Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj

Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj

DIN CUFĂRUL BIBLIOTECII: ”Eroismul e arta de a sluji neamul prin sacrificarea ta.” Nichifor Crainic

de | dec. 22, 2020 | Cufărul bibliotecii

JEAN RACINE

(n. 22 decembrie 1639 la La Ferté-Milon, azi în departamentul Aisne, Franța – d. 21 aprilie 1699 la Paris, Franța) a fost un dramaturg francez.
S-a născut într-o familie de mici funcționari. Orfan la 4 ani, mama sa murind în anul 1641 iar tatăl său în 1643, el a fost crescut de bunicii săi acasă până la moartea bunicului său în 1649. Cu bunica sa s-a mutat la mănăstirea din Port Royal. Această serie de întâmplări nefericite i-a permis însă să primească o educație aleasă jansenistă (curent moral al secolului al XVII-lea care a culminat la sfârșitul secolului, și care consta în relația dintre liberul arbitru al omului și grația eficace promovată de biserica Calvinistă. Apare și în opera Fedra: “Creștin care a încălcat grația…”) care nu era permisă în școli. A acumulat o cultură vastă, incluzând literatura, și în special învățarea limbilor greacă și latină. Vârsta de 18 ani îl găsește pe Racine orfan și sărac, dar cu o cultură vastă și cu o serie de relații în rândul Janseiștilor. A studiat filozofia în liceul Harcourt. Acum scrie primele poezii. Ca un prim pas el încearcă să concilieze aspirațiile literare și cariera ecleziastică, dar în final, după un eșec în cariera ecleziastică, s-a devotat în întregime literaturii.
În 1664 a fost introdus curții regale, scriind un poem în care îl lăuda pe Ludovic al XIV-lea. Apoi a jucat într-o piesa de Molière, în acelasi an, însa fără prea mare succes. În 1665 l-a jucat pe Alexandru cel Mare, care a fost primul său succes. Racine publică două pamflete împotriva mănăstirii din Port Royal, și în special a fostei sale profesoare, care se opunea carierei sale teatrale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Imensul succes al tragediei Andromaca (1667), jucată sub protectia Doamnei Henriette a Angliei îi asigură reputația lui Racine. După o singură comedie, “Apărătorii”, în 1668, revine permanent la tragedii și scrie Britannicus (1669), Bérénice (1670), Ifigenia (1674) și Fedra (1677).
Zdruncinat de critici, Racine renunță la teatru, în ciuda succesului capodoperei sale, Fedra. Membru al Academiei Franceze încă din 1673, Racine a fost înălțat la rang de cavaler în 1690. Este de asemenea trezorier al Franței, funcție care îi aduce venituri considerabile. Deasemenea este numit historiograf al regelui în 1677. Racine decide să se așeze la casa lui iar soția sa Catherine de Romanet îi dăruiește 7 copii. Însa căsătoria sa a fost una din interes. La cererea Damei de Maintenon scrie tragediile biblice Esthera (1689) și Athalia (1691). La acea vreme Racine era tot împotriva teatrului, dar considera aceste piese ca opere pedagogice și poetice. Racine a murit în anul 1699 la Paris în urma unei tumori. La cererea sa, a fost înmormântat în Port Royal, dar după distrugerea localității, rămășițele sale pământești au fost mutate la biserica Saint-Etienne-du-Mont din Paris.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

NICHIFOR CRAINIC
(pseudonimul lui Ion Dobre, n. 22 decembrie 1889, Bulbucata, Bulbucata, Giurgiu, România – d. 20 august 1972, Mogoșoaia, Ilfov, România) a fost un teolog, scriitor, poet, ziarist, politician, editor, filosof român. În perioada de început a mai folosit pseudonimele Victor Rațiu (1908), D. Crainic (1909), D.I. Crainic, D.I. Nichifor, N. Crainic (1910), Victor Mărginaș. Din aprilie 1926 Nichifor Crainic este numele lui legal. În 1940 este ales membru al Academiei Române pe locul devenit vacant al lui Octavian Goga, exclus în 1945 și reconfirmat post-mortem în 1994.
Crainic a debutat ca poet în 1906, în perioada când era elev la seminar, cu poezia La horă publicată în revista școlară Spre lumină, unde semnează cu numele real, Ion Dobre.
A condus revista „Flamura” și, după strămutarea revistei „Gândirea”, una dintre cele mai importante reviste literare din perioada interbelică, de la Cluj la București, preia conducerea acesteia de la Cezar Petrescu, devenind directorul și mentorul ei și – după cum lăsa să se înțeleagă – inițiatorul curentului gândirist, axat pe autohtonism, neo-ortodoxism și naționalism. În “Gândirea” au apărut numeroase articole și eseuri programatice care vor defini orientarea politică naționalistă a curentului gândirist, tributar ortodoxismului militant și prezentând similitudini cu fascismul italian.
Dumitru Stăniloae îl descrie cu următoarele cuvinte: „Nichifor Crainic este cel dintîi teolog român din epoca modernă a istoriei noastre care scoate teologia din cercul strîmt și ocolit al specialiștilor, prezentînd-o, într-o formă impunătoare, atențiunii generale a lumii intelec­tuale…. Nichifor Crainic înnoiește prin reactualizarea tradiției într-o teologie care se mulțumea cu cîteva coji din această tradiție, primite pe calea și de multe ori prin inter­pretarea ocolită a teologiilor apusene”, săvîrșind “o adevărată restaurare a teologiei românești în duhul ortodox”.
În 1968 Nicolae Manolescu îl include într-o antologie de poezie, care avea să fie interzisă, atât din cauza prezenței poeților condamnați în cadrul așa-zisului proces al ziariștilor fasciști din 1945 și a celor din exil (Nichifor Crainic, Radu Gyr, Aron Cotruș, Ștefan Baciu), cât și din cauza absenței unor scriitori proletcultiști ca Mihai Beniuc și Eugen Jebeleanu. Acest episod este semnalat de Monica Lovinescu în revista “Destin” apărută în Spania, care face o analiză a polemicii iscate atunci în România. Împotriva lui George Ivașcu, înverșunat contestatar al antologiei semnate de Manolescu, scriitoarea din exil remarcă, la p. 131: “Singurul criteriu cu putință privind trecutul este cel estetic. Poezia unui Crainic este inclusă în antologie iar nu articolele sale politice. Atunci? Luptele trecutului și ciocnirile ideologice aparțin istoriei, cel mult istoriei literare. Operele, literaturii. Totul e de a ști dacă poezia unor Crainic, Gyr sau Crevedia înfruntă timpul ca poezie. Acesta este tărâmul pe care-l alesese Nicolae Manolescu, și era singurul justificat (Monica Lovinescu, Asaltul umbrelor, în “Destin”, Madrid, 1969, 19-20, p. 126-135).

 

Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj
Calea Eroilor, numărul 23, Târgu Jiu, Gorj
Telefon: 0253/214.904
Email: bibliotell@yahoo.com
Suntem și pe Facebook
Locație – Google Maps

Evenimentele Bibliotecii

Vezi toate Evenimentele

Sari la conținut