CUFĂRUL BIBLIOTECII: EMILE ZOLA

EMILE ZOLA

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(n.2 aprilie 1840 – d.29 septembrie 1902) Principal romancier francez din secolul al XIX-lea; cel mai important exemplu al școlii naturaliste și o figură majoră a eliberării politice a Franței.
Curentul   naturalist, care s-a afirmat după 1860, mai  întâi în Franța, a căutat să reflecteze în operele sale realitățile sociale. Mișcarea naturalistă este larg înțeleasă ca o consecință a realismului lui Balzac și Flaubert.
S-a alăturat noii firme de edituri Hachette în 1861, moment în care scria deja poezie și nuvele; În 1864 se ocupă de publicitate la firmă și de publicarea primei colecții de nuvele „Contes à Ninon”, un an mai târziu primul său roman „La Confession de Claude”; 1865 îl părăsește pe Hachette și începe o carieră de scriitor, în mare parte jurnalistică (recenzent, critic, nuvelă și scriitor de articole); În 1867 s-a publicat „Thérèse Raquin” și prietenia sa cu Paul Cézanne (q.v.) îl introduce în cercurile artistice, în special impresioniștii; În 1877 a apărut „L’Assommoir”, care i-a adus faimă și bogăție; continuă să publice deși ceva mai puțin reușit. Zola și-a riscat cariera, libertatea și chiar viața pe 13 ianuarie 1898,  când manifestul său J’acusse (Acuz!) a fost publicat pe prima pagină a cotidianului parizian L’Aurore, condus de Ernest Vaughan și Georges Clemenceau. Articolul, formulat ca o scrisoare deschisă către președintele republicii Félix Faure, acuza guvernul francez de antisemitism și invoca grave erori judiciare în cazul căpitanului evreu Alfred Dreyfus, încarcerat pe nedrept pentru spionaj în Insula Diavolului. Zola a fost judecat pentru calomnie și condamnat la închisoare, dar a reușit să evite pedeapsa exilându-se în Anglia. Datorită scriitorului, Afacerea Dreyfus a căpătat în scurt timp o dimensiune națională, împărțind societatea între susținătorii armatei reacționare sau ai bisericii și dreyfusarzii liberali și reformiști. Pentru cei din urmă, Zola a devenit un far călăuzitor și un simbol al dreptății. Cuvintele sale, „Adevărul este în marș și nimic nu-l va opri”, au rămas emblematice.
Emile Zola a murit la Paris pe 29 septembrie 1902 din cauza unei intoxicații cu monoxid de carbon cauzat de un coș de fum blocat. Inamicii săi au fost acuzați, dar n-a fost dovedit nimic. Inițial a fost îngropat în Cimetière de Montmartre din Paris, dar pe 4 iunie 1908, la aproape șase ani de la moartea sa, rămășițele sale au fost mutate în Panthéon.
În ianuarie 1998, președintele Jaques Chirac a ținut un memorial pentru a onora centenarul manifestului J’accuse.