TUDOR VLADIMIRESCU

(1780 – 1821)

Vedea lumina zilei în satul Vladimir, județul Gorj. Tatăl său, Constantin, zis Ursul, era din județul Mehedinți, plaiul Cloșani, iar mama sa, Ioana, era fiica sau sora preotului Grigore Bondoc din Vladimir. Țărani moșneni, părinții lui Tudor s-au stabilit în satul Vladimir. Viitorul conducător al Revoluției de la 1821, a învățat să scrie și să citească de la Pîrvu Ciuhoi, preotul din sat, fiind trimis apoi la Craiova, la condicarul Lupu, înrudit cu familia sa. Aici a cunoscut viața orășenească, a deprins diferite cunoștințe folositoare. Boierul Ioniță Glogoveanu, cunoscut ca bun hotarnic, l-a sprijinit să-și desăvârșească învățătura, încredințându-i apoi administrația moșiilor Baia-de-Aramă și Glogova.

         Născut și crescut într-un mediu cu tradiții de luptă, la vîrsta de 18 ani, Tudor  se înscrie,după datina județului, în corpul de oaste al pandurilor.

În timpul primei domnii a lui Constantin Ipsilanti (1802 – 1806), Tudor Vladimirescu este ridicat la rangul de mare comis.  La 25 august 1806, este numit vătaf de plai la Cloșani, funcție administrativă pe care, cu unele ântreruperi, o va păstra până la sfârșitul anului 1820. În timpul războiului ruso-turc (1806 – 1812), Tudor  s-a înscris împreună cu un număr însemnat de panduri în corpul de voluntari din armata rusă, organizat de generalul Miloradovici, având sarcina să curețe Oltenia de turci. În 1807, Conduce un corp de voluntari, corp care avea să lupte până la sfârșitul războiului în detașamentul generalului Isaiev. Pentru vitejia și talentul său militar el a fost numit ”comandir” ajungând apoi să conducă o mare parte a corpului de panduri. În același an, comandând o mie de panduri, Tudor apără ținutul Cernețului de atacul turcilor.

La 10 martie 1811, Tudor Vladimirescu pornește spre Calafat comandând un detașament format din peste 6000 de panduri. S-a distins în luptele de la Rahova, Negotin și Fetslan (Cladova), etc. Pentru actele sale de vitejie, a fost înaintat la gradul de porucic (locotenent) și decorat cu ordinul ”Sf. Vladimir” cu spade. Tot în 1811, este numit zapciu la plasa Muntele de Sus. Întors în viața civilă, Tudor se ocupă cu comerțul și cu arendășia de moșii. Exportă vite, cereale, pește sărat și seu în Transilvania și până în Țara Ungurească, izbutind astfel să strângă o avere însemnată pentru condiția lui și să se încadreze în ierarhia administrativă care conferă privilegii, onoruri și beneficii. După pacea încheiată în urma războiului ruso-turc, Tudor primește rangul de sluger. În lunile iunie – decembrie ale anului 1814, Tudor este trimis de Nicolae Glogoveanu la Viena pentru a lichida moștenirea soției  boierului, Elena Glogoveanu, decedată în în acel oraș, astfel, slugerul, era un om învățat, cunoștea bine limbile germană și greacă, putea să urmărească și problemele politice care se dezbăteau în capitala austriacă, unde întreține legături cu ambasada rusă.

La 15 iunie 1815 este numit polcovnic de poteră cu peste 30 de panduri și însărcinat cu paza județelor Saac și Prahova, pentru asigurarea liniștii și ordinii. Tudor Vladimirescu este numit, în 1819 20 octombrie, vătaf de plai la Câineni, iar în 1820 sosește în București la Constantin Samurcaș, unul dintre fruntașii Eteriei din Îara Românească, fiind prezentat consulului Rusiei de la București, Alexandru Pini.

Revoluția din 1821, condusă de Tudor Vladimirescu a început ca o mișcare de eliberare socială, împotriva boierilor și fanarioților, odată cu mișcarea Eteriei, societate secretă înființatî încî din 1814, la Odesa, care milita pentru unirea tuturor popoarelor creștine în lupta pentru schimbarea jugului turcesc, cu ajutorul Rusiei.

 

1821

 18 -19 ianuarie: plecarea lui Tudor din București spre Oltenia, cu o ceată de arnăuți .

19 ianuarie – ajunge în Pitești

21 ianuarie – sosește în Târgu-Jiu, oprindu-se în casele sameșului Vasile Moangă, prietenul și

colaboratorul lui. Numește un nou ispravnic în Gorj.

22 ianuarie – Pleacă al Mănăstirea Tismana, pe care o transformă în cartierul său general.

23 ianuarie – Tudor, urmat de pandurii săi, pleacă la Padeș unde a lansat cunoscuta sa Proclamație,

program prin care chema poporul din Țara Românească, ”ori de ce neam ar fi”, să se ridice împotriva asupritorilor. Proclamația, răspândită în toată țara, a dus la incandescență spiritul revoluționar al clăcașilor și moșnenilor care au devenit răzbunători neînduplecați ai împilărilor și nedreptăților

boierești și fanariote.

23 – 24 ianuarie – Slugerul, trimite un Arz către Poarta Otomană, ăn care arată că nu s-a ridicat împotriva autorității sultanului, că ”ridicarea noastră nu este pentru altceva, nici într-un chip, decât numai asupra boierilor, care ne-au mâncat dreptățile noastre”.

23 – 28 ianuarie – Pornind de la Padeș spre Strehaia, dpin Baia de Aramă, Broșteni, pe lângă Cerneț, oastea lui Tudor își sporește rândurile cu încă 1500 de panduri. Până în februarie, Pandurii din plaiul Cloșanilor se ridică cei dintâi, la chemarea slugerului, care anunță reforme politice și fiscale, Fortifică și aprovizionează mănăstirile Tismana, Strehaia, Motru, destinate a-i servi ca bază de rezistență. Tudor, aclamat pretutindeni de țărănime, întâmpinat ca un liberator, ia în stăpânire țntreaga Oltenie și își organizează oștirea țn tabăra de la Țînțăreni.

 16 februarie – Tudor Vladimirescu întocmește ”Cererile norodului românesc – adevărat program de revendicări sociale și politice. Între timp, Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei, trece Prutul și se îndreaptă spre Iași. În data de 23 februarie, Capodistria comunică lui Pini, consulul rus la București, că țarul dezavuează mișcarea revoluționară.

1 -15 martie – Oastea revoluționară ”Adunarea poporului”, desfășoară marșul spre București. Pentru consolidarea puterii revoluționare în Oltenia, Tudor numește noi ispravnici și comandiri în județele Dolj, Romanați, Mehedinți și Vîlcea. În 4 martie, își face intrarea în Slatina, însoțit de 6000 de pedeștri și 2000 de călăreți, chibzuind noi mșsuri militare și organizatorice.

16 martie – Steagul răsculaților fâlfâia la Bolintin. Tudor lansează cea dea doua proclamație revoluționară ”către toți dumnealor prea cinstiții boieri, către toți negustorii și către toți lăcuitorii din orașul București”.

17 -18 martie – Se așează tabăra la Cotroceni și începe tratativele cu reprezentanții divanului boieresc.

20 – martie – Tudor dă o nouă proclamație, în care arată din nou principiile care l-au silit să ridice armele: pierderea privilegiilor țării și jafurile organelor administrative.

21 – martie – Tudor Vladimirescu și ”Adunarea norodului” intră în București unde va rămâne până la 15 mai.

23 martie – Acordul între Tudor și Divan, de a conlucra în administrație este pecetluit prin jurăminte reciproce.

25 martie – Alexandru Ipsilanti sosește la Colentina, Tudor împiedicându-l să intre în ”capitala sa”.

30 martie – Întrevederea între Tudor și Ipsilanti care a avut loc într-o atmosferă de reciprocă neîncredere.

31cmartie – Tudor își retrage trupele la marginea orașului, luînd măsuri de fortificare a Bucureștiului.

1 aprilie – Temîndu-se să nu fie atacat de turci, Ipsilanti hotărăște să se retragă cu armata sa la Tîrgoviște, unde ia măsuri de întărire a orașului.

18 aprilie – Tudor refuză să se unească cu turcii împotriva Eteriei, dar nu primește nici să depună armele.

1 mai – Oștile Porții pătrund în țară îndreptându-se spre București, Iași și Craiova.

8 martie – Tudor ia hotărârea de a se retrage în Oltenia, în vederea realizării unei rezistențe.

15 mai –  Ridică tabăra de la Cotroceni și cu toată oștirea se pornește spre Pitești.

19 mai – Are loc la Golești încheierea unui acord între Tudor Vladimirescu și Iordache Olimpiotul, comandantul eteriștilor.

21 mai – Arestarea lui Tudor, la Golești de către Iordache Olimpiotul, care îl trimite sub pază lui Alexandru Ipsilanti la Târgoviște.

            27 mai – Tudor Vladimirescu este ucis la Târgoviște de Vasile Caravia, din dispoziția lui Ipsilanti ”fără    nici o umbră de judecată”, după cum relatează colonelul rus Liprandi. S-a sfîrșit, astfel, unul dintre      marii noștri luptători. După el, la puțin timp, avea să fie înfrântă și revoluția.

            7 iunie – Are loc lupta de la Drăgășani, în urma căreia armata lu iIpsilanti este înfrântă de trupele        turcești, ceea ce determină și risipirea oștii.

            17 iulie – Lupta de la Slobozia, județul Gorj. Cetele de panduri sunt înfrânte de turci; printre cei luați     prizioneri se află și Papa, fratele lui Tudor Vladimirescu.

 

 

 

–          Mocioi, Ion;Neguleasa, Dan; Gherghe, Otilia; Popescu Florina, ”Omagiu – Tudor Vladimirescu – Documentar”, 1980, Editată la Tipografia Tg-Jiu

–          Al. Doru Șerban – ”Vremelnic ttrecători prin Gorj”, Ed. Măiastra, Tg-Jiu, 2008

–          Academia R.P.R. – ”istoria României”, vol. III, Ed. Academiei, București, 1964;

–          Berindei, Dan; Mutașcu, Traian – ”Aspecte militare ale mișcării revoluționare din 1821”, Ed. Militară, București, 1973;

–          Aremia, Vasile ș.a. – ”Personalități gorjene de-a lungul istoriei”, Ed. Fundației ”Premiile Flacăra”, București, 2000;

–          Hasnaș, Nicolae; Andriescu, N. – ”Vederi din Gorj. În amintirea lui Tudor Vladimirescu”, Tipografia N.D.Miloșescu, Tîrgu-Jiu, 1921

 

 

 

Foto:

–          Tudor Vladimirescu, în fața taberei de la Țânțăreni – tablou de Theodor Aman

–          Steagul Revoluției de la 1821

–          Statuia lui Tudor Vladimirescu, Tg-Jiu

 

–          Frescă – Atheneul Român