? Pandemia ne-a izolat în case, îngrădindu-ne libertatea de socializare și de mișcare.
Oamenii au devenit, astfel, apatici și mai irascibili, mai egoiști decât tindeau, oricum, să fie. Atunci, întrebarea care rămâne deschisă este: „ce putem spune noi despre criza psihoemoțională cu care se confruntă omenirea, la nivel global, ca efect direct al pandemiei…?”
Din păcate, ca să fim onești, nu foarte multe, nu-i așa?! Dovadă stă faptul că a trecut deja un an bun de când am făcut cunoștință cu această criză, dar abia acum am observat că efectele sunt și de natură internă, dincolo de cele pe care le-am urmărit cu toții…, economice și sanitare. Ne uităm cu stupoare la cum ne-am distanțat unii de alții de semenii noștri, despre care Iisus ne îndemna să-i tratăm ca pe noi înșine. Însă, mai grav de atât este faptul că nu conștientizăm aceste aspecte cu impact major asupra vieții individuale, dar și asupra vieții comunității globale. Mai îngrijorător decât atât este realitatea post-covid, pe care mai toți așteptăm să o trăim, dar despre care foarte puțini conștientizăm că nu va mai fi la fel, din multe puncte de vedere, sub multe aspecte, și iar pentru a realiza asta nu trebuie să fii politician sau om de știință… dar dincolo de ce credem noi că nu va mai fi la fel, economie, educație, sistem sanitar și alte astfel de componente esențiale ale mecanismului esențial al oricărui stat… NOI NU VOM MAI FI LA FEL…!!”

(Daria-Elena Popescu)