ONOR EROISMULUI

Mijloc de octombrie, ceața coborând pe Jiu ascunzînd vederea munților despicați de insistenta curgere a râului. Cumva, atmosfera pare din acea zi de 14 când fumul luptelor devenea perdea acoperitoare a cerului de deasupra fronturilor anului 1916. La 100 de ani depărtare de acele evenimente, târgujienii într-o scurtă aplecare asupra memoriei istorice au dat onorul și au depus coroane de flori cinstind răsunătoarele fapte eroice petrecute la Podul Jiului la începutul unui conflict ce avea să devină ”Răsboiul pentru întregirea neamului”. 

Iată, un fragment dintr-un volum editat la 20 de ani după acele evenimente:

Descrierea Bătăliei de la Podul Tg Jiu

Gen. Ion Anastasiu, O pagină din războiul nostru, Lupta de la Jiu, 14/27 octombrie 1916, Tipografia Bucovina, Bucureşti, 1936,

Compania inamică a coborât pe şoseaua Polota-Bârseşti, peste Dealul Târgului şi a venit să puna stăpânire pe podul şoselei Tg.Jiu-Peştişani, Tg. Jiu-Băleşti. În oraşul Tg. Jiu, fusese lăsat un batalion de miliţii, care urma a fi păstrat în rezervă între Tg. Jiu – Siseşti, dar în urma raportului maiorului Truşculescu, că la Raşoviţa inamicul are efective superioare, cere să i se trimită ajutoare, astfel batalionul de miliţii a fost împărţit, lăsându-se o companie în oraş, la pod, iar trei companii au fost trimise spre Siseşti. Din compania de la pod, s-a dat o patrulă spre Slobozia, care nu a mai ajuns la companie, aşa că trupa a fost surprinsă la pod, pe malul stâng, spre oraş.

Iată raportul de după luptă, întocmit de maiorul Al. Mlădinescu din cadrul Diviziei a XI-a. Infanterie.

„În ziua de 14 octombrie 1916, în luptele de retragere de la Vlădeni, am avut însărcinarea ca de la oficiu telegrafic din Târgul Jiu, să fac legătura telefonică între postul de comandă de la Preajba, trupe aflate pe stânga Jiului, şi acelea ce veneau dinspre Baia de Aramă aflate sub comanda Lt. Colonel Dejoianu. În ziua aceasta, se luase ofensiva din toate direcţiile de trupele noastre. Îndeplineam acelaş serviciu, comunicând diferite ordine, ştiri şi rapoarte. La dispoziţia mea erau doi călăreţi. Până la ora 11.00, succesul începe a se desemna.

Din toate părţile se comunică ştiri favoravile, pe care le comunicam la postul de comandă de la Preajba, tinând astfel la curent pe domnul Comandant al diviziei, de mersul luptei, şi transmitând trupelor diferite ordine. În oraş nu se găseau decât 2-3 plutoane de miliţieni, înarmaţi cu arme Md. 1879, destinaţi a păzii Podul de peste Jiu, din marginea de vest a oraşului. Alături de aceşti soldaţi se găsea căpitanul în rezervă P.Sadoveanu, comandantul batalionului de miliţii Gorj. Pe când mă aflam la oficiul telefono-poştal, la telefon, la ora 11.30 primesc ştiri de la Căpitanul Sadoveanu, că este atacat de două companii inamice, cu patru mitraliere, care înaintează peste Dealul Târgului, spre Podul Jiului, cu intenţia de a ocupa podul şi a pătrunde în oraş. El mai raportă, că efectivul de care dispune este de maximum 50 de oameni, cu câte 10 cartuşe fiecare, fără baionete, întrebând ce să facă, faţă de efectivul superior al inamicului, cerând în acelaşi timp ajutoare. I-am trimis imadiat pe Căpitanul de rezervă Pompilian cu restul miliţienilor aflaţi la Poştă, Primărie şi Prefectură, ordonând Comandantului Sadoveanu a rezista cu orice preţ, că vin şi eu imadiat la faţa locului. Am raportat imdiat la Preajba, de unde s-a dat ordin Colonelului Obogeanu să trimită o companie şi o baterie de 53mm. Ducându-mă acolo am găsit miliţienii desfăşuraţi pe malul stâng al Jiului, în grădina publică a oraşului, iar inamicul pe malul opus, având două mitraliere chiar la capul podului, bătând în lung podul şi strada, în oraş.

O parte din trupele inamicului încercau să treacă Jiul mai jos de pod, altele trecuseră şi intraseră chiar în oraş. Văzând această situaţie dificilă, putâdu-se ca inamicul să pătrundă cu uşurinţă în oraş, să ocupe şi să distrugă oficiul telefonic, care se afla foarte aproape de pod, oficiu prin care se făcea legătura telefonică cu trupele noastre, între cele de la vest şi est de Jiu, şi postul de comandă aflat la Preajba, putând ocupa şi gara, am făcut deindată schimbări în dispunerea oamenilor pe poziţii, spre a se putea face cât mai bine faţă inamicului. De aceea am luat măsuri spre a strânge din oraş orice trupă disponibilă ce s-ar mai găsii. Am adunat asemenea sergenţii de stradă, ordonanţele, răniţii uşor, găsiţi prin oraş, şi i-am dus la pod, împreună cu civilii, iar vreo 5-6 cercetaşi, s-au oferit de bună voie a lupta. Acelora care nu aveau arme, lis-au dat de la nişte chesoane ale Regimentului 59 Infanterie aflate lângă grădină.

Nu numai că populaţia civilă, cercetaşii şi sergenţii de oraş, mulţi dintre ei nici nu făcuseră serviciul militar, au luptat cu curaj şi devotament, chiar şi femeile şi fetele nu s-au lăsat mai jos, deşi inamicul bătea în lung strada şi podul, ele s-au oferit benevol a face serviciul aducând cartuşe până la linia de luptă, fără a ţine seamă de focul inamicului. Altele ajutau la pansarea răniţilor.

Cu aceşti luptători împestriţaţi s-a putut face faţă patru ore şi mai bine, încercărilor inamicului de a pătrunde în oraş. La ora cinci au sosit 40 de soldaţi, foşti dispensaţi, trimişi de Colonelul Obogeanu, cu ajutorul cărora am atacat pe inamic, şi l-am respins, luându-i 18 prizonieri şi mai multe arme, Acţiunea noastră salvând legătura telefonică cu trupele şi cu Comandamentul, atunci când nu exista alt mijloc de comunicare decât telefoanele comunale, are însemnătate foarte mare, căci altfel, nu s-ar mai fi putut avea legătura telefonică pentru transmiterea ordinelor de pe întinsul front de luptă şi nu s-ar mai fi putut lua măsuri care să completeze victoria acestei zile de 14 octombrie.”