Meniul Principal
Ultimele Articole
Logare Platformă
Statistici Website
Vizitatori: [wpstatistics stat=visits time=total]
Cărbunele – în perspectiva estetică



Exponatele prezentate în cadrul expoziției, al cărui vernisaj a avut loc – joi 28 iulie 2016 la Galeriile Municipale Târgu-Jiu, sunt rezultatele unui workshop dedicat

studenților Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, desfășurat în perioada 4 aprilie – 6 mai a.c.
Evenimentul a fost organizat de Filiala Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) din România, în parteneriat cu
Ordinul Arhitecților din România (OAR) și Uniunea Arhitecților din România (UAR), materializarea și promovarea expoziției datorându-se și arhitectei Ioana Trușcă, târgujiancă, absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București.
Prin urmare EXPO CARB FORMele reușesc să surprindă plăcut prin viziunea artistică aplicată unui material ne-ofertant la primă considerare, dar și prin tehnicile de potențare la nivel structural a unei materii amorfe. Cărbunele – vedetă în inedite forme artistice, în una din opririle expoziției itinerante, prezent în Târgu-Jiu până pe 10 august.Din prezentarea obiectivelor acestui demers aflăm intenția de cunoaștere și aprofundare a posibilităților cărbunelui în domeniul artistic, prin crearea de obiecte și instalații artistice cu acest material. În plan secundar, rezultatele vizau și redescoperirea și promovarea valențelor cărbunelui (altele decât cele deja cunoscute plan industrial), în România, în special în zona Văii Jiului.
Așa cum am aflat, o primă expunere s-a produse în luna mai, la Sala de Expoziții a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, iar în noiembrie 2016 obiectele/ machete vor participa în cadrul târgului ExpoEnergiE – Romexpo – București.
Email: bibliotell@yahoo.com
Evenimentele Bibliotecii
Vezi toate Evenimentele









