(3 noiembrie 1852, Șomănești, Gorj, lângă Târgu Jiu – 23 martie 1907, București)

S-a născut în comuna Telești, într-o familie cunoscută, tatăl Manolache fiind membru al Tribunalului jud. Gorj și avocat al Mănăstirii Tismana, iar mama născută Raluca Urdăreanu era strănepoata Elenei Cantacuzino, fiica domnitorului Șerban Cantacuzino.

După terminarea școlii primare la Târgu-Jiu,unde l-a avut dascăl pe C. Stanciovici-Brănișteanu,  Vasile Lascăr și-a continuat studiile la liceul din Craiova, după care a urmat dreptul la Sorbona, în Paris, unde și-a susținut și teza de doctorat. În anul 1877 s-a întors în țară, practicand avocatura în cadrul baroului Târgu-Jiu.

Între anii 1879-1883 a fost primar al orașului Târgu-Jiu, remarcându-se prin inițiativele luate în gospodărirea edilitară a urbei. În această perioadă, în care în oraș s-a continuat alinierea și pavarea unor străzi, s-au ridicat construcții frumoase, s-au îmbunătățit condițiile de sănătate și s-a stabilit lista barierelor orașului. Prin Ordinul 376 al primarului, din 19 februarie 1880 s-a hotărât ca în 15 zile toate osemintele îngropate în curtea Bisericii Catedrale și mormintele să fie ridicate și transportate la cimitir. Tot timpul cât a fost primar, Vasile Lascăr, s-a continuat construcția șoselei Tg-Jiu – Petroșani, începută la 16 mai 1878.

După 1883 a fost ales deputat sau senator, până la sfârșitul anului 1906, în aproape toate legislaturile liberale și s-a stabilit în București, cunoscând  astfel mari personalități politice și culturale ale vremii, iar Mihail Kogălniceanu a întrevăzut în el un viitor om politic al țării.

A fost numit ministru de interne în guvernul Petre S. Aurelian în perioada 21 noiembrie 1896 – 26 martie 1897 și apoi din nou în perioada 21 noiembrie 1902 – 13 decembrie 1904. Vasile Lascăr a fost ministru de finanțe al României în anul 1897. În perioada cât a fost ministru de interne, Vasile Lascăr a propus prima lege organică a poliției române, concepută după principii științifice moderne, pe care a conceput-o după modelul legilor similare din state mai dezvoltate prin care umblase, dar pornind de la realitățile și necesitățile specifice românești. Ca model i-au servit organizarea polițiilor din Franța, Germania, Belgia și Austria. A susținut în Senat proiectul său de lege pe 25 ianuarie 1903.

La data de 1 aprilie 1903, în urma multor dezbateri, a fost adoptata această lege, cu denumirea „Legea pentru organizarea Poliției Generale a Statului”, în care s-au precizat „atribuțiile și competențele personalului poliției”, instituind „principiul stabilității organelor polițienești și scoaterea lor în afara luptelor politice”. Tot prin această lege se dispunea înființarea unei școli speciale de poliție pentru pregătirea personalului polițienesc. (Al.Doru Șerban, vol. ”Vremelnic trecători prin Gorj”. Ed. Măiastra, Tg-Jiu, 2006)

Nicolae Iorga, 29 martie 1907: „A murit, după o lungă boală, fostul ministru de interne al liberalilor în două perioade de guvernământ, Vasile Lascăr. De loc din Gorj, el a fost primar al Târgu-Jiului, apoi, mulți ani de zile, deputat cu deosebită trecere printre ai săi și, în sfârșit, a fost chemat, pentru energia sa, ca și pentru măsura de care a dat dovadă totdeauna, a conduce departamentul cel mai primejdios și mai gingaș, într-o țară unde a cârmuii înseamnă a prepara alegerile și a mulțumi, stăpânindu-i totuși, pentru ca să nu dărâme statul – pe partizanii politici. Și a fost un foarte bun ministru, aspru cu funcționarii ce nu-și făceau datoria, cutezând să-i înfrunte, dacă nu să-i scoată chiar atunci când erau mutre simandicoase de prefecți cu valoare electorală; fără brutalitate și fanfaronadă a știut să fie tare; fără șiretenie și mici meșteșuguri, s-a priceput să fie amabil cu toți, afară de aceia cari aveau să-i dea seamă pentru greșeli în îndeplinirea funcțiunii lor.

       Lascăr era avocat, ca optzeci la sută dintre profesioniștii politicii noastre cari se schimbă la guvern. Făcuse foarle bune studii în Paris și era privit ca un cunoscător adânc al dreptului și ca un sigur sprijinitor la judecată. Elocvența de fapte, de logică strânsă, care nu scapă din ghearele subiectului, dar nu poate zbura sus cu dânsul, de proză bine stăpânită, de aluzii usturătoare și de concluzii stringente, a avocatului, a marelui avocat – care nu se coboară la meschinării – a avocatului cinstit care nu falsifică și nu scapă prin tangență și nu zvârle praf în ochi – elocvența aceasta plăcută, distinsă și efectivă a strămutat-o și în domeniul politic, unde era tot așa de greu să-l încurci în argumentație, cum era de neîngăduit să-l întâmpini cu o brutalitate. Figura lui fină, slăbită și îngălbenită curând de boală, întipărită prea timpuriu de bătrânețe, cu ușoarele barbete albe, influența simpatic pe ascultători.

         În ultimii ani ai vieții sale, când abia începea să se recunoască de unele individualități izolate din partidul liberal nevoia reformelor care se proclamă astăzi în urletele răscoalei și în bubuitul tunurilor, Vasile Lascar a cutezat să vie cu un program de îndreptări în administrație, program care era, fără îndoială, democratic și venea din cele mai frumoase intenții ale acestui om care pornise, deși de origine boierească, dintr-un ținut de țărănime. A propus o nouă rânduire a comunelor și o nouă poliție, în care să se afle tineri culți, cu soarta asigurată prin inamovibilitate; a plănuit o mare operă sanitară în folosul țăranului. Din nenorocire, el n-a aflat în partidul său, ca și în țară, terenul potrivit pentru asemenea prefaceri. Tinerii liberali înaintați, foști socialiști, l-au combătut cu înverșunare, pentru motive de tactică, învinuindu-l de nesinceritate (s-a spus chiar vorba crudă de „oltean cu două funduri la litră”). Bătrânii reacționari sau oportuniști au lucrat mai cu meșteșug; ei s-au mulțumit să „amendeze” legile lui Lascăr, să le amputeze și crîmpoțească așa încât puțin, prea puțin din construcția plănuită de autorul lor se întruchipă în adevăr.

           O decepție și o amărăciune și mai mari îi erau păstrate însă: era mai ușor să se fixeze circumscripțiile „inspectorilor comunali” cari înlocuiau acum pe vechii subprefecți, să se văpsească tablele pentru sfaturile sătești și pentru infirmeriile rurale, să se coase uniformele noi ale vardiștilor și ofițerilor de poliție, decât să se afle oamenii ce trebuiau pentru a fi inspectori, agenți sanitari, polițiști moderni. S-au mai adaus și atâtea călcări ale legii pentru a se face loc agenților electorali din cele două partide și tuturor căzăturilor neutilizabile. În cele din urmă zile ale sale, Lascăr a putut căpăta astfel dureroasa încredințare că administrația și poliția întemeiate de el nu și-au făcut datoria, că n-au putut ajuta pe țăran ca prieteni și nu l-au știut supraveghea ca stăpâni și temniceri; i-a fost dat să audă că un guvern liberal a suspendat, pentru zilele de teroare de jos și de sus, legea lui de inamovibilitate, până la desființarea ei, care se prevede.

  Spre amintirea lui se îndreaptă însă simpatiile noastre, ale celor câțiva izolați, neînțeleși, jigniți și prigoniți necontenit, tocmai pentru această tristeță a buneler intenții venite înainte de vreme, pe care realitatea, grosolană, tragică uneori, în această țară, le sfarmă grosoIan și crud.” (Nicolae Iorga, 29 martie 1907)

Poziția specială a lui Vasile Lascar, mai avansată, în cadrul partidului liberal a fost reală. Conducător al grupării de centru a liberalilor-democrați, V. Lascar a receptat unele revendicări ale maselor muncitoare. Astfel, fiind prim-ministru în ultimele luni ale anului 1896, a realizat legea repausului duminical. (Nicolae Iorga – Oameni cari au fost, B.P.T.  1967)

Șerban, Al.Doru – vol. ”Vremelnic trecători prin Gorj”. Ed. Măiastra, Tg-Jiu, 2006

Iorga, Nicolae – Oameni cari au fost, B.P.T.  1967

Mischie, Nicolae – ”Vasile Lascăr, reformator în administrația de stat”, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 2000

Aremia, Vasile; Bobocescu, Vasile ș.a. – Personalități gorjene de-a lungul istoriei”, Ed. Fundației ”Premiile Flacăra”, București, 2000

http://www.verticalonline.ro/targu-jiul-vremea-primarului-vasile-lascar-1879-1883 

http://www.in-gorj.ro/targu-jiul-in-vremea-primarului-vasile-lascar-1879-1883-ii/