Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj

Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj

DIN CUFĂRUL BIBLIOTECII: Nicolae Labiș; Revista ”Sămănătorul”

de | dec. 2, 2020 | Cufărul bibliotecii

NICOLAE LABIȘ

 

(n. 2 decembrie 1935, Poiana Mărului, Mălini, Suceava, România – d. 22 decembrie 1956, București, Republica Populară Română) a fost un

poet român. Criticul Eugen Simion l-a supranumit, metaforic, „buzduganul unei generații”.
A fost fiul învățătorilor Eugen și Ana-Profira, iar școala primară o începe în satul natal în clasa mamei sale. Încă de la 5 ani învață să citească de la elevii mamei sale. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial tatăl pleacă pe front, iar familia se refugiază în comuna Mihăești, satul Văcarea, lângă Câmpulung-Muscel. În mai 1945, familia se întoarce în Moldova și se stabilește la Mălini. A urmat Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni între anii 1947 – 1951, perioadă în care scrie versuri, iar la sfârșitul lui 1950, participă la o consfătuire a tinerilor scriitori din Moldova, în calitate de secretar al cenaclului literar din Fălticeni[4], care are loc la Iași, unde se remarcă după ce recită poezia ”Fii dârz și luptă, Nicolae!”, poezie care-i va fi publicată în Iașul nou și în ziarul Lupta poporului din Suceava. În mai 1951 a obținut premiul întâi, la Olimpiada națională de limba română care a avut loc la București, iar cu această ocazie câștigă admirația redactorilor revistei Viața Românească, care-i publică poezia Gazeta de stradă.

În ianuarie 1952, la inițiativa lui Constantin Ciopraga, Labiș a fost transferat la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Iași, unde a devenit conducătorul cenaclului literar. Portretul fizic al lui Nicolae Labiș este sugestiv creionat de Tudor Vianu (citat în: George Bădărău, Nicolae Labiș, Viața și opera, 2001) care mărturisește: „Mă surprindea obrazul lui bucălat de copil, ochii cu umbre adânci, mustața legată, ca a plutașilor de pe Bistrița. Era în înfățișarea lui ceva în același timp proaspăt și arhaic, cum nu mai văzusem niciodată pe figura unui tânăr.”
La data de 15 septembrie 1952, Labiș a început să urmeze cursurile de la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” din București, unde i-a avut ca profesori pe Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu și Camil Petrescu, iar printre colegi pe Florin Mugur, Lucian Raicu, Ion Gheorghe, Radu Cosașu, Doina Sălăjan, Gheorghe Tomozei, Mihai Negulescu. Aici s-a impus, grație înzestrării sale poetice și intelectuale excepționale, ca lider de opinie. Deși a îmbrățișat, la început, ideile regimului comunist de guvernământ, cântându-i laude într-un număr de poezii, devenind o stea în cadrul partidului, în februarie 1953, departamentul său a purtat discuții cu privire la presupusele lui „abateri de la moralitatea școlii și disciplină”. În primăvara anului 1954, în cadrul Uniunii Tineretului Muncitor (UTM) au avut loc de asemenea discuții despre comportamentul său și s-a decis expulzarea sa din rândurile organizației. Cu toate acestea, pedeapsa nu a fost confirmată de organele superioare, propunerile fiind de fiecare dată refuzate de Mihail Sadoveanu, cel ce era la vremea respectivă președinte. De asemenea, acest fapt a fost relatat în cartea „O istorie anecdotică a literaturii române”.
La absolvire a fost angajat ca redactor la revista Contemporanul, apoi la Gazeta literară. Începând din toamna lui 1955 urmează cursurile Facultății de Filologie a Universității din București, însă renunță după doar un semestru. Poemul său, ”Moartea Căprioarei”, apare în Viața Românească în acest an.
În 1956 participă la o conferință pe țară a tinerilor scriitori, publică două volume, Puiul de cerb și Primele iubiri, și pregătește pentru tipar cel de-al treilea volum, ”Lupta cu inerția”, care-i va fi publicat postum în anul 1958.
La 22 decembrie, la ora 2 noaptea, Nicolae Labiş moare. Luni, 24 decembrie, ora 12.00, la adunarea de doliu de la Casa Scriitorilor vorbesc Eugen Jebeleanu, Gheorghe Tomozei şi Paul Georgescu, iar Paul Anghel citeşte ”Moartea căprioarei”. Este înmormântat la cimitirul Bellu după ce convoiul face un ocol prin faţa mormântului lui Mihai Eminescu.

Pasărea cu clonţ de rubin

Pasărea cu clonţ de rubin
S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.
Nu mai pot s-o mângâi.

M-a strivit,
Pasărea cu clonţ de rubin,
Iar mâine
Puii păsării cu clonţ de rubin,
Ciugulind prin ţărână,
Vor găsi poate
Urmele poetului Nicolae Labiş
Care va rămâne o amintire frumoasă…

Nicolae Labiș, 1956

 

 

 

 

SĂMĂNĂTORUL

(cunoscută şi ca Semănătorul) a fost o revistă literară săptămânală, apărută la Bucureşti, de la 2 decembrie 1901 până la 27 iunie 1910. A jucat un rol important în viaţa literară a vremii şi a constituit catalizatorul pentru înfiinţarea curentului ideologic şi literar care i-a purtat numele – Semănătorismul. Acest curent, promovat de colaboratorii revistei şi teoretizat de Nicolae Iorga, susţinea, în special prin intermediul paginilor revistei, valorile naţionale tradiţionale şi folclorice, necesitatea culturalizării ţărănimii, etc. Convingerea că ţărănimea era reprezentarea cea mai fidelă a sufletului românesc, stătea la baza principiului că literatura naţională, odată unificat statul şi limba română, trebuia să tindă către geniul pur naţional.
„Sămănătorul” a publicat numeroase texte folclorice, documente istorice, pagini inedite din opera lui Mihai Eminescu, precum şi comentarii privind clasicii literaturii române, traduceri din literatura universală, etc. Îşi propunea să popularizeze literatura ţărănească, să promoveze literatura inspirată din viaţa, datinele şi credinţele ţărănimii, din trecut sau din prezent.
Până la 29 decembrie 1902, directori au fost George Coşbuc şi Alexandru Vlahuţă. Ulterior, direcţia a aparţinut unui comitet de redacţie sub conducerea lui Ilarie Chendi. Din mai 1905 până în octombrie 1906, animatorul ei a fost istoricul Nicolae Iorga, secundat de Ştefan Octavian Iosif, Mihail Sadoveanu şi Ion Scurtu. După plecarea de la revistă a lui Nicolae Iorga, celor trei redactori li s-a alăturat şi Dimitrie Anghel şi Constantin Sandu-Aldea, pentru partea literară, şi Gheorghe Munteanu Murgoci, pentru partea ştiinţifică. Din 1908, director al revistei a fost Aurel C. Popovici. Printre colaboratorii revistei s-au mai aflat şi Ioan A. Bassarabescu, Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti, Emil Gârleanu, Ion Agârbiceanu, George Topîrceanu, Ion Minulescu, Elena Farago, C. Moldovanu, Emil Isac, Constantin Xeni etc.

 

Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj
Calea Eroilor, numărul 23, Târgu Jiu, Gorj
Telefon: 0253/214.904
Email: bibliotell@yahoo.com
Suntem și pe Facebook
Locație – Google Maps

Evenimentele Bibliotecii

Vezi toate Evenimentele

Sari la conținut