DIN CUFĂRUL BIBLIOTECII: ANNIVERSARIUM – SORIN MĂRCULESCU – 88

Important hispanist român, traducător, poet și eseist, (n. 19 noiembrie 1936, București) a absolvit Liceul „Mihai Viteazul” (1954), Facultatea de Filologie (Universitatea din București), secția franceză, cu o teză despre arta sonetului la Ronsard și Du Bellay (1959). Zilier la Biblioteca Academiei (1960), traducător tehnic și, din 1964, redactor la câteva edituri bucureștene, până la pensionare (decembrie 1996). Debut în poezie în revista Familia (1966). I s-au decernat premii pentru traduceri și poezie (USR, ASB și revista Poesis), o diplomă de excelență pentru traduceri (Observator Cultural, 2011) și a fost nominalizat la Premiul „Cartea anului” acordat de România literară (2005, 2012). Membru al USR și al Asociației Internaționale a Hispaniștilor. Versuri: Cartea nunților (ELU, 1968); Locul simburelui (Cartea Românească, 1973); Carte singură (Cartea Românească, 1982); Fluviul întâmplător (Cartea Românească, 1985); Lumina de seară (Carte singură, V, Vinea, 2000). A tradus peste 60 de lucrări (beletristică, filozofie, estetică, religie) din spaniolă, engleză, franceză și italiană, culminând cu opera narativă completă a lui Miguel de Cervantes și operele complete ale lui Baltasar Gracian.

Sorin Mărculescu                           

Imnul 50

de unde știința amiezii ?

m-alungi spre iubire de-un veac

sau de-o clipă cu

creștetul ars de binecuvîntarea

mîinilor tale

sunt la mijlocul lumii de-a pururi

eu despicătorul de tine

eu întîmplarea de tine aleasă

sensul să-ți fiu

dulce roată de grîu după mort

sub răstignirea-ți în două tăiată:

sunt la mijlocul firii

de-a pururi

căci la mijloc e vejnic

biciul de trîmbiță neagră

al flăcării tale

sunt mijlocul migrator

al nesfîrșirilor dintre care

tu mă vei smulge ic sîngerînd

ca să se-nchidă tunetul blînd

al trunchiului inimii tale

o jumătate-a ființei orbind

de jumătatea ființei văzute

și tu

stins absorbindu-mi

urcarea în tine rană-a lumii

cicatrice-a nestingerii

codri putrezi fulgeră-alămuri

trunchiul despică-mi-l

oarbă lumină

și-n jumătăți de ființă iubindu-te

spulberă-ți moartea

tu unul prin mine:

de unde știința amiezii ?