30 OCTOMBRIE: ”Cea mai bună cale pentru a-ţi transforma visele în realitate, este să te trezeşti.” (PAUL VALÉRY)

PAUL VALÉRY

Paul Ambroise Valéry (*30 octombrie 1871, Sète – †20 iulie 1945 Paris) scriitor francez, autor  de poeme și eseuri, reprezentant al  simbolismului tardiv în literatura franceză.
După absolvirea liceului, Valéry se înscrie în  1889 la facultatea de drept din Montpellier . În acest
an publică primele  sale versuri în stil simbolist în revista “Revue maritime de Marseille”  .În 1892 se
stabilește la Paris, unde frecventează cercul de poeți grupați în jurul lui Stéphane Mallarmé, cunoaște pe scriitorul  André Gide și se împrietenește cu pictorul Edgar Degas. Versurile simboliste scrise între 1889 și 1898, pe linia creațiilor lui Mallarmé și Verlaine, vor fi publicate mai târziu sub titlul ” Album de vers anciens” (“Album de versuri vechi”, 1921).Începând din anul 1892, face în fiecare dimineață însemnări în caietele sale, care vor fi publicate după moartea sa în 29 de volume (“Cahiers”, 1957-1961), cuprinzând reflecții, eseuri, anecdote, aforisme și desene, cu tematică foarte variată, de la modele fizico-matematice la comentarii asupra vieții interioare, emoțiilor resimțite, proceselor de conștiință sau stărilor de vis. În anii 1894-1900 lucrează ca redactor cultural în ministerul de război, apoi- până în 1922 – este secretar particular al lui Édouard Lebey, directorul agenției de informații “Havas”. După Primul Război Mondial, Paul Valéry devine un fel de “poet oficial” al Franței,din 1924 este președinte al “Pen Clubului” francez, în 1925 este ales membru al “Academiei Franceze”, în 1936 estenumit președinte al comisiei de cooperare culturală pentru expoziția universală din Paris, din 1937 deține catedra de poezie la Collège de France. În cursul celui de Al Doilea Război Mondial refuză să colaboreze cu autoritățile de ocupație germane și este îndepărtat din funcția de administrator al centrului universitar din  Nisa. Paul Valéry moare la 20 iulie 1945 în Paris.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În scrierile sale teoretice, Valéry pornește de la ideea unei realități autonome a limbajului literar, se confruntă cu problema conștiinței artistice și își mărturisește îngrijorarea cu privire la perenitatea civilizației, viitorul libertății spirituale și retroacțiunea progresului asupra omului. Renumele său literar provine totuși, în cea mai mare măsură, din opera sa poetică, în care- sub influența lui Stéphane Mallarmé – predomină măiestria formală și mai puțin sensul inspirației artistice, folosind alegoria în exprimarea conflictului permanent dintre intelect și simțământ. Valéry dezvoltă teoria semnificației multiple a poeziei: “Versurile mele au sensul care li se dă în momentul lecturii. Ar fi o mare greșeală – care ar contrazice esența poeziei – să se afirme că fiecare poezie corespunde unei anumite intenții reale și unice a autorului.

 

ANDRÉ MARIE CHÉNIER

(născut la 30 octombrie 1762, Istanbul – mort la 25 iulie 1794, Paris), poet și jurnalist politic, considerat în general cel mai mare poet francez al secolului al XVIII-lea. Opera sa a fost publicată abia după 25 de ani de la moartea sa. Când a apărut prima ediție colectată a poeziei lui Chénier în 1819, a avut un succes imediat și a fost apreciată nu numai de poeții mișcării romantice, ci și de presa liberală antiromantică. Nu numai că influența lui Chénier a fost resimțită asupra tendințelor poetice de-a lungul secolului al XIX-lea, ci și legenda luptei sale politice și a morții eroice – celebrată în lucrarea lui Chateaubriand Le Génie du christianisme (1802), Joseph Delorme de Sainte-Beuve (1829), Vello Stello (1832) și opera lui Andreambén Giordano, Andrea Chénier (1896) – l-au făcut, de asemenea, un simbol european al poetului-erou.