Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj

Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj

DIN CUFĂRUL BIBLIOTECII: ”O educaţie bună este izvorul întregului bine în lume.” (Immanuel Kant în Tratat de pedagogie)

de | feb. 12, 2021 | Cufărul bibliotecii

IMMANUEL KANT
(n. 22 aprilie 1724, Königsberg, Prusia – d. 12 februarie 1804, Königsberg, Prusia) a fost un filosof german, unul din cei mai mari gânditori din perioada iluminismului în Germania. Kant este socotit unul din cei mai mari filozofi din istoria culturii apusene. Prin fundamentarea idealismului critic, a exercitat o enormă influență asupra dezvoltării filozofiei în timpurile moderne. În special Fichte, Schelling și Hegel și-au dezvoltat sistemele filozofice pornind de la moștenirea lui Kant. Cei mai mulți scriitori și artiști din vremea lui au fost influențați de ideile sale în domeniul esteticii, operele lui Goethe, Schiller sau Kleist neputând fi înțelese fără referința la concepțiile filozofice ale lui Kant.
Într-una din lucrările majore ale lui Kant, Critica rațiunii pure (1781), el a încercat să explice relația dintre rațiune și experiența umană și să meargă dincolo de eșecurile filozofiei și metafizicii tradiționale. Kant a vrut să pună capăt unei epoci a teoriilor inutile și speculative ale experienței umane, rezistând în același timp scepticismului gânditorilor precum David Hume.
___________
”Rațiunea nu aprobă fericirea, dacă nu este unită cu demnitatea de a fi fericit, adică cu puritatea morală”
”Conceptul fără intuiţie e gol, intuiţia fără concept e oarbă.”
”Îndrăzneşte să te foloseşti de mintea ta!”
”Cerul i-a dăruit omului spre a-i recompensa toate greutăţile, trei lucruri: speranţa, visul şi zâmbetul.”
”Nu părăsi pe nimeni din cauza unor cuvinte. Faptele contează.”
”Tot interesul raţiunii mele (atât cel speculativ cât şi cel practic) e cuprins în următoarele trei întrebări:

  1. Ce pot şti?
  2. Ce trebuie să fac?
  3. Ce-mi este îngăduit să sper?„

”Cel ce nu e cultivat e brut, cel ce nu e disciplinat e sălbatic.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ALEXANDRU DAVILA
(n. 12 februarie 1862, București, Principatele Unite – d. 19 octombrie 1929, București, România) a fost dramaturg, director de teatru, poet, prozator și lingvist român.
Tatăl său este generalul doctor Carol Davila, (Charles). Fiu al compozitorului Franz List și al scriitoarei franceze Daniel Stern, contesa Marie d´Agoult. Înscris la naștere în satul Aville, își ia numele de Charles d´Avilla, devenit apoi Carol Davila.
Mama sa este Ana (Anica), născută Racoviță-Golescu, nepoata lui Dinicu Golescu.
Studiile gimnaziale le face la București la Institutul “V A. Urechia”, iar din 1876 urmează cursurile Liceului “St. Louis” din Paris, unde se înscrie și la Universitate.
După absolvirea studiilor, Davila este numit funcționar în Ministerul de Externe. Din 1881 activează ca diplomat la Roma și Bruxelles, dar după moartea tatălui sau renunță la diplomație și se consacră studiului istoriei, literaturii și teatrului.
Primele încercari literare, nepublicate, ale lui Davila sunt în franceză. Debutează cu poezii în anul 1885 în Revista literară a lui Alexandru Macedonski. Colaboarează îi la publicații precum Epoca, Convorbiri literare, Literatura și arta romana, Sămănătorul, Rampa, Literatorul, Gândirea, semnand cu pseudonime precum Bedecu și Theodore Floresco.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cu o trupa de amatori, Davila își regizează, în 1900, “blueta” Le Cotillon, el jucând rolul lui Jean Cantemir, homme du monde. Doi ani mai târziu are loc premiera piesei Vlaicu-Vodă, cu C. Nottara în rolul principal.
Opera lui Alexandru Davila este întregită de scrierile: Duda și Mura (1917), Din torsul zilelor (1929), Jurnal intim (1972), Corespondență inedită (1973), Vlaicu Vodă și alte scrieri despre teatru (1975), Vlaicu-Voda, drama în cinci acte (1997).
Alexandru Davila este membru fondator al Societății Scriitorilor Romani (1909). A fost director al Teatrului Național din București între anii 1905-1908 și 1912-1914. In 1929 i se acordă Premiul Național pentru poezie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

OTILIA CAZIMIR (născută Alexandrina Gavrilescu, 12 februarie 1894, Cotu Vameș, județul Neamț – d. 8 iunie 1967, Iași) a fost o scriitoare, poetă, traducătoare și publicistă română, supranumită poeta sufletelor simple, fiind cunoscută ca autoare de versuri pentru copii.

 

 

 

 

 

Drumuri

Un lung vîrtej de colb învăluit,
Atît a mai rămas în urma ta…
S-a clătinat o vreme pe şosea,
De parcă-o umbră rătăcită s-a trezit
Şi s-anălţat, şovăitoare-n, vînt,
Să caute cu paşi miraţi şi mici
Pe-un om care-a murit de mult pe-aici
Şi-a părăsit-o, aruncată la pămînt.
Dar, tot mai rară, umbra nimănui
Se risipea în lungul drumului,
Şi după orice om care trecea
Se ridica din nou, ca-n urma ta.
Şi-acum, atîtea drumuri între noi
Se-ntind, nepăsătoare,
Atâtea drumuri
Pe care plouă monoton şi incolor,
Ori poate-i soare…
Pe margini, mingi uşoare şi trifoi
Şi firav inişor,
Cu aripi mici de fluture drept floare,
Şi jarul pîlpîind al macilor,
Şi flacăra albastră de cicoare…
Ogoarele-şi îndoaie pe cîmpii
Dreptunghiurile galbene şi brune.
Un rîu, tivit cu sălcii fumurii,
Se despleteşte-n foi subţiri, s-adune
Şi-apoi zorit să ducă nu ştiu unde
Mătasa cerului topită-n unde.
Şi ca-ntr-un cîntec vechi, copilăresc,
Aş vrea din nou în calea ta să cresc,
Să fiu un mac pe-o margine de drum ,
Cu toată viaţa strânsă laolaltă
Într-o amară picătură de parfum, –
Şi-atîta de plăpînd în iarba naltă,
Încît, abia atins de umbra ta uşoară,
Să pîlpîie din aripi şi să moară.
Şi doar tulpina dreaptă-n urma ta
Să-mi poarte-n soare, crudă, inima…

 

Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj
Calea Eroilor, numărul 23, Târgu Jiu, Gorj
Telefon: 0253/214.904
Email: bibliotell@yahoo.com
Suntem și pe Facebook
Locație – Google Maps

Evenimentele Bibliotecii

Vezi toate Evenimentele

Sari la conținut