DIN CUFĂRUL BIBLIOTECII DE ARTĂ „IOSIF KEBER”: EVOCATIO – NICOLAE TONITZA – 85

NICOLAE TONITZA (n. 13 aprilie 1886, Bârlad, Tutova, România – d. 27 februarie 1940, București, România),  pictor, caricaturist, desenator, litograf, gravor, ceramist, grafician și cronicar de artă român.

A urmat Școala Primară de Băieți din Bârlad și ulterior Gimnaziul din localitatea natală. A avut contact cu mari instituții și publicații de artă din întreaga lume, în special cu cele din Italia, Franța sau Germania. În anul 1907, acesta este admis la Academia de Arte Frumoase din München și devine ucenic al profesorului Hugo von Habermann.În anul 1909, acest cunoscut reper din arta românească își va abandona studiile în favoarea emigrării în Italia și ulterior Franța. În Franța se va stabili la Paris, unde va executa și expune mai multe peisaje, evidențiindu-se drept un pictor original, adevărat maestru alculorilor și al senzațiilor transmise. Doi ani mai târziu, se va întoarce în țară unde va finaliza în anul 1912 cursurile Școlii Naționale de Arte Frumoase, obținând în urma unui concurs certificatul de „pictor bisericesc”. A fost prizonier în lagăr, timp de doi ani, în Primul Război Mondial. A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazu”, clasa a III-a, pentru modul cum și-a condus compania din Regimentul I Grăniceri în Bătălia de la Turtucaia. Nicolae Tonitza se întoarce la marea sa pasiune, pictura. În 1926 a fondat „Grupul celor patru”, alături de Oscar Han, Francisc Șirato și Ștefan Dimitrescu.  expune mai multe lucrări alături de Francisc Șirato, Oscar Han și Ștefan Dimitrescu, aceștia fiind cunoscuți sub numele de „Grupul celor Patru”. A participat la expoziții internaționale, fiind distins cu „Grand Prix” la Barcelona (1929) și „Diploma de onoare” la Paris (1937). În 1937 a devenit rector al Școlii de Belle-Arte din Iași, iar în 1938 a primit Premiul „Elena și G. Vlasto” din partea Academiei Române.