Timp și spațiu în existența omului contemporan

Iată că a ajuns la final și a V-a ediție a Concursului de eseuri filosofice ”Destine culturale europene”, organizat de Biblioteca Județeană ” Christian Tell” Gorj împreună cu Centrul de Informare EUROPE DIRECT Gorj.

Amânat și reprogramat din cauze obiective, dar dus la împlinire datorită subiectivității încăpățânate de a ispiti și iscodi tinerii creatori de cuvânt frumos, observatori ai latentului viitor, analiști pragmatici a ceea ce văzut-au ”cu ochii lor”. Cu recunoaștere admirativă a străduinței profesorilor, dar și a propriilor lor chemări spre gândul filosofic (pe care le dorim sa nu-l părăsească niciodată), am avut onoarea de a-i avea alături pe câștigătorii de anul acesta. Nu-i mai enumerăm, pentru că deja i-ați aflat din postarea trecută. Am scris onoare, deoarece atunci când îi cunoști, pe lângă chipul luminos (ascuns de data aceasta parțial de o mască) și intuirea unei seriozități în privirea scrutătoare, am înțeles că stăm în fața unor oameni care duc în spate viitorul, deja, cu responsabilitate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Îi felicităm, pentru toate acestea și îi așteptăm întotdeauna, și aici ne facem purtători de mesaj dinspre cărți, îi așteptăm la bibliotecă, în Gorj sau acolo unde îi va purta destinul. Pentru că biblioteca începe ca o cameră cu povești și continuă ca un altar cu înțelepciune care se dăruiește, sacrificiul (doar de plăcere) este numai de timp.

Ca argument la ceea ce am scris, vă lăsăm să parcurgeți câteva crâmpeie din lucrările participante la concurs:

”Astfel, între reminiscențele surâsului pozitivist și mania relativistă, sub semnul crizei și al peregrinării degenerate în alienare, heraclitieni și recenți, consolați, mai mult sau mai puțin, de o cultură democratizată și vlăguită, servită în frânturi sterile, contemporanii moștenesc cadavrul adevărului și ustensilele disecției de la o civilizație care și-a proclamat zeii inutili. Nu ne alăturăm pozițiilor fataliste și apocaliptice, însă credem că, așa cum e posibil să privești râul petrecându-se de pe margine și să-l treci sub lentila postmodernă, este cu putință și un pas, igienic, înapoi, dinspre postadevăr spre adevărul cel viu.” (”Rătăcirea în deșert sau cine pescuiește primul cadavrul adevărului?” ANTONIA-MĂLINA-ECATERINA LATU)

 

”În goana prin timp, se naște doar ardoarea unei întrebări: Cât timp ne-a rămas, de fapt? Trăim în peștera din mitul adus în discuție de Platon, iar în afara pereților dăinuie forme ale perfecțiunii. Când ne vom iniția îndeajuns pentru a cunoaște mai departe de proiecțiile la care avem acces din colțul nostru de realitate?  Ne închinăm la minunile modernității, dar sufletele noastre ignorante pășesc prin întuneric, sub strânsoarea luptei pentru valori pierdute. Ne e suficientă evoluția tehnologică, până în punctul în care timpul se dilată sub spiritul atât de îngrădit. Când vom crește cu adevărat înăuntru? Căci ceasul ticăie și îmi e teamă că nu mai avem timp pentru răspunsuri… .” (”Integrarea dimensiunii spațiale și temporale în paradigma societății actuale”, ȘTEFANIA BLIDEA)

 

”Cuprinzând filiera temporalității și a spațialității, avem certitudinea că omul actual nu se mai bucură de liniște, repaus, de stagnare, de aspirația spre absolut, rămânând într-un grafic al orizontalelor, al marcajelor și al sunetelor violente, al urgențelor care îl vor sărăci. Trecutului îi sunt justificate armonia, limpezimea, puritatea, împăcarea, printr-o arhitectură frumoasă atât a timpului, cât și a spațiului, care, la rândul lor, își găseau un echilibru perfect în condiția omului preaslăvit, dar și smerit, ridicat și căzut și definit ca centrum mundi, iar dacă privim acum pentru o secundă la ce există în afara noastră, la ce se desfășoară în afara trupului nostru, rămânem mici și goi. Radiografia societății moderne ne îndeamnă să credem că lumea este pictată de Guillard, în culori cadaverice, și încolăcită în jurul greții lui Sartre. Până la urmă, cât timp ai suporta să te uiți la măreția propriului suflet și la realitatea eternă a alegerii ei?” (”Tratat despre noroi și eternitate”, DENISA-ELENA CODIȚĂ)