NICHITA STĂNESCU – 90

Al nouăzecilea, Nichita!

Și tot ca un mir poezia ta

mirungerea rostirii

mi-e primăvară, mi-e…

tot cvartetul tempus fugit

trece precum săgeata beată de atîta aer rănit

cu umbra tivită-n lumină

cărându-ți sacul de cuvinte

pe cărarea spre sufletele noastre

răsar

cîntece semne noduri elegii gînduri respirări

 

și mirări

nouă

înrădăcinează

(V.S.)

_________________________

Poet, scriitor și eseist român

Este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”.

Cu fiecare volum al lui Nichita Stănescu s-a produs în literatura noastră o perpetuă revoluție a limbajului poetic, în jurul cărților sale dându-se o adevărată „bătălie a (neo)modernității”. (Alexandru Condeescu)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A UNSPREZECEA ELEGIE

Intrare-n muncile de primavera

……………………………………………..

II

Totul e simplu, atît de simplu încît

devine de neînteles.

Totul este atît de aproape, atît

de aproape, încît

se trage-napoia ochilor

si nu se mai vede.

Totul este atît de perfect

în primavara,

încît numai înconjurîndu-l cu mine

iau cunostinta de el,

ca despre-o rasarire de iarba marturisita

de cuvinte gurii care le rosteste.

marturisita de gura inimii,

de inima sîmburelui ei,

cel în el însusi nemiscat, aidoma

sîmburelui pamîntului

care-ntinde jur împrejurul lui

o infinitate

de brate ale gravitatiei,

strîngînd la sine totul si deodata

într-o îmbratisare atît de puternica,

încît îi sare printre brate miscarea.

…………………………………………..