PAUL GOMA (2 octombrie 1935 – 25 martie 2020)

Scriitorul pentru care literatura a devenit o formă de mărturie

În literatura română a secolului XX există autori care au scris despre libertate și există autori pentru care libertatea a devenit o problemă personală, trăită până la consecințele ei cele mai grele. Paul Goma aparține celei de-a doua categorii. Scriitor, memorialist și una dintre vocile cele mai cunoscute ale opoziției intelectuale față de regimul comunist, Goma a construit o operă în care experiența individuală, memoria și adevărul istoric se întâlnesc într-un mod greu de separat.
Născut la 2 octombrie 1935, în Mana, Basarabia, Paul Goma a cunoscut încă din tinerețe experiența dezrădăcinării și a confruntării cu regimul comunist. Familia sa s-a refugiat în România în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar propria sa experiență a represiunii avea să devină, mai târziu, una dintre sursele esențiale ale scrisului său. La Paul Goma, literatura nu poate fi desprinsă de biografie. Scrisul său este traversat de experiența fricii, a închisorii, a exilului și a nevoii de a depune mărturie. De aceea, cărțile sale nu trebuie privite doar ca opere literare, ci și ca documente ale unei epoci în care cuvântul putea deveni un act de risc și de rezistență.
În memoria literaturii române, Goma rămâne o figură controversată și puternic individualizată, un scriitor care și-a asumat până la capăt propriile convingeri și care a refuzat să despartă literatura de responsabilitatea morală a celui care scrie.
Pentru Arca Memoriei, Paul Goma este, înainte de toate, scriitorul care ne amintește că memoria nu este întotdeauna confortabilă. Uneori ea înseamnă să păstrezi ceea ce doare, să vorbești despre ceea ce s-ar fi dorit uitat și să lași în urmă mărturia unei conștiințe care a refuzat tăcerea.