DIN CUFĂRUL BIBLIOTECII: ”Prin intermediul omului, cu cele cinci simţuri ale sale, se petrece Existenţializarea” Alexandru Surdu

IOANA ANDREESCU

(24 ianuarie 1934, Stoina, judeţul Gorj) – prozatoare şi etnolog. Face liceul la Craiova, luându-şi bacalaureatul în anul 1953 şi urmează Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1953-1958), după care este angajată redactor la Editura pentru Literatură (1958-1972). În 1972 se stabileşte în Franţa, unde face studii de sociologie şi antropologie la Sorbona şi se specializează în sociologie la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales (1976-1980). Îşi dă doctoratul de al treilea ciclu în antropologie socială, cu teza La Sorcellerie au vingtieme siecle: pratiques magiques en Petite Valachie, conducător ştiinţific fiindu-i Paul Henri Stahl. Face parte in colegiul de redacţie al revistei „Cahiers de litterature orale”. În România a colaborat, între 1966 şi 1970, la revistele literare, cu nuvele şi fragmente de roman, debutând editorial cu volumul Soare sec (1968). În Franţa alternează proza propriu-zisă cu tipărirea de studii de antropologie socială şi istorică, între cele două paliere existând numeroase transferuri.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cu remarcabile ecouri în Franța, proza originală și studiile de antropologie ale Ioanei Andreescu sunt puțin cunoscute în România, până în 1990 neapărând nici un rând despre ea. A tipărit, la Paris, două romane. Soleil aride (Grasset, 1972) și Discours sentimental (La Table Ronde, 1984), pentru acesta Societe de gens de lettres acordându-i Premiul ”Jeanne Boujassy”, și două cărți de antropologie socială și istorică, Mourir a l’ombre des Carpathes”, în colaborare cu Mihaela Bacou (Payot, 1986), tradus și în italiană, Morire all’ ombra dei Carpazi, Dieci anni di indagine nella Romania rurale (Milan, 1991) și Ou sont passes les vampires? (Payot, 1997), reeditată în Petite bibliotheque Payot (2004). A colaborat cu alte studii la publicații periodice de renume: Buletinul Bibliotecii Române (Freiburg), Cahiers de litterature orale, Cahiers internationaux de sociologie, Etudes balkaniques et mediterraneens, Etudes roumanies et aroumanies, Mysteres.

 

 

 

ALEXANDRU SURDU (n. 24 februarie 1938, Brașov, Regatul României – d. 11 decembrie 2020) filosof român, profesor de filosofie, membru titular (din 1993) al Academiei Române.
Vicepreşedinte al Academiei Române (între 2014-2018), preşedintele Secţiei de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie a acesteia (din 1993) şi directorul Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei. A fost profesor la Catedra de Filosofie a Universităţii din București între 1992 și 2007.

”Şi am lângă mine mereu aproape, la îndemână, Summa Theologiae a Sf. Toma din Aquino, alături de operele monumentale ale lui Platon, Aristotel, Kant şi Hegel, marii filosofi de formula unu ai umanităţii, cu studiul cărora mi-am petrecut cei mai frumoşi ani din viaţă, şi, totuşi, cât de mult s-ar mai putea scrie!”
”Prin intermediul omului, cu cele cinci simţuri ale sale, se petrece Existenţializarea, adică Eonul sau obiectul în sine însuşi devine Esteton (obiect al senzaţiei); Percepton (obiect al percepţiei); Anteton, Gegenstand în germană, care „ne stă în faţă” (este supus observaţiei), şi care facilitează apariţia Reprezentării.” A. SURDU

__________________

“A fost, cu siguranță cel mai important filosof român al vremurilor noastre. Dar a fost și bibliotecar și etnograf, psiholog și istoric, estetician și meloman rafinat, cu totul un veritabil om de știință, după modelul marilor enciclopediști, de la Cantemir, la Eminescu, Hasdeu, ori Nicolae Iorga. A fost și un desăvârșit jurnalist cultural, rodul articolelor sale, risipite de mai bine de patru decenii în presa românească din toată țara, fiind valorificat în cea mai amplă enciclopedie culturală a vremurilor noi, ciclul Vocațiilor filosofice românești, ajuns, forțat de destin, doar la volumul al 13-lea.” (M. Vlada, Site-ul Alexandru Surdu,https://sites.google.com/g.unibuc.ro/surdu/)