MIHAIL SEBASTIAN (18 octombrie 1907 – 29 mai 1945)

Un scriitor între sensibilitate și istorie

Arca memoriei adună destine și opere care au contribuit la patrimoniul nostru cultural. Printre acestea se află și Mihail Sebastian, unul dintre scriitorii români pentru care literatura a fost, în același timp, expresie a sensibilității, exercițiu al lucidității și mărturie a unei epoci tulburi.
Născut la 18 octombrie 1907, la Brăila, Mihail Sebastian a fost romancier, dramaturg, eseist și jurnalist și una dintre vocile distincte ale literaturii române interbelice. Scrisul său se remarcă prin eleganță, discreție și atenția acordată vieții interioare. În romanele De două mii de ani și Accidentul, în piesele Jocul de-a vacanța și Steaua fără nume, precum și în paginile Jurnalului, întâlnim personaje și destine surprinse în momente de neliniște, iubire, singurătate și căutare.
Viața sa literară a fost profund afectată de antisemitismul și persecuțiile din anii războiului. I s-a restrâns posibilitatea de a publica, iar activitatea teatrală i-a fost împiedicată. În ciuda acestor împrejurări, Sebastian a continuat să scrie și să observe cu luciditate transformările societății în care trăia.
O mărturie esențială a acelor ani este Jurnalul 1935–1944, publicat postum. Dincolo de valoarea sa literară, jurnalul oferă imaginea unei conștiințe care urmărește cu atenție degradarea unei lumi și încearcă să înțeleagă ceea ce i se întâmplă. Este una dintre acele cărți prin care istoria poate fi privită nu doar prin evenimente, ci și prin experiența intimă a celui care le trăiește.
Mihail Sebastian a rămas prin cărțile sale, prin teatru și prin paginile jurnalului. Iar printre rândurile lui, peste timp, se aude încă o voce discretă și limpede, care ne vorbește despre fragilitatea omului și despre nevoia de a rămâne, chiar și în vremuri potrivnice, aproape de adevăr.