Meniul Principal
Ultimele Articole
Logare Platformă
Statistici Website
Vizitatori: 11748
DIN CUFĂRUL BIBLIOTECII: ”Începe cu începutul şi continuă până la sfârşit; apoi opreşte-te.” – Lewis Carroll
MIHAIL EVGRAFOVICI
SALTÎKOV-ȘCEDRIN
(n. 15/27 ianuarie 1826, Spas-Ugol, Kalyazinsky Uyezd, Rusia – d. 28 aprilie/10 mai 1889, Sankt Petersburg, Imperiul Rus) a fost un prozator rus. Fondator al literaturii acuzatoare, pe linia satirică inițiată de Gogol. Principalele sale opere sunt Domnii Golovliov și Istoria unui oraș. A fost unul dintre cei mai mari scriitori satirici ruși ai secolului al XIX-lea. S-a născut la Spas-Ugol (provincia Tver) într-o familie de moșieri. A urmat școala la Moscova și Sankt Petersburg, după care a intrat în administrația de stat. Și-a început cariera literară în 1847, colaborând la gazetele radicale Sovremennik și Otechestvennîe zapiski. Din cauza simpatiei pe care a arătat-o față de socialiștii utopici francezi în nuvela Zaputannoye delo (1848), a fost exilat la Viatka (actualmente Kirov) până în 1855.După ce se întoarce la Sankt Petersburg, publică primele sale texte de succes, reunite mai târziu în volumul Gubernskiye ocherki (Schițe din provincie), o satiră la adresa birocrației provinciale. Continuă să îndeplinească diverse funcții în administrația publică până în 1862, când se retrage pentru a înființa propria revistă. Împiedicat însă de oficialități, s-a alăturat redacției revistei progresiste Sovremennik, pe care a părăsit-o doi ani mai târziu. Revenit în slujba statului, a fost forțat să se retragă definitiv în 1868 și a devenit coeditor și, apoi, redactor-șef al revistei Otechestvennîe zapiski, închise de autorități în 1884. Printre cele mai importante scrieri ale sale se numără Istoriya odnogo goroda (Istoria unui oraș, 1870), Pompadurî i pompadurshi (Pompaduri și pompadure, 1863-1874) și Skazki (Povești, 1880-1885). Tradus în numeroase limbi, romanul Domnii Golovliov (Gospoda Golovliovî, 1875 – 1880; Editura ALLFA, 2016) este considerat capodopera lui Saltîkov-Scedrin și, totodată, unul dintre marile romane realiste rusești ale secolului.„Idealismul este despotul gândirii, așa cum politica este despotul voinței.“ – M. E. Saltîkov-Șcedrin„Arătând cum trăiesc oamenii sub jugul nebuniei am sperat să trezesc în cititor nu veselia, ci cele mai chinuitoare sentimente. […] Nu istoria statului în ansamblu o iau în zeflemea, ci o anume stare de lucruri.“ https://www.all.ro/m-e-saltikov-scedrin
LEWIS CARROLL
Charles Lutwidge Dogdson s-a născut pe 27 ianuarie 1832 într-o familie cu 11 copii. Toți copiii erau stângaci și aveau probleme de vorbire. Din aceste motive, dar și pentru faptul că a crescut într-un mediu izolat, anglican și conservator, personalitatea lui Charles se va forma într-o modalitate cu totul ieșită din tipare.
Primii ani de școală i-a petrecut acasă. Încă de atunci a dovedit o inteligență deosebită: de la șapte ani putea citi o carte întreagă. La 12 ani, a fost trimis la o școală particulară. În 1849 a intrat la Universitatea Oxford. A murit la 14 ianuarie 1898 în Guildford.
Într-o epocă victoriană în care erau la modă povestirile sentimentale, Lewis Carroll a creat o literatură pentru copii marcată de fantezie, umor absurd și satiră. Scrierile sale cele mai apreciate din acest domeniu sunt: Alice în Țara Minunilor (Alice`s Adventures in Wonderland) (1865), Alice în Țara Oglinzilor (Through the Looking Glass) (1872).
Opera scriitorului cuprinde și un poem, The hunting of the Snark, publicat în 1876, precum și romanul fantastic Sylvie and Bruno („Silvia și Bruno”, 1893).
S-a ocupat cu filozofia, logica și matematica.
A ținut cursuri de matematică la Oxford și a scris tratate de algebră și de geometrie. A introdus logica implicației stricte în matematică și a descoperit două paradoxuri logice. A arătat că elementul demonstrativ în aritmetică prezintă o mare importanță pedagogică. A inventat o masă de biliard circulară. A perfecționat alfabetul numeric al lui Richard Grey din 1730. Preocuparea sa pentru matematica recreațională este dovedită de numeroasele articole dedicate acestui subiect. Îi plăceau jocurile de cuvinte. A compus anagrame pentru numele diferiților oameni celebri. A scris acrostihuri pe nume de fete, ghicitori, șarade. Toate scrisorile sale către prieteni sunt pline de astfel de recreații.
Email: bibliotell@yahoo.com
Evenimentele Bibliotecii
Vezi toate Evenimentele