DIN CUFĂRUL BIBLIOTECII: ”Cea mai gravă superstiţie este necredinţa.” ERNST THEODOR AMADEUS HOFFMANN

GEORGES-VICTOR MARCEL MOINAUX, cunoscut sub pseudonimul GEORGES COURTELINE, (n. 25 iunie 1858, Tours, Franța – d. 25 iunie 1929, Paris, Île-de-France, Franța) a fost un dramaturg și romancier francez, care, ca și Jules Renard, a aparținut celei de-a doua generații de naturaliști. În scrierile sale, personajele sunt descrise cu minuțiozitate, remarcabilă fiind și grija pentru stil.
Ca apreciere a valorii sale, in 1899 i s-a acodat distincția Legiunea de onoare, iar în 1926 a fost admis în cadrul Academiei Goncourt.

 

 

 

 

 

ERNST THEODOR AMADEUS HOFFMANN – de fapt Ernst Theodor Wilhelm Hoffmann, cel de-al treilea prenume a fost ales mai târziu de către autor, din admirație pentru Mozart – a fost un scriitor, compozitor și pictor romantic german (n. 24 ianuarie 1776, Königsberg, Prusia – d. 25 iunie 1822, Berlin, Regatul Prusiei). Celebru mai ales ca prozator, el a cultivat genul nuvelistic, cel fantastic și al basmului cult. Datorită pregătirii muzicale el a activat și ca libretist, teoretician și critic muzical. Unele dintre cele mai celebre povești și povestiri ale sale sunt Piticuț – zis și Cinabru, Spărgătorul de nuci, Elixirele diavolului, Urciorul de aur și Domnișoara de Scudery.

”Unde încetează vorbirea, începe muzica.”

”Cea mai gravă superstiţie este necredinţa.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ȘERBAN CIOCULESCU (n. 7 septembrie 1902, București – d. 25 iunie 1988, București) caragialeolog, critic și istoric literar român, profesor la universitățile din Iași și București. Urmează liceul la Turnu Severin, obține licența în literatura franceză la Universitatea din București (1923); între 1926 – 1928, studii de filologie romanică la Paris. Din 1924 până în 1946 este profesor secundar la liceul din Găești; obține doctoratul în 1945 cu o teză intitulată “Dimitrie Anghel, viața și opera”. Membru al Academiei Române din 1974.[2] Debutează în 1923 la Facla literară, scrie cronici literare la Adevărul, Revista Fundațiilor Regale, Kalende, Viața, Curentul literar, Ecoul, România liberă, Ramuri. Debut editorial în 1935, cu Corespondența dintre I.L. Caragiale și Paul Zarifopol; se consacră studierii vieții și operei lui I.L. Caragiale. Istoric și critic literar, bibliofil și editor, Șerban Cioculescu și-a orientat scrisul în spiritul filologiei și al erudiției clasice.