MARIUS IORGA. LANSARE DE CARTE LA MUZEUL DE ARTĂ DIN TÂRGU JIU

 

Ieri, 8 octombrie 2020, la Muzeul de Artă din Târgu-Jiu, a avut loc lansarea volumului de proză scurtă ”Ambiguu”, autor Marius Iorga, moderatoare Dorina Cioplea-Văduva, muzeograf.

Într-un spațiu adecvat unor asemenea evenimente (terasa din spatele muzeului a descris o atmosferă frumoasă de toamnă prin inspirata scenografie pusă la cale de Cristi Șorop și Geta Iorga , în care mobilierul, frunzele, lumânările pâlpâitoare și drapajul grena și lumina octombrizantă), prezentarea cărții și a scriito rului s-a conturat ca o sărbătoare de toamnă literară fără echivoc.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În deschiderea primului său volum de proză (proză scurtă – ”Pre-texte”, Editura Eubeea, 1999,  Timișoara), Marius Iorga anunța, ca mărturie de credință față de propria viziune literară: ”… nu sunt eu, ci-s acei câțiva aleși care-au trecut prin mâna mea spre viață. Le-am răsturnat esențele și i-am adus aici, printre noi, pentru a-mi dovedi puterea și, de ce nu?, puterea lor de-a ne surprinde viața, de-a o sparge în bucăți și recompune după legi mai mult sau mai puțin relativiste.”

Faptul că această primă carte nu a fost un simplu pretext pentru a intra în atenția publicului cultural al Târgu-Jiului, stă atitudinea lui consecventă în a continua să scrie, reușind prin următoarele lui volume o identitate de stil, de abordare a manifestărilor umane în fața societății, dar mai ales de punere în oglindă a omului, dincolo descoperind trăirile emoționale nerostite, eliberate de temeri printr-o ”Dublă spovedanie, roman, 2004”. Marius Iorga nu construiește spații euforice și acțiuni cu termen limitat de desfășurare, ci folosește plasticitatea cuvântului ca să ”recompună” ca într-un vitraliu episoade existențiale, personajele fiind puse să joace în locuri tabu ale firii umane, camere bântuite de factori instinctiv-afectivi (Șapte camere, roman, 2018),

Volumul intitulat ”Ambiguu”, a apărut la aceeași editură timișoreană ”Eubeea”, în acest an, 2020, curios, tocmai când viața noastră pare încărcată de ambiguitate. Gândurile, frământările, gesturile expuse sunt elemente de decor pentru niște structuri caracteriale, motive regizorale bine căutate și conturate în cele opt proze scurte propuse ca niște clipuri pline de esență, care dezvăluie atât cât este necesar pentru a induce cititorului un final în ambiguitate, insinuant, deschis…