Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj

Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj

ZIUA EUROPEI SĂRBĂTORITĂ DE CENTRUL DE INFORMARE EUROPE DIRECT GORJ

de | mai 10, 2019 | Evenimentele bibliotecii

Ziua de 9 Mai – Ziua Europei – a fost sărbătorită la Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj printr-o serie de acțiuni dedicate evenimentului organizat de Centrul de Informare EUROPE DIRECT GORJ, împreună cu Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj și Consiliul Județean Gorj.

În cadrul celor trei paneluri de dialog pe teme importante și relevante pentru viitorul nostru și al UE s-au purtat discuții despre securitate, piața muncii în UE și finanțare, toate acestea subscrise mesajului MĂ IMPLIC ÎN VIITORUL UE!. Prezentările tematice au fost realizate de Ion Viorel Vîlceanu (președinte al Asociației ARCA LEX), Diana Corina Văduva (consiler EURES în cadrul AJOFM) și Ioniel Dobre (manager public al CJ Gorj). Cu această ocazie au fost înmânate și premiile Biblionet destinate bibliotecarilor pentru implicarea în cele trei proiecte: ”CODE Kidscopiii fac coding în bibliotecile publice”, ”EU pro-activ!” și ”Ora să ȘTIM”.

Programul – deschis de Elena-Mariana Angheluţă, coordonator Centrul de Informare Europe Direct Gorj și de Olimpia Bratu, manager Biblioteca Județeană – a constituit și o excelentă ocazie de informare despre Uniunea Europeană și drepturile ce decurg din cetățenia europeană, în contextul alegerilor europene dialogul fiind cea mai bună cale de conștientizare a publicului, mai ales a tinerilor asupra importanței exercitării dreptului la vot, expresie a unui public european avizat și implicat în construirea viitorului Uniunii Europene.

Au fost prezenți peste 160 de participanți – bibliotecari de la bibliotecile publice din județul Gorj, voluntari ai CIED Gorj și elevi și profesori coordonatori de la Colegiul Național ”Spiru Haret” Târgu Jiu, Colegiul Tehnic ”Henri Coandă” Târgu Jiu, Liceul Energetic Târgu Jiu și Colegiul Tehnic ”Ion Mincu” Târgu Jiu.

Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj
Calea Eroilor, numărul 23, Târgu Jiu, Gorj
Telefon: 0253/214.904
Email: bibliotell@yahoo.com
Suntem și pe Facebook
Locație – Google Maps

Evenimentele Bibliotecii

Vezi toate Evenimentele

Sari la conținut